Dak

11 Octombrie 1963

2011-10-11T22:32:00.009+03:00

Cu 48 de ani în urmă, pe 11 octombrie 1963, Franţa era în doliu: tocmai decedaseră, la interval de câteva ore, doi dintre artiştii consacraţi ai ţării, Edith Piaf (1915-1963) şi Jean Cocteau (1889-1963). Cei doi avuseseră o îndelungată relaţie de prietenie, iar, în ultimii ani, puternic afectaţi de boală (de inimă - Cocteau, cancer - Piaf), căutaseră să se sprijine unul pe altul prin conversaţii telefonice şi corespondenţă. Apropierea dintre ei i-a determinat pe jurnaliştii francezi să-i telefoneze lui Cocteau imediat după moartea cântăreţei, pentru a-i anunţa decesul şi a-l ruga să scrie un necrolog... Ce s-a spus în următoarele zile nu-i greu de imaginat, şi nu întâmplător, la înmormântarea lui Cocteau, fostul partener al acestuia, Jean Marais, e întrebat de presă Credeţi că...? Ce spune actorul, aici.

Însă nu doar amiciţia şi circumstanţele decesului i-au legat pe Jean Cocteau şi Edith Piaf. Ei au colaborat pe plan profesional în 1940, când iubitorii de teatru au urmărit-o pe artistă în ipostaza inedită de actriţă în piesa lui Cocteau Le bel indifferent (Frumosul indiferent), variantă - scrisă special pentru Piaf, care îi făcea confesiuni scriitorului despre viaţa ei privată nefericită - a mai cunoscutei Vocea umană.

Iată piesa:

Cutia sau Pandora? That`s the question.

2011-10-11T02:09:00.007+03:00

Some say it was a jar, some say it was a box... anyway, the story is wrong: there was nothing bad in it.

Ce părere aveţi despre mesaj şi despre modul în care a fost transmis? V-a plăcut videoclipul? În ce mă priveşte, admir vocea, restul este sub orice critică, sărac, plicticos şi... tarzanian.

Basm gay

2011-10-11T01:20:00.002+03:00

Dintotdeauna am fost curioasă cum începe o relaţie gay şi ce o face să dureze. Dar să citesc o poveste de dragoste gay (adevărată) care aduce uimitor de mult cu un basm, asta mi se întâmplă mai rar. Pe scurt: doi bărbaţi gay carismatici, cu temperamente diferite, dar cu egal succes printre semenii lor, ajung să se îndrăgostească unul de altul. Ambii îşi văd cei mai buni prieteni murind de sida, iar frica, pe lângă dragoste, îi stimulează în direcţia monogamiei. Nici diferenţa de vârstă, nici boala unuia dintre ei (cancer la gât), nici prejudecăţile multora nu reuşesc să îi separe. Trăiesc împreună de... un sfert de secol şi nu uită să îşi spună Te iubesc atunci când se duc la culcare, când îşi telefonează, când îşi scriu sms-uri. Să adăugăm faptul că sunt celebri. Merită să citiţi povestea lor aici.

Faţetele nedreptăţii

2011-10-09T00:31:00.005+03:00

Tocmai am citit mai multe articole captivante privind homosexualitatea pe site-ul suite101.fr. Vi le recomand şi vouă, călduros:
Legislaţia franceză privind homosexualitatea (o abordare istorică): aici.

Homofobia în medicina legală şi în psihiatrie: aici.

Discriminarea gay-ilor în viaţa profesională: aici.

Deficitul de vizibilitate publică a homosexualităţii feminine: aici.

Sinuciderea la tinerii gay: aici.

Homosexualii şi copiii

2011-07-08T16:52:00.003+03:00

Astăzi, conversaţie cu o doamnă în vârstă pe subiecte... gay. Alta era tema, raporturile ar fi trebuit să fie strict profesionale, dar au glisat, iar simpatica doamnă (era realmente simpatică) s-a arătat revoltată cum de se permite homosexualilor, în unele ţări, să aibă copii. N-aveam nici dorinţa, iar interes şi mai puţin, să mă cert cu ea, dar i-am spus ce gândesc, asta mi s-a părut obligatoriu. Întrucât nu folosise termenul adopţie, am vorbit strict la subiect. Dorinţa de a avea urmaşi se numără printre cele mai răspândite dorinţe umane, iar metodele moderne permit oricărei persoane fertile să aibă descendenţi biologici, fără ca raportul sexual (sau un partener de sex opus) să fie indispensabil procreaţiei. Poate că pentru copil nu e tocmai o fericire să ştie că are ca tată biologic un donator anonim de spermă, sau ca mamă o donatoare de ovule, dar există o compensaţie pentru asta în dragostea necondiţionată a celuilalt părinte biologic. Copilul nu e privat de familie, iar părintele nu va oferi copilului său mai puţin sau mai mult - afectiv şi material - în funcţie de preferinţele sale erotice. Homosexualitatea nu produce adulţi lipsiţi de instinct matern/patern. Există lesbiene şi homosexuali cu copii (am amintit de Elton John), unii îi cresc singuri, alţii împreună cu partenerii lor. O mamă lesbiană ar trebui poate să fie despărţită de copilul pe care l-a născut din cauza orientării ei sexuale? Ar fi o mamă denaturată? Nu l-ar iubi? Nu legea e cea care permite homosexualilor să aibă copii, ci natura e cea care permite fiinţelor umane să aibă descendenţi. Nu e nici creştinesc, nici anticreştin să existe homosexuali cu copii. Ei pot să fie şi sunt.

Urmaşii

2011-07-07T21:18:00.006+03:00

Atunci când ai cu ce te mândri, te mândreşti, iar lupta pentru recunoaştere socială poate fi un succes. Un trecut tradiţional ignorat poate intra în manuale, şi încă într-un mod care te onorează... Citeşte şi acest articol din Guardian.

Am căutat acul în carul cu fân şi l-am găsit.

2011-06-22T21:15:00.000+03:00

Am răsfoit în acestă seară cam jumătate din arhiva gayinromania căutând un anumit post. E o simplă ştire, câteva secvenţe filmate, însă memorabile. Iată ce mi-a plăcut mie mai mult din tot ce a fost postat acolo: un gest de câine. Aici.

Dreptul la aer e dreptul tău

2011-06-20T20:49:00.003+03:00

Acum trei luni vă anunţam că plec în străinătate. Plecat, văzut destule, revenit cu scepticism suplimentar în cel puţin o privinţa: capacitatea românilor de a-şi aprecia şi conserva ceea ce a mai rămas din plămânul lor vegetal. Aproape peste tot unde am fost pădurile erau, dacă nu intacte, oricum bine întreţinute, foarte departe de munţii raşi în cap văzuţi de mine în Moldova şi în estul Maramureşului. A fost o uşurare pentru mine să văd păduri, copaci adevăraţi, mai exact. Trăind în Bucureşti uitasem cum arată un copac: mi se fixase pe retină imaginea unor sfeşnice brune, cu mici pompoane verzi la capătul braţelor amputate. Imaginaţi-vă ce înseamnă pentru un om crescut la umbra liliputanilor un căpcăun vegetal cu ramuri musculoase, cu o mie de degete, cu un cer de frunze!! Gata, s-a terminat - şi, din păcate, nu numai cu fericirea mea... În acest Bucureşti infect, ciopârţirile de arbori continuă, cu sfidarea oricărui simţ al esteticului, al sănătosului sau al măsurii. Orice specialist ştie că toaletările se fac înainte de înfrunzire (până cel mai târziu în aprilie), la intervale mari de timp (5-7 ani) şi cu luarea în consideraţie a puterii de regenerare a arborelui, diferită de la specie la specie. În caz contrar, deteriorările aduse pot fi nu doar mutilante, ci chiar fatale victimei vegetale, care, spre confortul nostru, nici nu plânge, nici nu ţipă, nici nu-şi ia rădăcinile la spinare. Dacă se taie peste 30% din coroană, viaţa copacului este periclitată, dar am văzut, numai astăzi, în apropierea a două şcoli, dintre care una situată într-o zonă extrem de circulată (şi proporţional poluată), Piaţa Sudului, copaci amputaţi recent şi în mod dement, la o treime sau la un sfert din cât fuseseră, fără o frunză (suntem în iunie!) şi fără să li se fi lăsat măcar o ramură! Întrucât excelenţa estetică e un aspect bifat, să precizăm şi celelalte realizări: nu va fi igrasie în şcoli (conştientizarea acestei consecinţe a succedat lecturării pe net a acestei explicaţii, date de un şef al SPADPP - Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat), iar cetăţenii surprinşi de ploaie în această vară capricioasă nu vor mai căuta adăpost sub vreo pălărie de frunze, diminuându-se riscul de a pieri trăsniţi! Regretabil, toaletarea nu e un panaceu: nu previne insolaţiile şi nu produce oxigen, doar bani, tăind regulat din viaţa lor şi din sănătatea noastră.

Protestează! Ai dreptul la aer, ai dreptul la verde! Presupun că primăriile trebuie realmente îngropate în protestele noastre, dar nu e suficient. Amenzile nu au adus la viaţa nici un copac sacrificat în acest ritual barbar. Trebuie să ne cunoaştem, să ne organizăm, să impunem altă decizie: interzicerea tăierii coronamentului arborilor anti-poluare din aliniamentele stradale şi din curtea instituţiilor publice.

Dacă esti de acord cu mine scrie pe acest subiect şi lasă mesaj cu link aici.

Rpd, vers

2011-03-25T18:35:00.000+02:00

Scriu acum pe fuga, cateva versuri si inapoi la facut bagaje. Maine plec din nou in strainatate.

Iata versurile, imi apartin, le-am gasit intamplator intr-un caiet vechi si arata apetenta mea pentru poezie, ca si inapetenta mea pentru literatura:

As vrea sa scriu o poezie fara cuvinte

O poezie care se inchide peste suflet ca o pleoapa,

Se da peste cap ca o unghie, se tulbura ca o apa,

Scrijeleste hartia ca un dinte.

O poezie fara cuvinte.

Lacrimile sunt plumb, sunt gloante,

Nu cicatrici - rani jupuite, sfartecate de vii!

Jupoaie de piele o lacrima - poate

Ocne de sare sunt in lacrimi secate.

In hainele rupte si in pletele tunse

Oceane zac de lacrimi neplanse.

Nu le dati drumul! Nu plangeti! Urlati!

Prapastiile sunt munti rasturnati.

Ce fire sensibila zacea in mine cu ani in urma! De necrezut...

În seara asta o fac

2011-03-23T18:38:00.006+02:00

De câteva ori până acum o aripă de fluture s-a aşezat uşor pe umărul meu, încercând să mă convingă să văd ecranizarea piesei Pisica pe acoperişul fierbinte, că tot o citisem şi o găsisem genială. Fluturaşul insista tandru, iar eu îl priveam ca pe o muscă nenorocită, care n-o să mă convingă că Brick şi Maggie sunt Paul Newman şi Elizabeth Taylor, iar nu Brick şi Maggie ai mei. În plus, un film fără drama lui Skipper, homosexualul distrus de pierderea prieteniei lui Brick (pe care-l iubea), după ce acesta din urmă îi aflase orientarea sexuală şi reacţionase brutal (probabil umilindu-l înainte de a-i închide telefonul), nu mi s-ar părea o sărăcire intolerabilă a capodoperei lui Tennessee Williams? Aşa, deci nu am văzut filmul, iar acum, când site-urile urlă că Elizabeth Taylor a murit, prostia mă doare. În seara asta recuperez...

Cum poţi spune totul într-o frază

2011-03-19T09:20:00.000+02:00

Despre adânca mizerie a glugii pe ochi nu am citit până acum nimic mai impresionant decât aceste două rânduri, nu mai vechi de o lună:

Scuze că postez pe acest blog un anunţ care nu are legătură cu tema blogului. Sunt un tânăr gay de 26 ani şi caut o tânără lesby din Bucureşti pentru prietenie de convenienţă.

Încercaţi o clipă să vă imaginaţi contrariul: un bărbat la vârsta însurătorii căutând cu disperare un alt bărbat pe care să-l ţină de mână pe stradă ca să nu-l râdă lumea, să nu fie batjocorit de familie/ prieteni/ societate...

Şi mai imaginaţi-vă ceva: că e posibil ca tânărul să nu găsească pe nimeni, nu din lipsă de lesbiene, ci din lipsă de încredere a acestora în identitatea gay a autorului, în spatele căruia s-ar putea ascunde un grup de noi-dreptaci "vânători de lesbiene"...

Pe scurt, o mizerie de societate, nici nu vreau să mai comentez.

Elogiul iezuiţilor

2011-03-19T04:20:00.000+02:00

Un blog neglijat, ăsta al meu! Iar cum asta se vede în primul rând în blogroll, m-am înarmat cu răbdare, mătură şi făraş. Cine, ce şi de unde copiază, ce mai e nou sub soare (da, sportivii şi actorii îşi scriu autobiografiile înainte de a le apărea vreun fir de păr alb, asta ştiam, dar nu îi inclusesem încă în listă pe Johnny Weir* şi pe Portia de Rossi), cine nu mai scrie deloc, cine învârte aceleaşi subiecte răsuflate (no ghine, excesul te face să le vezi pe toate răsuflate), cine se ocupă de probleme la ordinea zilei (niiiimeni), cine scrie doar ca să dea un semn că încă mai există... Şi am greblat puţin prin lista mea de bloguri.

Iar acum trecem la subiect. Vreau să aduc un omagiu iezuiţilor, aşa de prost văzuţi şi de neînţeleşi. Ipocrizia, care le-a fost atribuită, nu e tocmai reală. Aceşti oameni erau dispuşi să facă multe sacrificii pentru credinţa lor, inclusiv să-şi rişte sănătatea şi viaţa prin cele mai necreştine colţuri ale lumii. Nu "se lipeau" de potenţaţi din interes personal sau de grup (o fi fost şi asta), ci pentru că fervoarea religioasă nu le sucise capul. Erau pragmatici, hotărâţi, flexibili. Ştiau că binele catolicismului trece prin influenţarea "liderilor de opinie" şi prin educarea tinerei generaţii (de unde înfiinţarea unor remarcabile instituţii de învăţământ, frecventate şi de necatolici). Voiau vizibilitate, influenţă. Stăteau la masă cu "vameşii" (protestanţi, atei, "păgâni"), vorbindu-le despre Dumnezeu şi evoluţie spirituală; cu fiecare în parte; ajutând pe fiecare să-şi cizeleze sufletul, să progreseze din punct de vedere moral. Sigur că nu toţi erau buni învăţăcei, iar eşecurile erau uneori usturătoare. Iezuiţii nu fabricau sfinţi, ei pur şi simplu refuzau să creadă în imposibilitatea de a converti nişte oameni - pe care îi luau cu duhul blândeţii oricare ar fi fost păcatele lor şi cărora le arătau prietenie fără a face concesii doctrinare de niciun fel. Puterea lor, foarte mare, venea din combinaţia disciplină-abilitate, ceea ce bineînţeles că le-a atras ura oponenţilor, dar acesta a fost preţul succesului lor. Să nu-i condamnăm; să învăţăm de la ei. Personal, încerc să fac asta, iar din gura mea n-o să auziţi "homophobia sucks". Dacă norocul face să interacţionez cu un homofob cu cât de puţine înclinaţii misionare (adică dispus să vorbească şi să argumenteze), e chiar plăcut, deşi, trebuie să recunosc, la sfârşitul polemicii eu sunt relaxată şi cu reală prietenie pentru om, în timp ce nefericitul, în majoritatea cazurilor, numai că nu plesneşte de furie şi de frustrare. Dar dacă zâmbeşte şi îmi întinde mâna, ei, atunci se schimbă socoteala, şi îi zâmbesc şi eu pentru că avem ceva comun, acceptăm diferitul, iar asta e esenţial şi ne ajută să trăim şi să respirăm cel puţin tot atât ca şi convingerile noastre de altă natură.

*Pentru care am o mare admiraţie şi despre care am scris aici.

Poveşti cu femei - sau câteva subiecte de meditat

2011-02-04T20:28:00.003+02:00

Primii fiori:

O foarte fină relatare a prieteniei îndrăgostite dintre două copile, colege de şcoală, în romanul lui J.M.G. Le Clezio, Ritornela foamei (Polirom). Da, eroina, Ethel, în ciuda premiselor, sfârşeşte în modul cel mai clasic în braţele unui bărbat (după ruinarea familiei sale şi mariajul prietenei), totuşi legătura sa "amoroasă" cu frumoasa Xenia sigur o să vă placă...

Luptând pentru iubire:

Viaţa unei femei nefericite în căsnicie după ce hotărăşte să trăiască conform adevăratelor sale înclinaţii AICI.

Lesbiană şi profesionistă desăvârşită:

Fosta handbalistă de top, daneza Anja Andersen, desemnată, în 1997, cea mai bună jucătoare din lume, este, de joi, antrenor principal a echipei de handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea. Obiectivul urmărit: câştigarea Ligii Campionilor. Anja Andersen a mai reuşit acest lucru în trei rânduri, cu Slagelse, în 2004, 2005 şi 2007. Pe plan personal, antrenoarea nu îşi ascunde preferinţele sexuale, ea având de zece ani o relaţie cu handbalista Mette Melgaard... tot ce se poate ca aceasta să o urmeze la Oltchim.

Barbarie terapeutică

2011-01-26T20:03:00.003+02:00

Când spui "violenţă homofobă" te gândeşti mai întâi la un bărbat sau la o femeie? Eu cred că majoritatea ne gândim la un bărbat molestat fizic, nu la o femeie căreia, în plus, i se aplică şi o modalitate "specific masculină" de resuscitare a heterosexualităţii pierdute: violul. Citeşte mai multe aici.
(P.S.: Nicolas merită felicitări pentru recidivele în domeniul promovării drepturilor femeilor.)

Aşa e când te mănâncă

2011-01-15T22:13:00.000+02:00

A început să mă mănânce înainte de Crăciun. Cu puţin timp înainte. Zic "o să-mi treacă, ce poate fi grav aici?"; aştept, sufăr cu stoicism, nimic, nici vorbă să treacă. Până la urmă, pe culmile disperării, decid să iau taurul de coarne. Mă duc la Longhin, la gardă, pentru o şedinţă de stiptease. Jos cămaşă, jos pantaloni, jos chiloţi - drept e că am făcut-o cam repede. Prezint medicului, o madamă blazată, un cur la fel de roşu şi de scărpinat ca tot restul corpului. Pune un diagnostic, dă o reţetă, mă trimite un etaj mai sus la injecţie. M-am scărpinat pe scări, pe hol, în cabinet, înainte şi după injecţie. Efectul îl simt după câteva ore, iar, după alte câteva, se şi duce. Cele două soiuri de pilule plus unguentul rămân de ruşine, şi, privind în urmă, nu înţeleg de ce am mâncat de Crăciun ceai cu pâine şi supă de legume, că mai rău oricum nu putea să fie. În a doua zi de Crăciun, duminică seara, din nou la urgenţă, cu o piele la fel de roşie pe unde nu tranzitase la vânăt. Altă doctoriţă, altă injecţie, pastile noi, cu cortizon, un pumn de pastile. Regimul glisează de la dur la draconic. Nimic sărat, niciun fel de grăsimi, ouă şi lactate deloc, nici în cantităţi homeopatice, peşte nu, carne nu (excepţie: pieptul fiert de pui), dulciuri nu, legume la conservă nu, roşii nu - că sunt "tratate", citrice nu, fructe olegianoase - nuci şi alune - nu, alimente cu aditivi evident că nu, dar, doamnă, ce pot să mănânc????? Am voie supă de morcovi nesărată (în care pot să adaug două-trei fire de pătrunjel), piure nesărat, pâine fără sare, nesăratul piept de pui, nesăratul orez fiert, nesăratul compot de mere, nesăratul ceai, nesăratele 12 pastile pe zi şi să vin la consultaţie după o săptămână, dacă tratamentul încă nu mi-a venit de hac. După cel mai urât Revelion din viaţa mea decid cu de la mine îngăduinţă să înghit mai puţine pilule decât mâncare. La consultaţie mi se reduce doza de medicamente (aşa că scad din ce mai scăzusem) şi primesc dezlegare la iaurt, eh, deja mă obişnuisem cu regimul de puşcărie şi să îmi apară gratii roşii pe faţă or de câte ori evadam de la domiciliu. După încă o săptămână pun punct (sau aproape). Din moment ce nu mai luam pastilele cu cortizon (pe care le scăzusem mai rapid decât trebuia, riscând recidiva), trec la pâinea cu sare, apoi, cu prudenţă de echilibrist, la supa sărată şi la altele. Sigur că rămâi cu sechele după aşa ceva, numeri picăturile de ulei din salată şi stai cu oglinda-oglinjoara la nas, iese sau nu iese? Bine, am uitat să vă spun, mai ai şi alimente interzise, interzise DE TOT, vreau să spun că, în teorie, n-ar trebui să mai consum mezeluri şi icre şi ciocolată şi nuci şi alune TOATĂ VIAŢA. Mă rog, crede cineva că e posibil? Totuşi, încă mai fac un pui de medicaţie - o pastilă fără cortizon -, iar inima, conectată la epidermă, bate mai tare la cea mai mică mâncărime...

Voi aţi avut probleme din astea, alergii, urticarie? Cum mâncaţi de obicei, gătit, negătit, bio, fast-food, vegetarian...?

Tu despre tine

2010-12-11T19:17:00.000+02:00

La sondajul european online EMIS - despre comportamentul sexual şi social al bărbaţilor gay şi bi - desfăşurat în vara acestui an (iunie-august) au răspuns peste 180000 de persoane. Raport preliminar la această adresă: http://www.rki.de/cln_169/nn_1621192/EN/Content/Prevention/EMIS/Publications/EMIS__2010__CommunityReport1__Romanian,templateId=raw,property=publicationFile.pdf/EMIS_2010_CommunityReport1_Romanian.pdf

Sinucigaşul gay

2010-12-11T18:14:00.000+02:00

Iată faptele: pe 6 decembrie a.c., în Chişinău, un cuplu masculin este surprins de poliţişti făcând sex într-un WC public situat în spatele ambasadei SUA, într-un parc. Cei doi sunt interogaţi, jigniţi, reţinuţi pentru tulburarea ordinii publice, apoi eliberaţi, înainte de a fi duşi la secţie, la intervenţia preşedintelui ONG-ului LGBT Gender Doc, Alexei Marcicov. Cel mai tânăr dintre partenerii de sex, în vârstă de 27 de ani, temându-se că orientarea sa sexuală va fi dezvăluită, trimite mamei sale un sms ("Mamă, sunt gay, iartă-mă"), apoi se spânzură în scara blocului unde locuia mătuşa sa, la care stătea în gazdă.

Ce ar fi de reţinut: în Republica Moldova, adulţii gay continuă să îşi dea întâlnire în closete; ruşinea de a fi cunoscut ca homosexual e atât de mare încât poate determina suicidul persoanelor provenite din medii tradiţionaliste (tânărul era de origine rurală); poliţia e homofobă şi agresivă; ONG-urile LGBT acţionează post-factum şi par prea puţin interesate de educarea celor ale căror drepturi doresc să le apere. Şi încă ceva: pe site-ul adevărul.ro/moldova, tragicei ştiri îi e ataşată o imagine indecentă/provocatoare de la o paradă gay braziliană. Incongruenţa nu pare să supere pe nimeni. Moartea e un carnaval.

Surprinde-mă!

2010-11-19T16:20:00.003+02:00

Nu-mi spune că vrei drepturi. Ştiu. Nu-mi spune că vrei să fii tratat egal. Ştiu. Nu-mi spune că vrei respect. Ştiu. Nu-mi vorbi de democraţie şi de civism. Am mai auzit. Şi, hai s-o spun pe şleau, puţin îmi pasă ce vrei, mă interesează ce oferi. Je suis le plus maigre cheval de ta plus humble frise. Am ochi. Am urechi. Am "antene". Am blog - dar n-am avut tot timpul. O perioadă preferam să citesc şi să comentez, desigur că acolo unde mă simţeam ca la mine-acasă. Găseam că e normal să nu existe comentarii moderate - că tot făcurăm vorbire de ele în postul anterior; prin urmare, nu atribuiam niciun merit celor care nu moderau. Îmi ziceam că nu moderează pentru că e în interesul lor să n-o facă. După o vreme, mi-a mai trecut obtuzitatea, dar ideea de bază a rămas. Până în urmă cu câteva luni... Intru pe un blog nemoderat, dintre cele mai de calitate, la pagina de comentarii recente. Surpriză: comentatorii obişnuiţi se răriseră, în schimb apăruseră mai multe anunţuri erotice în genul celor din wc-urile publice. Obiectul atenţiei era un post în care bloggerul, fără doar şi poate bine intenţionat, nominaliza pentru doritori câteva site-uri de dating. Atât i-a trebuit! Zeci de "comentarii" erau şterse, şi încă mai erau câţiva pereţi de văruit! Mi-am amintit că citisem şi un post cu mesajul Nu insistaţi, nu sunt interesat. Incredibil, se spunea şi de ce. Dar, evident, dialogul cu nesimţirea eşuase, iar în casa virtuală vita încălţată, cu fixaţia la purtător, continua să-şi pună copitele pe pereţi, iar proprietarul să dea cu bidineaua. Atunci am simţit: 1. că habar nu am de ce îmi văd comentariul apărând imediat ce l-am trimis şi 2. că o grămadă de texte activiste o să le uit, dar asta n-o să uit.

De la una la alta

2010-11-17T17:16:00.000+02:00

Acum trei zile, deranjată că într-un post de pe ZonaGay (v. link dreapta) consacrat popularizării adreselor blogurilor gay (inclusiv inactive), realitatea blogurilor gay feminine era trecută cu vederea - măcar de sămânţă să fi fost câteva! - am lăsat acolo un comentariu prin care încercam să suplinesc ruşinoasa lipsă. Comentariul, absolut decent, încă nu a apărut - e la moderare - şi de unde până acum aş fi fost tentată să scriu un post despre discriminarea femeilor acolo unde te-ai aştepta mai puţin, la momentul de faţă voi spune câte ceva despre acestă practică ce îmi repugnă, moderarea comentariilor. În anumite circumstanţe îi admit utilitatea, dar eu, în peste un an de când am cuibul ăsta, nu am avut parte de comentatori abjecţi sau bătuţi în cap, iar spamuri - doar rarisim. E adevărat că n-am căutat-o cu lumânarea, n-am lăsat link-uri pe site-uri/ bloguri frecventate sau scrise de troglodiţi, totuşi putea să treacă vreunul pe aici, accidental. Mi-am asumat riscul, din principiu, însă, şi fără acest considerent, aş fi procedat identic - din politeţe. Când nu stai tot timpul călare pe blog, urât e să laşi comentatorul să te aştepte să ieşi din hibernare. Or, dintre autorii de bloguri pe care îi citesc sau i-am citit frecvent şi care moderează, toţi sunt disponibili la intervale regulate, nu o dată sau de două ori pe săptămână, până se învecheşte şi postul, şi comentariul. E cenzură, e un mod agresiv de a interacţiona cu cititorii, dar nu e intolerabil. E o uşă încuiată, dar se deschide dacă suni. Poţi vorbi cu un om, nu cu pereţii. Altfel, e ca şi când ai urla la lună. Caz în care soluţia e: să faci abstracţie că există lună.

Aşteptăm pui

2010-11-16T19:08:00.000+02:00

În seara asta eram cu buna dispoziţie undeva foarte jos, gândindu-mă la fata aia, la mama ei, la drama lor, la imposibilitatea ca o astfel de problemă să se rezolve cu adevărat, la cât de nedrepte sunt aia şi ailaltă. Nu aveam nici atâtica dorinţă să mai scriu pe blog, cu atât mai mult cu cât subiectele lgbt nu mai îmi vin în minte, parcă mi-am pierdut interesul văzând în ce măsură lucrurile bat pasul pe loc, or, ce înseamnă a bate pasul pe loc atunci când lumea merge înainte? Proiectele lgbt vizează ori socializarea/distracţia, ori educaţia sexuală, ori culturalizarea, sub varii aspecte. La nivel politic, pauză, un nimic vocal şi bine intenţionat, de care m-am scârbit complet. Cu un marş pe an, câteva articole în presa centrală, câteva bloguri leşinate şi două-trei afişe cu mâini împletite, ojă pe ojă, nu se va obţine nicio fărâmă de drepturi încă două decenii de acum înainte, sper să n-am gura aurită. Aşa că ziceam, hai să scriu despre altceva, uite, despre Gaudeamus, că începe joi, ei, şi, cine e interesat se duce oricum, dacă e vreo lansare de carte gay, anunţ eu după, că nu-i bai. Cu moralul în starea amintită, vezi primul rând, iau legătura cu o veche prietenă, îi zic eu aşa, dar mi-a fost dirigintă, şi o întreb una-alta. Hopa, în cele nouă luni de când n-am mai stat de vorbă s-a copt un pui. E fetiţă şi se agită, protestează că încă nu-şi vede mămica. Greţuri, şi pofte, şi sângerări, şi oboseli, şi medic, şi stat la pat... da` puiul e acolo, un pui de om căruia nu-i doresc să plece din ţara în care o să se nască, aţi ghicit voi că nu e România. Deja altă stare de spirit, deja iubesc boţul de Marie din Maria mea. Te aştept să vii printre noi, pui!

Viaţa nu e frumoasă... cu scleroză multiplă

2010-11-14T19:37:00.003+02:00

Naivitatea omenească face ca "boală autoimună" să sune mai frumos decât "scleroză multiplă". Ştii că o tânără care, în mod normal, s-ar distra în cluburi, se distrează în camera ei, cu jocuri pe calculator. Ştii că evită curentul, că nu iese din casă când bate vântul, pentru că răceala e periculoasă pentru ea. Ştii că are "crize", că braţele îi sunt brăzdate de oribile cicatrici, că ia cortizon şi interferon, că a făcut tratamente peste tratamente în străinătate (de ex. în Israel, unde bolnavul e prinţ, nu cerşetor). Totuşi, nimic nu te pregăteşte cu adevărat pentru şocul pe care-l ai când afli de ce anume boală autoimună suferă. Când mai descoperi, în plus, că îşi pierde vederea şi că slăvitul cortizon, care ameliorează efectele, agravează distrugerea tecii de mielină a fibrelor nervoase - cauza bolii - parcă îţi pică ceva în cap. Urmează (ar trebui) un set de analize în Ungaria, sper să facă rost de bani, aş vrea enorm s-o pot ajuta. Până la asta, ce să fac, mă descarc pe blog, ţeava mea de scurgere.

Viaţa e frumoasă... cu Mariza

2010-11-12T20:54:00.003+02:00

Concertul de fado ţinut ieri seară de Mariza, la Sala Palatului, mi-a depăşit aşteptările. Cu toată reclama care i s-a făcut, tot am avut o surpriză să văd sala arhiplină, o sală aşa de dornică să intre în legătură cu sublima solistă portugheză, să vibreze alături de ea şi să aplaude până la zdrobirea palmelor vocea ei pură, intensă, răscolitoare de pasiune. Neştiind o boabă de portugheză, percepeam cu o claritate extremă inflexiunile glasului, iar muzica ei trecea prin mine în valuri mărunte, negre şi argintii, care se împleteau cu o serie întreagă de alte trăiri, ce mă apropiau şi mă îndepărtau de omul de lângă mine, îmi chinuiau inima. Trăirile aveau de ce să fie extreme, iar la sfârşit, înainte de bis-uri, în mijlocul publicului dezlănţuit, mi-a fost cu neputinţă să mai aplaud - sfâşiată de gândul că, gata, pleacă. Dar n-a plecat înainte să "organizeze" aplauzele şi uralele, nu înainte să coboare în public, nu înainte să ofere un final sublim, chitare + voce, fără microfon. Iar acum, când scriu, continuu să ascult, parcă aş asculta dintotdeauna.
P.S.: Şi Nadaella a fost fermecată.

Scurt pe doi - ce mi-a plăcut mai mult în ultima vreme

2010-11-05T18:18:00.000+02:00

Să bag în mine classical music până la refuz. (Am dezvoltat cu ocazia asta o curiozitate faţă de Francis Poulenc. Era gay, ştiaţi?) Să mă uit la filme - recomand cinefililor răscolitorul thriller psihologic Cum mi-am sfârşit vara (Rusia 2010), văzut cu ocazia Festivalului Filmului Rus. Să citesc. Să caut prostii pe net. Şi, desigur, şi altele, mai personale, nu vă aşteptaţi să vorbesc despre.

Un proiect nou, interesant, presupun, pentru cititoarele mele, găsiţi aici.

Gramofonul viu

2010-11-05T17:49:00.000+02:00

Moartea lui Adrian Păunescu m-a tulburat ca aruncarea în aer a unui vestigiu istoric. Acest om datat era valoros tocmai prin acest statut, de personaj din altă epocă prezent în mod miraculos în viaţa publică fără să se reinventeze, fără să facă niciun efort de updatare, livrând neîncetat vulcanica-i energie de organizator, politician, literat, om de presă. Naţionalismul sentimental fost-a oare inventat de el? Aşa cred. Are aceeaşi masivitate, aceleaşi vociferări, aceiaşi ochi lăcrimoşi, aceleaşi şuviţe năclăite de sudoare lipite de tâmple. După ce vorbeşte el începe să cânte un înger, îngânându-i cuvintele. Îngerul a murit, iar naţionalismul sentimental trebuia şi el să se culce. Era timpul. Trecuse mai bine de un an de când trupul de bărbat trăia despărţit de inima lui folk, de femeie. Gramofonul ce părea că n-o să se strice în veci nu mai e. Limitaţii din conducerea Ateneului Român, fără să ia act de semnificaţia simbolică a acestui deces, care îngroapă un stil şi o formă de percepţie şi de ideaţie, au refuzat să acorde rămăşiţelor defunctului ultimul omagiu sub un pretext pueril. E grav. Atunci când nu ştii să te desparţi cu deferenţă de trecut, el va continua să te bântuie. Pe bună dreptate.

Locul unde sufletul rămâne

2010-10-22T18:11:00.000+03:00

Sufletul îşi înfige rădăcinile în memorie ca într-o patrie. Smuls din casa lui, din ţara lui, din acasă, omul îşi recuperază trecutul prin forţa imaginaţiei şi se agaţă de el cu ghearele, cu dinţii, cu mintea, cu inima, cu condeiul, cu toată fiinţa. Ţara pierdută e iubită mai mult ca o mamă, mai mult ca un copil. Isabel o iubeşte. Geografia, societatea, familia extinsă ("tribul"), toate apartenenţele şi toate experienţele de viaţă alcătuiesc o patrie purtată peste tot, re-creată mereu cu gândul, topită în gând, inventată. Da, până la urmă statutele se inversează, ţara e partea şi omul - întregul. Situaţia nu-i de invidiat, dar destinul ca o farfurie de tăiţei îndeamnă la reflecţie, la rememorări, la nopţi pierdute cu degetele lipite de taste. Îi datorez lui Isabel Allende faptul de a fi găsit în Ţara mea inventată ţara mea, inventată de ea. România nu are esenţe longitudinale, ca Chile, dar are acelaşi tradiţionalism feroce, acelaşi machism, acelaşi snobism, acelaşi bigotism. Şi noi suntem ospitalieri, calitate-normă a perifericului. Şi capitala noastră e poluată, nu m-ar mira ca locuitorii Bucureştiului să simtă într-o zi zeamă de lămâie în ochi atunci când plouă, la fel ca cei din Santiago. Şi româncele sunt gheişe, îşi infantilizează partenerii. Şi noi îi dispreţuim pe "zdrenţăroşi", arătându-ne totuşi solidari cu semenii loviţi de catastrofe naturale. Dacă nu suntem rasişti cu metişii, cu nativii, e pentru că n-avem. Discriminăm pe cine putem, coloraţii noştri. Corectitudinea politică ni se pare la fel de absurdă. Avem bancuri xenofobe. Îl servim cu "un ceiuţ" / o cafeluţă pe musafir şi îl bârfim feroce imediat ce a ieşit pe uşă. Păstrăm totuşi rufele murdare în familie, nu vorbim de mătuşa cleptomană, cu atât mai puţin de vărul care face show-uri în travesti. Suntem sobri şi preferăm să uităm că am ieşit abia de două decenii dintr-o dictatură (de stânga la noi, de dreapta la ei). Vă miră că torţionarii lui Pinochet au rămas nepedepsiţi? Că chilienii rămaşi sub cizma dictaturii militare cred că exilaţii au avut o viaţă uşoară? Sau că aceştia din urmă îi acuză pe primii de colaboraţionism? O nenorocire colectivă nu e niciodată de necomparat cu o alta. Nu atunci când regimul politic e impus de un stat-hegemon, nu atunci când se fac experimente economice pe pielea populaţiei, nu atunci când elitele politice, rupte de "conduşi", sunt marionetele elitelor economice sau se confundă cu ele. Chile nu e România, dar ţara nostalgiei lui Isabel Allende e ţara mea. Nu pot să adaug: mă bucur.

Ţie ce îţi provoacă nostalgie?

O lume într-un site

2010-10-18T17:12:00.000+03:00

Rezervaţi-vă câteva ore (bune) pentru site-ul lui Giovanni Dall` Orto. Promiteţi-vă să reveniţi cu prima ocazie. Şi încercaţi să vă reprimaţi convingerea că peste trei pătrimi din informaţia gay care contează o găsiţi acolo.

"Tot felul de ciudaţi"

2010-10-06T19:00:00.000+03:00

De câtva timp ideea de blog tematic nu prea mă mai încântă, mai ales că nu am tot timpul ceva nou de anunţat - cochetam cu diverse alte formule, dar şi cu ideea de a lua o pauză, în care să revin la statutul de simplu cititor. Bun, dar, dacă descopăr ceva util, voi pune pe blog, măcar din simţul datoriei. Spre exemplu, acum doresc să vă atrag atenţia asupra unui site dedicat persoanelor transgender, primul de acest fel în România: transgen.ro. În ce mă priveşte, nu am avut comerţ cu astfel de persoane, dar, acum vreo două luni, pe când mă pregăteam să iau avionul spre Bucureşti din aeroportul Luton (Londra), m-a izbit felul în care arăta persoana de lângă mine: cu trăsături bărbăteşti, cu o uşoară pilozitate facială, dar cu o voce subţire, de adolescentă, cu rotunjimi feminine şi cu gesturi efeminate. Părea foarte imatură şi dependentă de mama sa, care o însoţea; mi-a făcut milă şi m-a impresionat negativ superficialitatea dispreţuitoare cu care era privită şi care crea un gol în jurul ei ("Tot felul de ciudaţi", bombănea o doamnă care îşi împărtăşea planurile de emigrare oricui era dispus să asculte). Atunci a fost prima dată când am reflectat la norocul pe care îl au, prin comparaţie, persoanele gay, lesbi şi bi, cărora e e atât de uşor să se piardă în mulţime. Acea fiinţă nefericită şi nu mai puţin nefericita ei mamă simţeau fiecare privire, auzeau fiecare şoaptă, prindeau fiecare gest. Mă bătea gândul să le spun ceva, dar am tăcut. Singurătatea stă bine în coconul ei de mătase.

Tu te-ai luptat cu singurătatea?

O parodie anti-romi

2010-09-24T14:28:00.000+03:00

Ce părere aveţi voi de videoclipul ăsta? http://www.youtube.com/watch?v=nS3vLUKQ4oU

Promovarea obscurantismului în revistele pentru femei

2010-09-23T22:06:00.007+03:00

Mama e o cititoare avidă de reviste pentru femei - banale, ieftine, dar, pare-se, utile. Cu reţete culinare, cu sfaturi pentru îngrijirea plantelor de apartament şi a animalelor de companie, cu rubrici de modă, psihologie, religie, cu "poveşti de viaţă", reportaje, interviuri. Până aici, nimic rău, fac parte din peisaj, e normal să existe. Dar trec azi pe la mama şi mă apuc să răsfoiesc câteva astfel de publicaţii. La o pagină consacrată pensatului aflu nu doar cum să unesc colţul gurii de colţul ochiului cu ajutorul unui creion, dar şi ce spun sprâncenele despre firea mea. Mă bucur că nu-s prea lungi, deci nu bârfesc şi n-am o fire conflictuală; mă bucur şi că-s închise la culoare, deci sunt veselă şi optimistă. Ştiam eu! Deschid altă revistă. O Libertatea pentru femei, ultimul număr, din 20 septembrie. De data asta, surpriză! Pe două pagini tronează un articol intitulat Sunt duhuri în casa ta?; imaginea unei locuinţe cenuşii, de lemn, şi a unei pisici negre mă introduc în atmosferă. Aflu că fantomele există şi că le pot recunoaşte uşor: scârţâie uşa, se agită căţelul, se aud şoapte, trosneşte mobila, sună telefonul sau stă ceasul. Depresia e, la rându-i, un semn. Dacă mă simt bolnavă şi nimeni nu găseşte nicio explicaţie, soluţia este să fac o sfeştanie şi să vorbesc cu duhovnicul. De fapt, nici n-ar trebui să aştept boala şi depresia ca să am "la îndemână un pic de tămâie şi apă sfinţită. Căci nu se ştie niciodată când...", da, exact, când apar stafiile. "Ele nu au reuşit să vadă lumina şi să o urmeze în lumea de dincolo", dar să nu mă sperii de ele: "dacă, în filme, sunt prezentate ca surse de rău, în viaţa reală, ele pot fi chiar protectoare". Ca să le returnez serviciile, ar fi frumos să le ghidez spre lumea de dincolo - presupun că în susur de rugăciuni şi după ce le-am omenit cu apă şi tămâie. Atenţie însă: "Dacă duhurile simt că te temi de ele, pot reacţiona violent şi îţi pot face rău". Redactora, Mirela Barbu, şi-a făcut datoria şi m-a atenţionat, conformându-se spiritului practic al publicaţiei. Textul e, poate, o capodoperă de aplatizare a paranormalului. Cum i-ar mai fi domesticit doamna asta pe Poe şi pe Hitchcock! Supranaturalul e luat în serios, spălat, clasificat şi rânduit în ale cotidianului, gospodăreşte. Cam în acelaşi mod în care şi eu rânduiesc această publicaţie bucureşteană alături de un opaiţ, o sobă, un beci, un drum desfundat, un puţ şi o balegă.

P.S. Încă mă întreb dacă opaiţul n-o să protesteze.

P.P.S.: Pentru a nu scrie un post ultrascurt, adaug aici două rânduri, ca să vă rog să citiţi, pe blogul lui Nicolas, despre cazul dramatic al unei lesbiene libiene emigrate în Franţa, unde încearcă să obţină azil.

Mitocanul român şi femeia bărbată

2010-09-22T16:10:00.000+03:00

În ţara asta nu e loc pentru mimoze, cea mai mare bunăvoinţă nu-i suficientă pentru conservarea acelei fineţi, botezată din lipsă de inspiraţie cu numele de feminitate. Ce păţeşti cu unii cunoscuţi şi ce îţi aud urechile de la alţii! Bine, urechile ca urechile, după ce s-a turnat în ele o cantitate suficientă de sudalme, refulează pe gură, aşa cum la papagali iese pe cioc, dar ce faci atunci când nesimţirea se transformă în tortură? Eu m-am lovit de asta în week-end, în hotelul unui mic oraş din provincie, unde mă dusesem pentru relaxare, nu ca să mi se urce sângele la cap. Pereţii incintei nu erau din carton presat, dar asta a fost impresia în noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când vecinii de cameră, doi mahalagii spurcaţi la gură, au început în toiul nopţii să mute mobilele şi să înjure, baritonal, condiţiile de cazare. Li s-a atras atenţia, au început să-şi zbiere doleanţele, imposibil, de altfel, de îndeplinit la 1 noaptea. Când s-au săturat de ceartă şi s-au încuiat din nou în camera lor am avut naivitatea să cred că s-au potolit. Două minute n-a durat! Îmi recunosc laşitatea, mai întâi am apelat la soluţia pernei în cap. Rezultatul a fost nefericit: a continuat să se audă, dar cu întreruperi, şi se pierdea până şi suculenţa drăcuielilor!... După un sfert de oră decid că nu m-a făcut mama sfântă martiră, ciocănesc la uşa lor şi le atrag atenţia, calm, rar şi apăsat, că e o oră înaintată din noapte şi că am nevoie de şi dreptul la linişte. Cică şi ei vor să doarmă. Da? Atunci să se culce. Se culcă până la urmă, după alte vociferări, răstimp în care mă întrebam dacă nu s-ar cuveni să le mai fac o vizită. Obezul cu care vorbisem adoarme şi începe să horcăie. Celălalt începe să-l huiduie. Zoe, fii bărbată! Sunt bărbată, pun perna în cap din nou. Ce e un Stanley Ipkiss fără mască? Hai Zoe, fii bărbată!

Culoarea melancoliei

2010-09-21T23:19:00.003+03:00

Să regret că nu am văzut o piesă de teatru tezistă, fie şi cu subiect gay, nu mi se întâmplă des. Dar, citind această recenzie, îmi pare foarte foarte rău că nu l-am văzut pe Marius Manole (pe care îl ştiam de când jucase rolul clarvăzătorului Patrick în singurul thriller paranormal românesc - serialul Martor fără voie) la debutul său în teatru.

Matriţe de sensibilitate

2010-09-21T19:57:00.000+03:00

"Homosexualii sunt ca femeile". De câte ori n-am auzit şi n-aţi auzit asta? Personal văd diferenţe astronomice între cele două categorii, dar tot trebuie să admit existenţa unui punct comun, punct am zis?, nu, ghiulea comună. Gay-ii, aidoma femeilor, par a avea o relaţie specială cu frumuseţea. Dacă nu o încarnează explicit, la modul slim-angelic sau atletic-viril, pe coperte lucioase de reviste, atunci, cel puţin, gay-ii sunt cunoscători şi degustători rafinaţi de artă, literatură, muzică, modă şi mondenităţi. E vârful aisbergului, alb şi scăldat în lumină: designeri, cântăreţi, scriitori, actori, oameni de televiziune. Mai e nevoie să spun că toţi îşi respectă rangul, nu cută la haină, nu burtă, nu păr alb şi, în linii mari, niciun semn de bătrâneţe? Pentru că bătrâneţea nu există, există doar momentul ieşirii din uz - şi din homosexualitate, clipa când viitorul catindat la baston şi cocoaşă cedează terenul tineretului revoluţionar şi caută loc bun de semănat copii până nu se veştejeşte de tot. Căutat, găsit. Tre` să fie doamne de 35 ai căror soţi au tulit-o cu puştoaice de 15! Din două epave se scoate de-o barcă? Doamna mulţumită că are bebe şi tată la bebe, domnul mulţumit că a intrat în rândul lumii, că e văzut ca familist şi că perna mea lângă perna ta. Mai e, sigur, şi cealaltă variantă, curajoasă să-i spunem, without wife, cu trei sferturi din economii băgaţi în chiloţii amantului sau amanţilor. Iar dacă se amăgeşte cineva că mariajul gay rezolvă problema, să renunţe la gând. Nu homofobia din societate distruge aici, ci matriţa de sensibilitate. Lumea gay nu e primitoare cu urâţii, cu graşii, cu bătrânii. Să nu fim ipocriţi, nici tu cu tine nu te-ai culca dacă te-ai speria de ce vezi în oglindă. Dar există o soluţie: SIDA. Profită, am înţeles că se pune de-o epidemie.

Patul nu e pentru doi!

2010-09-12T20:12:00.000+03:00

Nu doar atunci, dar mai ales când este folosit pentru a dormi în el, patul trebuie să fie MARE. Să te poţi foi în voie până adormi, şi răsuci fără să cazi după ce somnul te ia în braţele sale. Preferabil pătrat, ca pentru a-ţi arunca în orice colţ al lui braţele şi picioarele. Preferabil moale. Preferabil cu MULTE perne. Şi preferabil gol. Chiar trebuie să-l împarţi cu cineva (pe care nu-l iubeşti decât până la...)? Duşmanul din aşternut se mişcă, respiră, transpiră, sforăie, trage de pătură. God! Dacă te întorci, urlă că l-ai dezvelit. Se supără când îi dai ghionţi că sforăie. Îi simţi genunchii în şold şi răsuflarea în ceafă (sau în gură). Te scoli, bei un pahar de apă, iei valeriană, pui dopuri în urechi, baţi perna. Gata. Aţipeşti. El deja doarme. Are coşmaruri (probabil de la ce i-ai urat de bine până atunci), gâfâie, geme, gesticulează. Nu!!! Degetele lui ajung pe gâtul tău, iar pe gleznă simţi zgârietura unei unghii netăiate şi încarnate. Tragi piciorul. Tragi pătura în cap. Afară începe ciripit de vrăbii. E dimineaţă. Cine (bip) (bip) în (bip) lui a inventat somnu` ăla romantic în doi? Eu vreau patul meu, al meu, private property, da? Singurul în care pot să dorm!

Voi tot solo preferaţi să dormiţi?

Out (again)

2010-09-05T02:03:00.003+03:00

Peste nu foarte multe ore plec din nou din Românica, spre maaarea mea supărare. ;)
Dar în câteva zile mă întorc, în ţară şi pe blog, deci o să mai sâcâi lumea şi pe-ai mei cititori.

So much stupidity

2010-09-04T15:22:00.000+03:00

Făcut din nou o raită prin blogosferă. Aflat, cu ocazia asta, că există gay anxioşi că, dacă au prietene str8, ar putea să sufere sentimental în cazul în care amicelor le-ar cădea cu tronc una bucată bărbat homofob - pen' că sigur atunci fetele s-ar răci cu ei, preluând viziunea de viaţă a masculului feroce. Sau na, poate că ăla le şantajează, ori ei, ori eu! Mwahahahaha! Poi ce ar fi să stea lucrurile aşa: ar fi destul un bărbat mai arţăgos şi gata, femeia nu se mai iese cu colegele, nu mai vorbeşte la telefon cu prietenele, nu-şi mai vizitează mamă, tată, nimic! Cum sună? Ah, şi mai e şi prostia-pereche la prostia de mai sus: o adevărată gay-friendly woman nu s-ar cupla în veci cu un homofob. Vedeţi voi, îndrăgostiţii au ca principal şi irezistibil atrăgător subiect de conversaţie viziunea lor despre homosexualitate. Proiectul lor de viitor, dacă există, s-ar pulveriza sub acţiunea dinamitardă a divergenţelor pe tema în cauză. No, probabil că acelaşi lucru se întâmplă şi când cei doi au religii diferite sau votează partide diferite. Căci numiţii sunt traşi la indigo, un singur trup, un singur suflet, idem spirit... Veste proastă: femeile se descurcă binişor cu zisele incompatibilităţi, nu le plesneşte capul şi nici inima nu li se rupe în două. De ce-ar păţi ceva când heterosexualii misogini şi homosexualii homofobi n-au nicio grijă? Nu, nu păţesc nimic. Dar li se pare foarte curios să fie privite cruciş din ambele direcţii. Oamenii e proşti.

Roz şi negru

2010-09-03T15:19:00.003+03:00

În noiembrie 2006 am aflat cum arată moartea. De la tv. Nu era o hârcă în pelerină neagră şi cu celebra coasă în mâna descărnată. Avea chipul lui Alexander Litvinenko, spionul kaghebist devenit dizident. De pe patul de spital unde îşi trăia ultimele ore după ce fusese otrăvit cu poloniu radioactiv, bărbatul de 44 de ani îşi denunţa asasinii. Arăta groaznic: emaciat, livid, cu tot părul căzut, cu glasul stins, cu trăsăturile descompuse. S-a vorbit atunci şi se mai vorbeşte şi acum de primul act de terorism nuclear. Evident, teribila substanţă, poloniu 210, mi se părea din altă lume, apanajul laboratoarelor de chimie. Puţin probabil să am vreodată de-a face cu ea în viaţa de zi cu zi. Dar nu-i aşa. Se găseşte - vă daţi seama că în cantităţi infime, dar se găseşte totuşi - şi în foarte banalele ţigări, la pachet cu nicotina şi gudroanele. Aici. E foarte posibil ca bolile imputate fumatului să se i datoreze cu prioritate. Brrr... Deci dacă eu fumez, iubitul fumează, părinţii fumează, amicii fumează...?!? No, hotărât, nu-i a bună. Cei care au asistat la autopsii spun că plămânii fumătorilor sunt negri (nu roz, cum ar trebui). Naşpa. Ai tăi cum ar trebui să arate dacă ar fi să-i vizualizezi?

Viaţa unui acrobat travestit: Barbette

2010-09-02T18:49:00.003+03:00

Făcând eu un pic de arheologie gay, descopăr o figură interesantă, uitată acum, ceea ce este şi explicabil, şi nedrept: artistul de circ (acrobatul) Barbette, un travestit de origine americană cu foarte mare succes în ţara lui şi în Europa (mai ales în Franţa) în perioada interbelică. Iată ce se ştie despre el:

Van der Clyde Broadway s-a născut pe 19 decembrie 1899 în Texas şi a început să lucreze într-un circ de la frageda vârstă de 14 ani. A făcut acrobaţie în cadrul echipei The Alfaretta Sisters, după moartea uneia dintre "surori", şi a început să se travestească pentru a impresiona mai profund auditoriul. Începând din 1919 a debutat solo - la Harlem Opera House- şi a adoptat pseudonimul sub care a devenit celebru. Barbette a avut numeroase turnee în Europa şi America în anii '20-'30. În 1923 a lucrat în Marea Britanie, având un angajament la London Palladium, dar... nu pentru multă vreme. Surprins făcând sex cu un bărbat, a trebuit să părăsească Anglia şi nu i s-a mai permis reîntoarcerea. În Franţa a reputat însă un mare succes, beneficiind de reclama asiduă pe care i-a făcut-o scriitorul şi regizorul Jean Cocteau, fascinat de talentul său, dar şi de metamorfozele vestimentare ale artistului care, la sfârşit de număr, îşi scotea peruca blondă şi rochia, adoptând atitudini pronunţat masculine. "Un înger, o feerie, o pasăre". Cocteau a scris despre el un eseu, Le Numero Barbette, în Nouvelle Revue Francaise (1926) şi l-a distribuit în filmul său de debut, pelicula suprarealistă Le Sang d'un poete (1930). Barbette a colaborat şi cu artistul Man Ray, care l-a imortalizat în fotografii memorabile la începutul anilor '30. Cariera de acrobat a lui Barbette s-a sfârşit brusc, după ce un accident l-a făcut inapt să mai evolueze la trapez. A profesat ulterior ca antrenor şi coregraf. Foarte bolnav, după mulţi ani de suferinţă, s-a sinucis pe 5 august 1973, la 74 de ani. Viaţa sa i-a inspirat pe Bill Lengfelder şi pe David Goodwin, autorii piesei Barbette (2002).

O afacere murdară

2010-09-01T16:16:00.003+03:00

Un articol despre cazul Negoiţescu (1977) - încercarea Securităţii de a-l distruge pe celebrul critic literar prin intermediul fostului său iubit, tânărul poet Petru Romoşan - găsiţi aici. Articolul este evident orientat spre discreditarea lui Romoşan - al cărui denunţ la miliţie este publicat şi căruia i se aduc şi acuzaţii de şantajare a lui Negoiţescu -, dar nici criticul nu apare într-o lumină favorabilă (căuta să obţină servicii sexuale din partea unor tineri făcând presiuni asupra lor sau cumpărându-i cu favoruri). Clandestinitatea politică echilibrează oarecum asimetria relaţiilor de putere (desigur, prin plătirea de poliţe), dar numai până la un punct, dincolo de care frica şi dezbinarea dizolvă orice tentativă de rezistenţă la regim şi transformă victimele în colaboratori asidui la propria distrugere individuală şi de grup. Imoralitatea denunţurilor e de necontestat şi a afectat nu puţină lume. Iar dacă e exagerată îndârjirea împotriva unor oameni care, făcând obiectul unei atente combinaţii de manipulare şi agresiune, s-au discreditat, nu e mai puţin util să se cunoască adevărul. Adevărul epocii, adevărul psihologic al celor aflaţi în asemenea situaţii, şi, mai mult, adevărul de arhivă securistică al comunităţii gay în epoca de aur.

Voi ce credeţi despre situaţie şi, mai precis, despre atitudinea lui Romoşan - atunci şi acum? S-ar putea obţine mai multă sinceritate din partea celor implicaţi dacă turnătorii nu ar mai fi într-atât de demonizaţi?

Înţelepciune sau prostie?

2010-08-30T21:13:00.003+03:00

E ok si aşa şi nu am pretenţii... Aşa sunt toţi... De ce să mă chinui degeaba... Monogamia oricum nu există...

Dacă o asemenea percepţie ar fi monopolul femeilor înşelate, care ţin cu dinţii de ceea ce îşi închipuie că e o relaţie, parcă nu mi s-ar sui sângele la cap cu asemenea viteză. Însă soiul acesta de înţelepciune e mult mai larg răspândit, parcă s-ar suge o dată cu laptele, de la ţâţa mamei! E normal ca el, domnul, să mai calce strâmb, să acceseze servicii contra cost şi să facă ochi dulci colegelor lui sau prietenelor tale. E democraţie, îţi spune, şi e bărbat, nici n-ar putea să se abţină, altminteri ar fi nefericit şi, după o vreme, te-ar părăsi pentru că n-ar mai suporta atââta nefericire! Iar femeia? Ei bine, femeia nu vrea să sufere, nu vrea ca trăsnetul să cadă pe capul ei pe neaşteptate. Dacă îl aşteaptă şi i se pare şi normal să cadă pe capul ei, atunci, pare-se, va suferi mai puţin şi va fi bine. Foarte bine şi fericiţi amândoi... mai ales că se găsesc şi destui bărbaţi, iar instinctele umblă cu şliţul desfăcut. Dacă e baltă, e peşte. Cine ar putea să garanteze pentru altul? Nici măcar pentru sine. Evident, e mai bine s-o cauţi cu lumânarea, să demolezi cu propriile forţe digurile, aşa, ca să-ţi demonstrezi că n-o să te prăbuşeşti în faţa valurilor... În liceu am avut un profesor de bio foarte simpatic, foarte prieten cu elevii lui, pe care, din cauza diferenţei mici de vârstă, nici măcar nu prea îi percepea ca elevi. Discuta liber. Prietenă nu avea, dar avusese câteva. Le înşelase? Da. De ce? Oricum se aşteptau la asta şi atunci de ce nu? O spunea simplu, liniştit: dacă nu ar fi fost atât de convinse, le-ar fi fost fidel. Vă gândiţi că nu era sincer? Eu cred că era. Dorinţa de a fi crud, de a face conştient rău cuiva, mai ales partenerului de viaţă, e puţin răspândită. Majoritatea sunt cruzi din prostie, din prostia de a crede că nu contează. Dar nici nu contează, nu? Pentru că monogamia nu există. So, hai să ne chinuim unii pe alţii!

Citeşte şi acest post.

Tu ai suferi dacă ai avea un partener de viaţă infidel?

Crezi că, în general, oamenii pot fi fideli pe termen lung?

Despre singurătate

2010-08-19T19:19:00.000+03:00

Pentru singurătate ai nevoie de oarecare talent. Să-ţi placă sau cel puţin să n-o simţi. Să nu ai nevoie de Altul. Să stai cu ochii în... (laptop, tv, cărţi), până ce efectul e similar unei supradoze de... Să călătoreşti/ munceşti/ joci la ruletă/ visezi şi să ai o retină foarte nesimţitoare la tot ce ţi-ar colora existenţa. Altfel e de rău. Şi dacă-i adevărat că te poţi simţi singur şi într-un grup de prieteni sau cu iubitul, ce ziceţi de situaţia în care lumea te evită ca pe un sconcs? Păi da, te miroşi, nu simţi nimic, dar ceilalţi simt şi cotesc, unul la dreapta, altul la stânga... A umbla cu limba scoasă după dragoste ca un însetat în deşert. Iar situaţia e chiar mai rea decât a omului din deşert, pentru că pustiul dragostei e populat, plin de cei care nu ar merge lângă tine pe stradă... pentru că, nush cum dracu`, le-ai feşteli anonimatul, traumatiza blazonul, i-ai compromite în ochii tuturor! Sau e altceva. Întotdeauna se va găsi vreun motiv, plauzibil sau nu, pentru a primi, again, un şut în dos. Bine, nu aştepţi Bunul Samaritean... sau nu îl mai aştepţi, pentru că sigur nici acela nu te va trage afara din mlaştina singurătăţii. Estimp, te acreşti cu succes, te umpli de resentimente şi venin şi ajungi să refuzi până şi îmbrăţişarea dulce a speranţei. Cine ar gusta compania unui om irascibil şi zgrunţuros? Nimeni. Iar deşertul e pretutindeni în jur.

Un post frisonant aici. Încercaţi să-l citiţi până la capăt şi fără idei preconcepute.

Mizerii

2010-08-18T14:16:00.003+03:00

Iată o ştire: duminica trecută, la ora 8 dimineaţa, un homosexual a fost agresat la Sevilla de trei cetăţeni români, din cauza orientării sale sexuale. Victima a fost salvată de o patrulă de poliţie, care însă nu i-a prins pe agresori. Cei trei, aflăm din ştire, aveau tenul închis la culoare. Măăăi, da` perversă ştire! În funcţie de cititor, va produce trei genuri de reacţii posibile:

-Cum să mai fii mândru că eşti român?

-Ţiganii ne fac de râs, ca de obicei!

-Of, dacă n-ar fi poponari pe lumea asta!

Divide et impera.

Ce înseamnă să promovezi homosexualitatea?

2010-08-18T13:22:00.000+03:00

Întrebarea din titlu ar putea părea ciudată, întrucât nu e vorba de o marfă: nu se cumpără, nu se vinde, nu se împrumută şi nu se dă moca. Eşti ceea ce eşti. Dar şi homofobii au dreptate atunci când afirmă că minorităţile sexuale îşi promovează înclinaţiile. Da, o fac. Este şi foarte natural să transmiţi publicului mesaje pozitive referitoare la identitatea şi gusturile proprii. Cel mai adesea individul nici nu e conştient de ceea ce transmite - îndrăgostiţii din parcuri oferă fără niciun efort o imagine idilică a cuplului, iar credincioşii care se închină în autobuze când trec pe lângă o biserică se conformează unei tradiţii cert interiorizate, devenite reflex. De ce anume homosexualii ar proceda rău dacă nu şi-ar mai cenzura în public orice gest susceptibil să îi "dea de gol"? Moralitatea publică nu trebuie să gliseze spre făţărnicie. Şi, din păcate, am motive să afirm că încuiaţi sunt din belşug în toate taberele. Unii repudiază vehement gesturile de tandreţe comise pe stradă de cupluri gay/lesbi, alţii, de altă orientare, sunt în stare să îţi spună în faţă că eşti nesimţit(ă) dacă îţi săruţi sau îmbrăţişezi iubitul/iubita hetero acolo unde te-ar putea vedea şi ei. Bigoţii şi fricoşii par a avea ca trăsătură comportamentală definitorie graba cu care reglementează pentru alţii. Rezultat: toată lumea vrea să evite să cadă într-un minorat care ar însemna supunerea la legile întocmite de Inamic (Celălalt fiind prin definiţie Inamicul!) şi toată lumea îşi face reclamă din răsputeri. Produse sunt întotdeauna de vândut: produse-idei şi produse-marfă. Homosexualii, care nu trăiesc în altă galaxie, apelează la media, la artă, la politică pentru a se face văzuţi. Se autopromovează. Promovează, deci, homosexualitatea. Iar cei care îi condamnă se autopromovează cu o obstinaţie cel puţin egală. Unii buni şi unii răi, da??

Portia (DeGeneres)

2010-08-11T20:47:00.000+03:00

Aflu, de aici, că actriţa Portia de Rossi doreşte să preia numele de familie al soţiei sale, Ellen DeGeneres, cu care este căsătorită din august 2008. Actriţa a adresat în acest sens o petiţie tribunalului din Los Angeles. Foarte frumos, dar de ce nu a făcut acest pas încă de acum doi ani?! Că nu cred că acum e dragoste şi atunci nu era! Mă întreb cum vor fi stând lucrurile acolo, cu dreptul la schimbarea de nume în cazul mariajului gay: vine la pachet o dată cu celelalte drepturi, ca la normali, sau, şi dacă s-ar fi hotărât pe loc, Portia tot ar fi trebuit să facă anumite demersuri speciale? Că, din câte ştiu, nu peste tot mariajul gay presupune la fel de multe drepturi ca mariajul hetero...

Out

2010-08-10T20:23:00.002+03:00

Am fost acum câteva zile la Londra. Călătorie de plăcere dar, paradoxal, nicio plăcere. Bine, aerul era mai respirabil, nu canicula din Bucureşti, iar circulaţia, decentă, iarăşi, nu ca la noi. Misiune imposibilă să dai de britanici. Centrul colonizat de turişti în procent chiar mai mare decât prevăzusem. Fără vagabonzi şi cerşetori. Fără câini. Poluare demnă de o mare metropolă. Văzut British Museum, care e uluitor şi care mi s-ar fi părut o bijuterie dacă n-ar fi fost infestat (da, ăsta e cuvântul!) de câteva tone de vizitatori scurşi din toată lumea, ataşaţi unor aparate foto mult mai vii şi mai active decât orice purtător de sandale. Abia strecurându-mă printre bureţii de carne transpirată în speranţa de a vedea conţinuturile unor vitrine (dacă mumii, atunci omor!), cred că am fost involuntar fotografiată de mai multe ori împreună cu artefactele - nu cred să mă înjure vreun japonez pentru asta, ca româncă sunt oricum o pată de culoare în pozele lui. Măă, şi câte poze, dacă s-ar scoate toate pe hârtie ar fi material destul pentru o piramidă, ar mai şi rămâne... M-am spălat de flash-uri la National Gallery şi mi-a mai rămas timp să identific în Londra şi o străduţă năpădită de hârtii şi ambalaje de tot felul... abia aceea merita pozată, ca raritate.

În altă ordine de idei, românitatea mea nu a dat de bănuit. Cine ştie, dacă mă duceam în Finlanda, păţeam ca amicul C., căruia i s-a refuzat cazarea, ca român!

Adicţia, modă editorială

2010-07-20T17:41:00.003+03:00

Apariţii editoriale 2010 (selectiv):

Ed. Art:

Charles Baudelaire, Paradisuri artificiale. Despre vin şi haşiş;

Francoise Sagan, Toxic.

Ed. Polirom:

Andrei Oişteanu, Narcotice în cultura română;

Thomas de Quincey, Confesiunile unui opioman englez.

... Şi nu a trecut decât jumătate de an.

Din auzite

2010-07-15T15:34:00.000+03:00

Elevul (obraznic): Dom' profesor, eu nu vreau să-nvăţ, vreau doar bani şi femei.

Profesorul: Dacă nu înveţi, n-o să ai o slujbă bună, deci nici femei. Iar dacă te gândeşti să fentezi legea, află că o să fii un infractor prost şi o să stai după gratii. Unde iar n-o să găseşti femei, deşi o să găseşti fetiţe.

Aşa se sperie copiii...

Recomandare

2010-06-03T21:12:00.000+03:00

Noul proiect al unui blogger mereu nemulţumit de ceea ce face bine îl găsiţi AICI.

Outingul şi decontul

2010-05-31T15:54:00.003+03:00

Cu un deficit bugetar record, de 156 mld. lire sterline, reprezentând 11% din PIB, Marea Britanie trebuie să apeleze la foarfece. Printre cei direct implicaţi în nepopularele măsuri ar fi trebuit să se numere şi fostul bancher David Laws, secretarul general al Trezoreriei. Însă politicianul liberal-democrat şi-a dat demisia din guvernul Cameron după numai 18 zile, ca urmare a dezvăluirii făcute de The Daily Telegraph: ziarul a informat că acesta a cheltuit ilegal bani publici ca deputat (40 000 de lire, adică 47 100 de euro), plătindu-i chirie partenerului său de viaţă, James Lundie, pentru camere ocupate succesiv în două locuinţe ale acestuia, din Kennington, respectiv Londra. Laws avea o legătură cu Lundie încă din 2001, dar o ascundea de familie şi prieteni. Iniţial, închirierea de spaţii de la partener nu era ilegală, iar când a devenit astfel, în 2006, Laws a preferat să considere (Clinton style: nu e sex, e felaţie!) că se menţine în litera legii: deşi coabitează cu iubitul, nu formează un cuplu cu acesta, întrucât nu îşi împărţeau conturile bancare şi aveau vieţi sociale separate. Acum, când outingul de care s-a temut e o realitate, reacţionează demn, îşi cere scuze, promite returnarea banilor, îşi dă demisia din guvern. "Cu toate că recentele mele probleme au fost provocate de dorinţa mea de a-mi păstra secretă viaţa sexuală, oamenii au dreptul să aştepte de la politicieni să se poarte responsabil". Foştii săi colegi de cabinet îl apreciază şi se pare că există mari şanse să revină în guvern. Deci, lucrurile nu stau prea trist pentru el. Păcat de episodul penibil în urma căruia imaginea lui publică a început să semene cu cea reală. Dar unde coaie nu-s...

Bilă albă pentru Partidul Verde

2010-05-21T14:08:00.000+03:00

Liderul Partidului Verde anunţă pe blogul său, remuscernea.ro că va participa sâmbătă la Marşul Diversităţii din cadrul Gay Fest, împreună cu alţi membri ai partidului său. Te-ai înscrie în Partidul Verde?

Anunţ

2010-05-18T21:48:00.000+03:00

Voi lipsi câtva timp de pe blog (sau voi scrie cu ţârâita), efectiv sunt prea prinsă cu altele pentru a mă ocupa de el aşa cum trebuie. Sigur, voi reveni, nu îl îngheţ de tot. Între timp, vă recomand să citiţi 2straight (vezi link), sunt câteva articole bune acolo, deşi ideea unui dialog cu homofobii de la Noua Dreaptă mi se pare lipsită de orice perspectivă. Tare m-aş mira să vină ăia la vreo masă rotundă!

Maternitate vs. homosexualitate

2010-05-18T21:17:00.000+03:00

E cam greu să te superi pe cineva/ceva de la care oricum nu te aştepţi la nimic bun. Prin excepţie, Noua Dreaptă a ajuns să mă enerveze, dar nu pentru extremism şi diversele fobii (evrei, comunişti, homosexuali, masoni, atei, Occident...), ci pentru modul, sistematic pervers, în care asociază heterosexualitatea cu maternitatea şi homosexualitatea (masculină) cu promiscuitatea. Un exemplu este un afiş (îl găsiţi pe site-ul lor) în care îngerii (mama şi bebeluşul, în lumină) se opun unui cuplu de stripperi gay. Că majoritatea homosexualilor sunt fooaarte departe de a face show din preferinţele lor, e clar. Că mesajul e jignitor, e clar de asemenea. Însă mult mai repugnantă e, pentru mine, asocierea feminităţii cu maternitatea. Nu îmi doresc urmaşi. M-aş simţi persecutată, bătută de soartă, blestemată de Dumnezeu să am unul. În acelaşi timp, aş considera strident şi absolut ridicol să mi se nege feminitatea sau să fiu bănuită de înclinaţii lesbiene pentru că nu-mi doresc copii. Şi nu-i vorba de raţiuni externe, gen dificultatea de a creşte un copil, dificultatea de a avea o carieră, sau altele asemenea. E un fel de refuz visceral. Trupul refuză. Mintea refuză. Dacă peste x interval de timp lucrurile ar sta altfel, ceea ce mă îndoiesc, iarăşi n-aş considera că am trecut de la întuneric la lumină, că sunt superioară cuiva, că am accesat vreo moralitate superioară. Ar fi trăirea mea personală, în bine sau în rău. Or, dăscăleala care proclamă procreaţia superioară neprocreaţiei e dezgustătoare. A aduce pe lume un copil nu exclude egoismul (să aibă grijă de mine la bătrâneţe, să ducă neamul mai departe ş.a.), tot aşa cum neprocreaţia nu certifică vreun soi de lemnozitate sufletească. Sunt necesităţi diferite, priorităţi diferite, şi nu, nu cred că vor exista vreodată atâtea "călugăriţe" încât să se depopuleze planeta!... Oricum, nu sunt cetătean de rangul doi - aşa cum nu-s (în teorie!) nici mamele care au manifestat ieri împotriva micşorării alocaţiei pentru creşterea copilului. Însă lucrurile continuă să fie văzute în alb şi negru, şi nu numai de către neolegionari. Lipsa respectului pentru om ca individ care alege şi e îndreptăţit să aleagă în chestiunile care îl privesc este total. Şi se politizează tot, până în pânzele albe.

Voi cum vă raportaţi la procreaţie?

Dilemele iubirii (sec. XII)

2010-05-18T16:51:00.000+03:00

Nici legea, nici biserica şi nici măcar mentalitatea epocii nu par să inhibe elanul gay al unuia dintre discipolii lui Abelard. Totuşi, ceva îl împiedică pe Hilarius de Poitiers să dea curs chemărilor inimii... frica de consoartă, de urmările infidelităţii. Dialectica lui vreau & nu pot găseşte un debuşeu în versuri:

Băiat frumos, floare curată;

De-ai şti tu, mândră nestemată,

Cum chipul tău încântător

În mine a-nvâlvorat amor.

Din clipa-n care te-am zărit,

Cupidon cu-arcul m-a rănit;

Dar şovăi, Didona mă cheamă,

Şi de a ei mânie mi-e teamă.

O! Cât de fericit aş fi

Dac-aş putea eu părăsi

Pentru noul favorit

Amorul cel obişnuit.

Sursă: Jean Verdon, Dragostea în Evul Mediu, Humanitas, 2009, p. 270.

Voi ce aţi face dacă, având un partener stabil, v-aţi îndrăgosti de altcineva?

O situaţie cam ciudată

2010-05-10T21:41:00.000+03:00

Foarte prinsă cu alte treburi, n-am mai apucat să scriu şi pe blog; asta nu înseamnă c-ar fi dispărut din mintea mea: nu, deloc, iar atunci când mă gândesc la el, îl percep ca pe o foarte curioasă excrescenţă a mea. Nicio convergenţă între conţinutul lui şi existenţa mea de fiecare zi. Totuşi, resimt un inconfort, cam de aceeaşi natură cu cel al unei persoane gay "in". Aş vrea să spun că am blogul ĂSTA şi că, destul de regulat, interacţionez pe el cu homosexuali, lesbiene, bisexuale. Dar, din mai multe motive, prefer să nu. E foarte puţin probabil ca cineva să înţeleagă ceva (ăsta e cel mai nesemnificativ motiv). Eu nu am interese directe, personale, pentru ceea ce fac, în afară de o curiozitate febrilă şi de simpatia pe care o resimt faţă de unii din colegii mei de blogosferă. Iniţial, observasem diferenţele dintre mine şi ceilalţi. Apoi, diferenţele dintre ei. Iar, până la urmă, similitudini şi deosebiri de tot felul între oricare două persoane, inclusiv eu şi altcineva. Asta ar fi partea plină a paharului. Minusul e că percep incongruenţa unui soi de viaţă dublă, una reală, una virtuală. Poate că-i mai interesant aşa, dar nu-i plăcut. Sau nu tot timpul.

Legea junglei (varianta gay)

2010-04-24T20:34:00.000+03:00

Dacă tot eşti gay... măcar profită! Ai incomparabil mai multe şanse decât un straight să scapi de puşcărie dacă îţi maltratezi iubitul sau dacă violezi un bărbat. Femeia te denunţă. Bărbatul nu. Bărbatul a fost educat din pruncie să nu se plângă. Nu e bărbătesc. Se face de râs. Ei, şi dacă tot n-o să spună nimic, nimănui, niciodată...

Şi acum serios: ai încredere în poliţie? Dacă ai fi agresat fizic sau sexual de un "membru al comunităţii" ce ai face?

Logica ororii

2010-04-21T08:27:00.000+03:00

Sute de delfini sunt masacraţi anual în insulele Feroe (Danemarca), în cadrul unui ritual de demonstrare a bărbăţiei. Mai pe larg, AICI şi AICI. Vă previn, imaginile sunt coşmareşti. Petiţii au circulat şi circulă, se pare că fără niciun efect. Una dintre ele este ACEASTA.

Salutul "românesc" şi defulările româneşti

2010-04-21T07:46:00.000+03:00

S'iil vous plait, monsieur, rosteşte mieros şi adus de spate umoristul Jonathan Lambert, purtător de fustă înflorată peste costum, la o emisiune de divertisment de pe France 2, imitând atitudinea cetăţeanului român "tip" ajuns în metropola franceză. Auditoriul, cu lecţia învăţată, reproduce prompt gestul şi cuvintele. Dezgustător! Ambasada României la Paris protestează. Dar ce mai protestează, pe forumul ProTv, cititorii ştirii! "Diferenţa dintre un ROMÂN şi un ŢIGAN este enormă şi, mai ales, evidentă, însă, la cât sunt de chiori şi de bătuţi în cap, [francezii] nu reuşesc să vadă şi, mai ales, să înţeleagă acest lucru." "Nu ne mai comparaţi că nu suntem aceeaşi naţie!" "Ţiganii ăştia infecţi ne-au făcut de râs peste tot... Huuuuăăăă, ciori spurcate." "Atâta timp cât nu ne dezicem de ei suntem compromişi." "Dă, Doamne, încă 50 ca Antonescu să-i trimită la dracu' pe toţi... să-i mănânce viermii." "Suntem nişte ţigani pentru că îi acceptăm în ţara noastră." Şi, ca şi când rasismul antiţigănesc violent nu ar fi destul, alţii promovează ruşinea de a fi român. Da, am fost umiliţi, dar aşa ne trebuie! Capu' în pământ, cenuşă peste! Şi găsirea unei soluţii finale pentru acei paria cu fuste creţe şi bebeluşi rahitici, care imploră, cu stigmatul cerşetorului pe frunte, dreptul de a vieţui de azi pe mâine. ...Dar există oare vreo rază de speranţă reală pentru excluşii societăţii? În România, în Franţa, pe Marte? Mă întreb.

Ca să nu mă enervez...

2010-04-20T22:55:00.000+03:00

...ar trebui să nu mai citesc nici ştiri, nici bloguri. Pentru că totul pare să meargă în cea mai nefericită direcţie imaginabilă. Victimele unora dintre cele mai urâte agresiuni (trafic de persoane, viol, maltratare...) sunt expuse mediatic în aşa-zisa presă de calitate (nume complet, foto), pesemne spre a fi arătate cu degetul de vecini şi de colegi, căci pe mine ca simplu cititor nu mă interesează. AICI. Teo Trandafir, în campanie electorală pentru un post vacant de deputat, vrea "stabilimente speciale" pentru prostituţie, ca bărbaţii să fie "fericiţi", iar căsniciile "mai solide". (Bărbatul care îşi lasă sperma şi banii la bordel e soţul ideal, nu? Sau cel puţin de păstrat... Nu, dragă Teo, NU E DE PĂSTRAT! Iar prezenţa "stabilimentelor speciale" înseamnă RECLAMĂ la un mod nedemn de a înţelege sexul şi, da, la practici adulterine, care sunt motiv de divorţ!) T.T. consideră în schimb că mariajul gay, cu care nu e de acord, nu este o problemă reală a românilor. Se pare că e vorba de cantitate. Cantitatea de români care vor asta. Şi cantitatea de români care nu cred că modificarea Codului civil schimbă orientarea sexuală a cuiva. AICI. Estimp, Bogdan Baltazar face reclamă "proiectului Roşia Montană" (distrugerea mediului şi a vestigiilor romane în beneficiul companiei canadiene interesate) - AICI. Ar trebui, probabil, să mă orientez spre altceva...

Listă de lecturi gay

2010-04-13T21:43:00.006+03:00

Dacă vă întrebaţi ce am făcut în ultimele două săptămâni dincolo de aspectele vieţii de zi cu zi, răspunsul e simplu: am citiiiit cât am putut de mult, cu patima nesătulului. Romane, memorii, dramaturgie, eseistică. Evident că nu "orientat", gay-related, ci după bunul plac, dar, cum de-a lungul timpului am citit şi o grămadă de literatură "tematică", mi-am propus să fac o listă cu lucrări de interes gay accesibile în limba română. Precizez că e vorba exclusiv de cărţi citite sau cel puţin răsfoite de mine - altfel lista s-ar lungi peste măsură.

Dicţionare:

Lionel Povert, Dicţionarul gay;

Paul Russell, Cele mai influente 100 de personalităţi gay;

Romane pentru copii:

Alexandre Dumas, Regina Margot;

Studii:

George Bălan, Iubirea interzisă; Celălalt eros; Homofobia;

Jonathan Fryer, Andre & Oscar: Gide, Wilde şi arta de a trăi gay;

Romane, nuvele:

William Burroughs, Prânzul dezgolit; Pederast;

Jean Cocteau, Copiii teribili;

Cyril Collard, Nopţile sălbatice;

Bernard Malamud, Tablourile lui Fidelman;

Klaus Mann, Simfonia Patetică: viaţa lui Ceaikovski;

Jean-Paul Sartre, Copilăria unui stăpân (în vol. Zidul);

Michel Tournier, Meteorii;

Gore Vidal, Oraşul şi stâlpul;

Memorii, jurnale, mărturisiri:

Jean Genet, Jurnalul unui hoţ;

Ion Negoiţescu, Straja dragonilor;

Mihai Rădulescu, Jocul cu moartea;

Francoise Sagan, Cele mai frumoase amintiri;

Michel Tournier, Jurnal extim;
Oscar Wilde, De profundis;

Tennessee Williams, Memorii ale unui bătrân crocodil;

Filosofie, istorie (clasici):

Platon, Banchetul;
Suetonius, Vieţile celor doisprezece cezari.

Ce aţi citit de aici? Că trebuie să fi citit...

Ce v-a plăcut? Ce aţi recomanda?

Viaţa şi teoria morală. Note pe marginea unui interviu

2010-03-24T20:34:00.000+02:00

Un interviu recent luat lui Karl Lagerfeld de către Bruce LaBruce are toate şansele să-i deranjeze pe activiştii gay. Creatorul de modă se pronunţă împotriva ideilor burgheze de căsătorie gay, iar, dacă adopţia unui copil de către un cuplu de lesbiene ar mai fi de acceptat, o familie masculină "tradiţională", cu unul din taţi la job şi cu celălalt acasă cu copilul, e de neconceput. Ar fi... ca şi cum victimele opresiunii ar încerca să-i imită taman pe cei care le arată cel mai mare dispreţ! Bun, deci problema e de morală personală, să nu te dezvolţi într-o direcţie nefericită. Ei, dar nonconformismul lui Lagerfeld dă chix la capitolul democraţie, nu tolerează ideea că noi, oamenii, suntem sau ar trebui să fim de capul nostru - dacă nu în toate privinţele, măcar în privinţa vieţii de familie. Ce, o persoană hetero TREBUIE să se căsătorească şi să aibă copii? Societatea face presiuni, într-adevăr, şi probabil că Lagerfeld se teme ca nu cumva posibilitatea să devină un soi de obligativitate, chiar dacă nescrisă, care să întărească stereotipul. Nu ştiu, nu mi se pare probabil. El profesează un tip de morală conform căreia te culci cu persoane care-ţi sunt indiferente şi menţii relaţii platonice cu cei de care eşti îndrăgostit. De ce? Because sex cannot last, but affection can last forever. Sigur că teoria asta, conform căreia sexul dăunează dragostei, nu rezonează cu mariajul gay. Ceea ce explică de ce unii gay-i nu s-ar căsători pentru nimic în lume (în timp ce alţii ar fi încântaţi s-o facă).

Pentru voi cum e mai bine? Sex şi dragoste împreună sau separat?

P.S.: Citiţi şi opinia lui Nicolas.

Patinaj, patinaj

2010-03-24T19:14:00.000+02:00

Imposibil să mă satur de acest minunat sport! Am văzut azi proba scurtă a băieţilor la Campionatul Mondial de la Torino şi m-a impresionat plăcut calitatea participanţior (bună parte a elitei de la J.O. lipsea, epuizată sau demotivată). Daisuke Takahashi excelent, artist de prima mână, Brian Joubert la înalţime, cu un program ireproşabil care lasă în urmă ruşinea de la J.O., câţiva tineri cu potenţial - ca adolescentul Denis Ten (16 ani) sau ca Adam Rippon (20 de ani; autorul unui triplu Lutz cu ambele braţe deasupra capului). Bun, am avut ce vedea şi, desigur, n-o să mă mulţumesc cu televizorul, când, pe 11 aprilie, îi voi vedea pe Pluşenko şi Lambiel la Bucureşti la Kings on Ice - Olympic Tour. De-abia aştept să mă duc, asta se-nţelege. În cazul că vreţi şi voi... poate mai găsiţi bilete la Diverta sau la Myticket.ro.

Aţi fost vreodată la un spectacol de patinaj artistic?

O pledoarie - varză - pentru laicizarea învăţământului

2010-03-24T00:08:00.000+02:00

Cu orientarea politică de dreapta a d-lui Cristian Preda nu am comerţ, dar cu ideile sale democratice, da. Acesta promovează idei precum laicizarea învăţământului. Bravo lui! Ca persoană care a înghiţit cu noduri pelteaua doctrinară a orelor de religie din liceu şi care a făcut playback la fiecare început şi sfârşit de oră, la Tatăl Nostru şi la Cuvine-se cu adevărat să te cinstim, nu pot să nu remarc opiniile intelectualului democrat-liberal. Iată ce spune:

"Cred că dreapta din România [completez: nu numai ea] ar trebui să se definească într-o formulă laică şi să ceară, între multe altele, scoaterea religiei din şcoli. Mi se pare că prezenţa religiei ca o disciplină obligatorie timp de 12 ani în şcoală este păguboasă şi pentru Biserică şi pentru şcoală. Mariajul este eşuat. În foarte multe locuri, în şcoală nu se fac ore de religie, ci se încearcă un fel de catehizare, care nu reuşeşte decât rareori. Nu mi se pare că tinerii de azi sunt străbătuţi de valorile religioase pe care o bună catehizare le-ar produce. Mi se pare că încercarea de a face religie în şcoală o proiectează pe aceasta într-o paradigmă foarte autoritaristă. Eu nu cred că este o soluţie bună. Pledez pentru o laicizare a spaţiului public şi a spaţiului educaţional." Sursa aici.

Frumos, nu? Totuşi, Cristian Preda este confuz: refuză "paradigma foarte autoritaristă" reprezentată de încercarea de a face religie în şcoală, dar, deşi în cazul acesta problema se pune la nivel de principiu, el vorbeşte strict de aspectele practice, legate de lipsa de eficienţă (tinerii nu sunt străbătuţi de valori religioase). Bine că cel puţin n-a zis nimic de buget! Conform acestei logici caricaturale, disciplina ar fi mai degrabă jertfită decât înlăturată. Şi nici nu se înţelege ce diferenţă face Cristian Preda între "religie" şi "catehizare". Catehizarea fiind şi ea de două feluri: "bună" şi "păguboasă". Ce ar fi de dorit? O catehizare bună? Religie fără catehizare? Nimic? Cristian Preda mizează pe şcoli religioase (catolice, ortodoxe etc.) susţinute de stat. E varianta cu cele mai mari şanse de a fi repudiată de părinţii elevilor, chiar dacă premisa ("Nu m-ai fi căutat dacă nu m-ai fi găsit") e ok, absolut democratică şi perfect creştină. Iar nişte cursuri de istoria religiilor - interdisciplinare (istorie, artă, literatură), ofertante pentru o minte tânără şi fără conotaţia "vrem religie ca să luăm 10 pe cântat colinde" nu au şanse cu un buget peticit şi cu o populaţie deopotrivă frivolă şi bigotă.

Voi ce credeţi despre religie ca disciplină de învăţământ?

Vocea umană

2010-03-23T19:26:00.000+02:00

Vocea umană, de Jean Cocteau. O piesă într-un act, o voce (feminină), un monolog, 3/4 h. Ascultaţi-o în linişte şi, dacă se poate, singuri. Spuneţi-mi şi ce părere aveţi. După mine, e capodoperă.

Click aici.

Exerciţii pe temă dată

2010-03-23T00:57:00.000+02:00

E bine să te informezi cu privire la viaţa sexuală. Unii caută răspunsuri pe site-ul prezervativ.ro. Fără nicio pretenţie de exhaustivitate, iată ce aş fi răspuns eu la unele întrebări:

-La ce foloseşte prezervativul?

-La sport. Tragi de el ca de extensor şi dacă ţine înseamnă că e bun, poţi să-ţi bagi picioarele.

-De la câţi ani se poate purta prezervativul?

-Nu necesită incubaţie. Dacă a ieşit din fabrică, consideră-l bun.

-De ce prezervativul mă mănâncă?

-Nu ştiu. Dar nu te scărpina înainte să-ţi tai unghiile, scrie şi pe prospect!

-Anticoncepţionalele îngraşă?

-Pentru obţinerea de rontunjimi, mai bine fără.

-Aş dori informaţii despre antibiotice pentru a rămâne însărcinată cu ele.

-Înainte să ţi le introduci cere unui bărbat să ejaculeze peste.

-Vreau să mă masturbez - spuneţi-mi cum.

-Cel mai erogen organ, o ştii şi tu, e creierul. Foloseşte-l!

-Cum e sexul în apă?

-Ud.

-Mă masturbez de zece ori pe zi, există efecte secundare?

-Bătături în palmă.

-Am 22 de ani, sunt virgină, am un prieten care insistă... Am acceptat pentru a-l mulţumi atingeri pe corp, am simţit acel lichid şi nu m-am bucurat, nu mi-a făcut plăcere. Speram în acel sublim din suflet. Sunt dezamăgită şi nu ştiu dacă să mă despart de el...

-Desparte-te liniştită! Conform cercetărilor, 57% dintre români sunt asexuali, aşa că ai de unde alege!

-Cum se manifestă alergia la spermă? Poate fi mortală?

-Mortală nu. Dar e ca o urticarie şi poate să te mănânce rău.

-Trebuie schimbat prezervativul după fiecare ejaculare?

-Nu tocmai. Abia după ce se umple.

-Primul sărut - cum să fac?

-Ai luat-o prea repede! Înainte de întrebări complexe, gen cum, cât sau unde, găseşte mai întâi cu cine.

-Se poate întâmpla ceva dacă prietenul meu îşi introduce penisul în mine până la himen şi apoi scoate penisul fără să rupă himenul? O să se vadă la ginecolog?

-Categoric nu. Dar unde ai himenul??

-Ce să fac dacă nu-mi încape pe penis?

-Încearcă să obţii un job la circ.

-Pot face sex anal dacă tipa e virgină?

-Imaginează-ţi: chiar şi vaginal!

-De ce trebuie să purtăm prezervativ?

-Pune, te rog, întrebarea părinţilor.

Pentru completare daţi un click aici.

Fenomenul discriminării în România: percepţii şi atitudini

2010-03-15T19:01:00.006+02:00

O cercetare INSOMAR realizată la cererea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării în august 2009 îmi confirmă presupunerile referitoare la imaginea publică dezastruoasă a homosexualului, a romului... Percepţia nu se schimbă decât în urma interacţiunilor cu persoanele-obiect al discriminării.

Voi aveţi prieteni (apropiaţi) str8? Aţi accepta să socializaţi cu homofobi pentru a le schimba opiniile preconcepute? (Eu fac asta în mod curent, dar am senzaţia că lupt cu morile de vânt - tu nu eşti ei... bla, bla.)

Incredibila tăcere

2010-03-12T21:13:00.000+02:00

Ieri, surpriză mare la Observatorul Antenei 1! Nu îmi imaginam că cei de acolo intenţionează să promoveze drepturile LGBT - bun, m-am înşelat: oamenii au iniţiat un sondaj legat de toleranţa românilor faţă de homosexualitate, au intervievat o lesbiană, Alexandra Toader, care nu îşi ascundea nici numele şi nici chipul, apoi au inserat o informaţie (pozitiv, nu neutru, tratată) despre o transexuală din Argentina căreia justiţia i-a încredinţat spre creştere - era o premieră - doi minori, un băieţel de 7 ani şi o fetiţă de 3. Însă marea-mare surpriză a fost să descopăr, la o zi distanţă, atunci când am pus mâna pe tastatură, că blogurile declarat gay nici măcar nu au băgat de seamă! Nici atitudinea jurnaliştilor de la Antena 1, nici curajul Alexandrei! Penibil. Ruşinos. Ah, şi era oră de vârf, dacă nu direct, măcar din auzite tot ar fi trebuit să ajungă informaţia pe la urechile lor! Dar nu. Tăcere asurzitoare. O tăcere pe care (mai ales) Alexandra Toader nu o merită. Dimpotrivă, merită felicitări şi încurajări pentru ceea ce face, pentru prezenţă, pentru imagine, pentru decenţă, pentru credibilitate. Interviul cu ea îl găsiţi aici. Blogul ei - aici.

8 Martie

2010-03-08T20:37:00.000+02:00

Cam târziu să te apuce scrisul de felicitări la ora asta, dar... ţin să urez cititoarelor mele un La mulţi ani călduros. Nu ca vremea asta infectă. :)

Despre putere şi violenţă

2010-03-05T22:08:00.011+02:00

Preocupată de problema violenţei şi a asimetriei de putere. Cele două merg împreună, dar atunci când asimetria de putere e foarte mare de la început, reducerea ei produce formele cele mai teribile de violenţă, indiferent dacă cel puternic decade sau dacă cel slab se emancipează. În mediul gay relaţiile sunt adesea asimetrice (măi, ce-aş fi vrut să fie altfel, să pot zice "hai să-i imităm"), adesea o "mică înţelegere" columbelizantă a banului cu decorativul. Şi mă întreb dacă nu cumva ar trebui să rămână aşa, pentru a preveni altele mai rele.

Cunoaşteţi soluţii pentru mizantropie?

Încuiaţi

2010-03-03T13:03:00.000+02:00

Vorbim de crainicii canadieni Claude Mailhot şi Alain Goldberg, de la canalul RDS, care nu văd cu ochi buni ţinutele excentrice ale patinatorului Johnny Weir şi cred că acesta ar trebui să facă un test de determinare a genului. Consiliul Gay-ilor şi Lesbienelor din Quebec a depus o plângere. Informaţia + atitudinea sportivului - aici.

Vedete gay şi lumpeni straight

2010-03-03T11:04:00.000+02:00

Un articol despre celebrităţi LGBT, aici. Un altul, despre români heterosexuali care oferă servicii sexuale gay-ilor din Roma, aici. Mda, una caldă, una rece. Mă întreb câtă ură de sine şi câtă homofobie pot strânge nişte heterosexuali care trăiesc din banii oferiţi pentru sex de "toţi perverşii din Italia asta". Pentru că, asta e, relaţiile asimetrice nu produc nici toleranţă intelectuală, nici respect, nici apropiere. Nici nu vreau să mă gândesc cum trebuie să stea cu moralul un homofob care-l dispreţuieşte pe cel care-i suge organul, dar îi acceptă banii...

Despre coming-out-ul târziu

2010-02-25T20:19:00.016+02:00

Fără a mă baza pe altceva decât pe bunul simţ, sunt sigură că maaarea majoritate a persoanelor gay de ambele sexe îşi încep viaţa sexuală cu persoane de sex opus - mediul social decide, şi, mai presus de orice, grupul de prieteni al adolescentului/ adolescentei care clar împinge într-o anumită direcţie. Fă sex! Fă sex! Cum, încă nu?! Măcar de ruşine, tot trebuie să te supui, că nimeni nu vrea să pice de nătăfleaţă! Ok, o faci. Băieţii, ca s-o facă. Fetele, ca să aibă prieten. Băieţii gay scapă repede. Văzut, plăcut prea puţin, încercat altceva. Fetele însă ştiu că trebuie să aibă un prieten stabil, ca să nu li se spună că-s curve. Din simplu conformism, caută prieten stabil. Găsesc. Băiat cuminte, la locul lui, cu intenţii serioase. Bravo! Acum pirostriile. Acum copilul. Tot mai întorci capul după femei? ...De obicei, astfel de persoane trebuie să treacă printr-o dramă personală, să piardă totul, ca să pună propriile preferinţe deasupra siguranţei sociale. Iar aceste persoane vor spune, sotto voce, că sunt bisexuale. Nu că n-ar fi. Dar, dacă procentajul "gay" tot cântărea atât de mult în balanţă, ce bine ar fi fost să nu se fi încurcat, atâta vreme, în relaţii nefericite cu bărbaţi (pe care vor fi încercat să le salveze cu o încăpăţânare tipic feminină)! Nota de plată: după ieşirea din labirintul în care s-au dat cu capul de toţi pereţii, descoperă că lumea lesbi le evită pentru că au zgârieturi pe faţă, contuzii, răni. Nişte rebuturi gay! Ei, dar şi Ulise arăta ca un cerşetor când s-a întors în Itaca!

Poţi să accepţi ca gay o persoană cu trecut straight?
Voi aveţi trecut straight?

Ce trebuie să facă noua conducere a PSD

2010-02-21T16:47:00.004+02:00

Greu e să-l ai pe Ponta ca preşedinte şi pe Vanghelie ca unul dintre vicepreşedinţi! Chiar şi aşa, e obligatoriu:

1. să se întrerupă hemoragia politică de care beneficiază "grupul independenţilor", adica PDL. Senatorul Şerban Mihăilescu şi deputaţii Ioan Munteanu şi Culiţă Tărâţă au demisionat recent din PSD, dar gestul era vădit programat dinainte - ar trebui să fie ultimii.

2. să se "centralizeze" un pic partidul, care arată în prezent ca o salată în care frunzele sunt încă netăiate, uleiul în sticlă şi sarea în solniţă.

3. să existe o clarificare doctrinară, iar PSD ori să devină de centru-stânga, ori să îşi pună altă etichetă.

4. niciun compromis cu PDL; non-combat cu partidele care se opun PDL.

E prea mult?

Detronare la Vancouver

2010-02-21T00:07:00.007+02:00

Mda, am lipsit destul timp ca să se adune o groază de subiecte de tratat. Normal ar fi să încep cu politica zilei, congresul PSD adică. Întrebarea fiind daca cele două jumătăţi divorţează sau îşi dau mâna. Dar cum nu sunt vrăjitoare, mă abţin să le ghicesc. Şi trec la subiectul palpitant, J.O. de la Vancouver, patinajul artistic, proba băieţilor. Constat mai întâi că Pluşenko, dacă ratează aurul olimpic, reuşeşte măcar să se strecoare printre echipe de fotbal, antrenori de fotbal şi finanţatori de echipe de fotbal la rubrica de ştiri. E o performanţă demnă de o megavedetă a unui sport minor (toate sporturile sunt minore, cu o singură excepţie). L-am văzut la programul scurt. A avut tot ce i-a trebuit, a fost superb, dar emoţii nu am avut pentru el, ci pentru Lysacek, pe care nu îl doream în postură de Joubert II. Iar evoluţia lui Evan Lysacek, urmărită cu inima cât un purice - era de necrezut ce fleacuri puteau să distrugă un program: o ezitare abia vizibilă la aterizare, un gest uşor stângaci, depăşirea timpului cu o secundă - m-a adus pe culmile entuziasmului, cu toată absenţa cvadruplei, impusă tehnic de performanţele lui Pluşenko, dar punctată mai puţin decât ar merita. Locul II, uf, şi foarte foarte aproape de lider! Un alt patinator pe care nu îl doream "măcelărit" la programul scurt era Johnny Weir, un veteran al concursurilor de patinaj, nu no. 1, dar ambiţios şi cu nervi destul de tari ca să reziste într-un mediu teribil de concurenţial. A fost ok şi el, deşi părea mai mult ca niciodată ţinut la post negru de federaţia americană. Rafinat, androgin şi afectat, s-a plasat pe locul 6, pe care l-a menţinut şi după programul liber, unde a "tras de el" la unele elemente, dar i-a ieşit şi a meritat la final o încoronare cu trandafiri*. Lysacek mi-a plăcut şi la programul liber. N-a riscat, n-a pierdut. Mai mult nu putea să dea; era clar "best"-ul lui: o evoluţie curată, perfectă. Şi restul patinatorilor din grupele finale păreau a fi în vârf de formă, inclusiv atunci când se "bâlbâiau" pe gheaţă la aterizări (elveţianul Lambiel ş.a.) sau când îşi întrerupeau programul (japonezul Nobunari Oda; îţi trebuie ceva ghinion ca să ţi se desfacă şireturile la patină în cel mai important moment al carierei!). Cu o excepţie: Pluşenko NU era în vârf de formă deşi reuşea cvadruple! Autorul patentat al săriturilor exemplare părea uneori nesigur pe picioare după execuţii dificile - stupefiant! Când s-au anunţat rezultatele şi a ieşit pe II, doar vicecampion olimpic acum, la final de carieră, mi-a părut şi rău pentru el, şi bine pentru american. Micul scandal legat de subiectivitatea arbitrilor o să se uite (arbitrii ar fi fost acuzaţi de subiectivism şi dacă îl plasau pe Lysacek pe locul secund); gustul amar o să rămână. Patinajul este un sport dur în care nivelul de uzură (+ modificarea sistemului de arbitraj) asigură înlocuirea rapidă a generaţiilor. Intraţi, păpaţi. Pluşenko a intrat în patinajul artistic de performanţă la 15 ani, când a devenit vice la Europene, după Yagudin. Yagudin, doar cu un an mai în vârstă, a cedat repede. Pluşenko are acum 27 ani, milioane de fani, dar nu mai uimeşte. E un zeu "de pe alte timpuri", nereciclat, ne-rebrănduit, frumos şi vechi. Iar timpul nu mai are răbdare cu el. Păcat.

*Weir a obţinut la tehnic punctaj mai bun decât Daisuke Takahashi, medaliatul cu bronz. A pierdut pe mâna arbitrilor. Dacă acestora le-a plăcut Takahashi ca show-man, e ok. Dar dacă le-a displăcut Weir pentru că era prea efeminat, nu mai e ok. Homofobie la arbitri? Voi ce ziceţi?

Gayliens

2010-02-05T20:07:00.000+02:00

Am cam lipsit, văd că e destul să faci o mică pauză ca să dispară cheful de-a mai scrie ceva. Şi chiar n-am nimic de scris, aşa, ca info, a, da, Libertatea a descoperit (titlu de 10 cm pe prima pagină) - nu, nu America, ci nişte fotbalişti care fac prostii când sunt în cantonament... Vedeţi, să fii gay (fie şi din când în când) bate şi ţâţe gonflate, şi nevasta altuia, şi creieri împrăştiaţi pe jos, şi bebeluşi aruncaţi în tomberoane. Ajungi repede celebru! Iar gay-ii de la noi stau pitiţi în dulăpioarele lor (nici măcar jucătorii ăia nu doriseră să facă vânzare tabloidului), în timp ce o groază de histrioni str8 mimează o orientare sexuală cool şi vandabilă.

Ce părere aveţi de homosexualitatea "comercială"? Ajută? Dăunează?

Un argument impotriva prostitutiei

2010-01-29T16:04:00.000+02:00

Intru pe un blog vecin si citesc, aici, despre un studiu publicat in Guardian referitor la clientii prostituatelor, Men who buy sex. Intervievat, un barbat a afirmat: I don't want them to get any pleasure. I am paying for it and it is her job to give me pleasure. If she enjoys it I would feel cheated. Bingo! Tocmai aici zace principalul motiv pentru care prostitutia nu este buna. E cea mai proasta educatie sexuala pe care o poate primi cineva, cea mai nefericita experienta. Un barbat cu resentimente, ca cel de mai sus - majoritatea clientilor gandesc la fel - va face, deliberat sau instinctiv, tot posibilul pentru ca partenera platita sa nu simta nicio placere. Or, cand iti dai toata osteneala pentru un lucru, iti iese. In cazul de fata, iti iese sa ajungi la orgasm cu ajutorul unei persoane careia, simultan, ii faci rau, impiedicand-o sa simta ceea ce e normal sa simta. Faci exact contrariul a ceea ce trebuie sa faci, ramai in rutina unui comportament nefiresc, nu evoluezi, mai chiar involuezi dpdv al culturii sexuale, ratezi relatii (explicabil, habar nu ai cum sa te comporti cu o femeie ca sa stea cu tine) si ajungi... de unde ai plecat. Pentru ca exista si o paradigma a prostitutiei.

Feminism in Romania?

2010-01-29T14:34:00.000+02:00

In prezent, posibilitatea ca pe termen scurt/mediu Romania sa intre in incapacitate de plata e mai mare - vai, cu mult! - decat aceea de a avea o miscare feminista serioasa, incisiva. Eforturile care s-au facut, perfect onorabile si uneori considerabile, nu scot feminismul din marginea societatii civile, unde pare ca s-a eternizat. S-au scos niste carti, de ex. in seria Studii de gen, de la Polirom, s-au facut niste campanii, ca foarte vizibila Femei in umbra. Totusi, nimeni nu le acorda nicio importanta. Demersurile sunt prea intelectuale, prea putin politizate. Bila alba la PR, gri-neagra daca ne gandim la legislatie. Un numar restrans de doamne, delicate si rafinate, profeseaza un feminism anemic si apter. Prin comparatie, un numar mult mai mare de doamne si un numar covarsitor de domni (acestia, cu un plus de virulenta) se raporteaza la feminism ca la Uciga-l toaca... Intelectuali romani foarte distinsi vad rosu in fata ochilor cand vine vorba de aceasta miscare, neglijabila in Romania. Portretul feministei e colorat sistematic in cele mai intunecate culori: uraste barbatii, pe care vrea sa-i domine sau, poate din ratiuni freudiene, sa-i castreze, e frigida, perversa (dar nu cu barbati, altfel ar fi de bine), scorpie. Or, femeile nu ii urasc pe barbati, iar banuiala ca vor sa-i tina sub papuc e bizara: un sot emasculat e ultimul lucru pe care si-l doreste o femeie. Insa e nevoie de alte legi: de exemplu, de protejarea femeilor casnice in varsta, vaduve. In conditiile in care se cunoaste prea bine nivelul pensiilor, faptul ca vaduvele au dreptul legal doar la jumatate din pensia defunctului e, obiectiv vorbind, criminal. In lipsa unor rude capabile sa o ajute, femeia este, practic, condamnata la moarte prin inanitie. NU exagerez. Faptul ca, in viitor, femeile vor iesi la pensie la varsta de 65 de ani (ca barbatii) tine, aparent, de egalitate. Realitatea e ca posibilitatile de reangajare ale unei femei somere de, sa zicem, 55 de ani, sunt mult mai mici decat ale unui barbat. La 60 de ani credeti ca ar mai angaja-o cineva? Adaugati multele sarcini gospodaresti care apasa, in mod cu totul nedemocratic, pe umerii ei. O alta problema este aceea a maternitatii nedorite. Daca o femeie isi abandoneaza nou-nascutul in spital, politia se sesizeaza imediat. Ai facut un copil, il cresti! Atunci cand jurnalistii descopera cazuri de mame pruncucigase, si ei, si cititorii/telespectatorii se umplu de pioasa oroare! Insa e vorba de tinere din medii cu totul defavorizate, pe care nici familia, nici vreo institutie nu le ajuta si care nasc acasa, cu riscurile aferente, pentru a nu fi fotografiate la spital. Daca ar avea posibilitatea sa isi abandoneze la spital copiii - pe care nu ii doresc si pe care oricum nu ii pot intretine - nu am mai avea parte de monstruozitati. Nu se intelege. Nu se intelege nici ca o femeie maltratata de partener trebuie sa locuiasca undeva. Adaposturile se numara pe degete. Daca agresorul ar fi silit de lege sa paraseasca el, pentru un timp, locuinta comuna (chiar proprietatea lui fiind) si sa locuiasca intr-un adapost supraaglomerat, interzicandu-i-se sa se mai apropie de victima, lucrurile s-ar schimba in bine. Oricat de optimisti am fi privitor la natura umana, trebuie sa recunoastem ca, unde morala personala lipseste, e buna si pedeapsa... Alte legi ar trebui sa reglementeze situatia femeilor cu profesii valorizate social, spre a preveni discriminarea lor dupa un concediu de maternitate. Nu am facut decat sa schitez un mic program cu obiectivele cele mai stringente care ar trebui sa se gaseasca pe agenda oricarei organizatii feministe. Pana acum, plapandul feminism autohton a vorbit in soapta, sa nu fie banuit ca vrea razboiul sexelor. Acum va trebui sa vorbeasca tare si sa nu ezite sa faca presiuni asupra unor autoritati publice opace. Insa nu cred ca se va intampla asta. Problema de mentalitate. Mentalitatea strutului. Si cum nu poti face dintr-un mar putred unul bun, nu ramane altceva decat sa arunci marul stricat si sa iei altul. Ei bine, acest altul pe care nu il vedem trebuie sa existe. Trebuie.

Galaaaa!!

2010-01-24T15:24:00.000+02:00

Gala campionilor la Campionatul european de patinaj artistic de la Tallinn. Azi. Acum. Imposibil de ratat, cel putin pentru mine.

Voi va uitati la patinaj?

Reclama pentru un documentar

2010-01-19T20:18:00.000+02:00

Lui George i-a placut un documentar despre viata de familie a unui cuplu de barbati si a celor cinci copii adoptivi ai lor. Si mie. Aruncati si voi o privire aici.

Un spatiu public de tot rahatu'

2010-01-19T18:26:00.003+02:00

Daca as fi persoana publica, ultimul lucru pe care mi l-as dori ar fi sa fiu gay. Imposibil sa duci o existenta normala, si daca recunosti, si daca nu. Daca afirmi public ca esti ceea ce esti, viata privata iti va fi puricata de 95% dintre jurnalistii de scandal autohtoni (presupunand ca nu ai atras atentia si celor din afara): vor vrea sa stie si cu cine te culci, si unde agati, si ce faci in pat, si cati centimetri ai in pat, si - cazul Mircea Solcanu, de exemplu - cate sute/mii de euro arunci pe partide de sex platit. Nu va interesa pe nimeni ce proiecte profesionale ai, ci doar cu cine ti-ai mai tras-o. Crezi ca scapi daca nu recunosti? Vai, se va gasi vreun "David" sa dea un telefon la Acces direct si sa povesteasca ce aventura a avut cu tine in urma cu 8, 10 sau 20 de ani. Iar consumatorii de picanterii de pe meleagurile mioritice isi vor masturba imaginatia cu tine... aaa... parcul Operei... aaa... in trei (sau patru, sau...); dupa, esti numai bun de recycle bin, si tot mustele respective te vor privi de sus, in sila, ca pe un prezervativ folosit. Acum e mai simplu sa inteleg de ce unii prefera sa stea in dulap decat sa intre la "consumabile"...

Doua carti excelente citite recent

2010-01-15T20:29:00.000+02:00

Putine lucruri reusesc sa ma deranjeze mai mult decat mania oamenilor de a recomanda orice carte pe care s-a intamplat sa o citeasca. Pentru ca, de, tine de demnitatea fiecaruia sa creada ca nu si-a pierdut timpul cu vreo prostie (iar daca totusi trage nefericita concluzie, asta ramane intre noi...). In ce ma priveste, sunt prudenta, suflu si-n iaurt, si tot se mai intampla sa ma frig. Dar acum, dupa doua carti nemaipomenit de bune as accepta si ceva "pasabil". Aerul tare intai iti racoreste plamanii, apoi ii ingheata, si nu-i bine. Concluzie: nu cititi prea multe carti bune. Iar, daca va imboldeste Necuratul, iata ce v-as recomanda:

Steve Sem-Sandberg, Ravensbruck, Humanitas fiction, 2009;

John Steinback, Perla, Rao, 2004..., 2009.

Ambele lucrari sunt pline de dramatism si excesive... totusi, cu simtul masurii. Altfel n-ar emotiona, or ele emotioneaza si ravasesc. Adaugati stilul.

Posibil viitor tanar deputat...

2010-01-13T21:23:00.003+02:00

...Honorius Prigoana. Ta ta ra ta tam!!! Ce bine ca s-a eliberat un loc in Bucuresti, in Colegiul 1! Acum putem contribui la promovarea tineretului studios, votand un baiat cu perspective! Cu ocazia asta am aflat ca Traian Basescu accepta sa promoveze, pe langa boci si odrasla proprie, si progenitura altuia! Adevarat, junele sustine ca T. B. e modelul sau politic, din America s-a vazut mai clar ce uger trebuie sa suga... Dincolo de bunele relatii cu EBA, alaturi de care si-a serbat ziua de nastere (nu ii e colega?), Prigoana jr. se bazeaza pe noua generatie de pedelei... oare ce zic ei?

P.S. N-a iesit. Nici o paguba.

Zapping

2010-01-12T21:32:00.000+02:00

Dumnezeu nu e homofob. Papa este.

Candva o sa recitesc aceste articole de pe Gay in Romania.

Doua posturi tepoase: aici si aici.

Un blog poate disparea cat ai bate din palme. Nu-mi ramane decat sa scot fantoma din blogroll...

Viata privata

2010-01-12T19:55:00.000+02:00

Cu ce se ocupa un gay in timpul lui liber? Nu, sa reformulam: are timp liber? Pentru ca, cel putin in Occident la sfarsitul anilor `70, gay-ii erau persoane extrem de ocupate cu vanatoarea de sex, mai, da` rau! Un studiu american - A. P. Bell & M. S. Weinberg, Homosexualities, a Study of Diversity Among Men and Women, Simon and Schuster, 1978) ofera informatii cuprinzatoare. "Cati parteneri sexuali ati avut in ultimele 12 luni?" "Peste 51", raspund 28% dintre albi si 32% dintre negri. Dar asa, per total? Iata cateva cifre valabile pentru barbatii gay: 43% au avut mai mult de 500 de parteneri de-a lungul vietii; 75% au avut de la 100 in sus; 28% - mai mult de 1000 (!); 79% au spus ca mai mult de jumatate dintre partenerii lor au fost necunoscuti; 70% au facut sex numai o data cu mai mult de jumatate dintre partenerii lor. Unde ii agatau, ca pe vremea aia nu aveau Romeo? In baruri, saune, cinematografe si restaurante specializate, parcuri... Un procent mic-mititel (3%) marturiseste mai putin de 10 parteneri sexuali in cursul vietii. (Asceti? Ipocriti? Puberi?) Durata stabilitatii unui cuplu: intre 9 luni si 5 ani. Indragostitii coabitau, dar, in general, nu pretindeau exclusivism sexual. Apareau si un fel de "familii homosexuale largite" atunci cand fostii parteneri mentineau bune relatii intre ei (amicitie, cu excluderea reluarii raporturilor intime). In cazul lesbienelor, un studiu de Jay si Young, Gay Raport, arata ca 38% dintre cele intervievate avusesera intre 11 si 300 de partenere, uneori mai multe. 69% dintre lesbiene constituisera cupluri ce rezistasera sub 3 ani; 7% formasera cupluri cu o durata de peste 9 ani. Surse: D. Knight, Sexualitatea umana, Ed. Image, 1999; Philippe Aries & Georges Duby (coord.), Istoria vietii private, Ed. Meridiane, 1997, vol. 10. Intre cele doua lucrari exista diferente, de atitudine in primul rand, dar si punctuale - spre exemplu, din Istoria vietii private aflam ca Bell si Weinberg descoperisera 31% albi si 8% negri gay cu legaturi amoroase stabile de 5 ani, in timp ce, in Sexualitatea umana, se afirma ca doar 2% dintre homosexuali erau monogami sau semimonogami. Cum stau lucrurile acum, voi o stiti mai bine, dar am toate motivele sa cred ca si acum marea majoritate a "partenerilor" sunt trupuri atasate unui organ (nu-i rau, care o fi randamentul pe ora?), in timp ce altii au Jumatati cu 20-30-40 de ani mai in varsta decat ei (se poate face un film - In pat cu rabla). Interesanta existenta, da' nu, nu servesc! Iar caciulite pot sa cumpar de la farmacie, nu am nevoie de activisti care sa ma imbie prin cluburi cu bolul plin.

Dupa o scurta pauza

2010-01-11T16:53:00.000+02:00

...e neplacut sa-ti anunti nu atat revenirea in forta, cat faptul ca s-ar putea sa mai apara pauze de-astea. Cateva zile fara net - pe de o parte e bine, pe de alta nu, pentru ca te gandesti la o serie de lucruri care iti raman in minte, pe stoc. Si sa le torni pe toate odata pe blog nu merge, e prea functionaresc, penibil. Insa ieri, ducandu-ma cu Jumatatea mea la manastirea Cernica am descoperit, ridicandu-mi privirea spre picturile zugravite pe tavan, ca imaginile sfinte sunt inconjurate de curcubee. Si m-am rugat - simplu, scurt - ca toti indragostitii care vor sa se casatoreasca cu persoana iubita sa o poata face, indiferent de ce orientare sexuala au. O mica rugaciune, spusa in genunchi, fara bruma de patetism. Nu stiu cati isi doresc realmente sa se casatoreasca, dar eu imi doresc sa o poata face.

Ce e intamplator se pune?

2010-01-02T16:41:00.003+02:00

La mijlocul anilor '70 Keneth Plummer distingea patru tipuri de homosexualitate: cea intamplatoare (caracter episodic, nu determina existenta ulterioara a individului; ex.: colegi de scoala de acelasi sex care practica masturbarea reciproca); activitati homosexuale stabile, determinate de circumstanta (unitati militare, inchisori; raporturile sexuale cu persoane de acelasi sex nu sunt preferate, ci doar acceptate ca substitut); homosexualitatea personalizata (preferinta pentru activitati homosexuale, cu "pastrarea aparentelor" in societate); homosexualitatea ca stil de viata (persoane out, homosocialitate).

Pentru autor, e limpede, ceea ce conta in identificarea homosexualitatii era aspectul concret: obtinerea de satisfactii erotice in compania unor persoane de acelasi sex. Limitele unei clasificari facute in urma cu mai multe decenii sunt prea batatoare la ochi ca sa mai atrag atentia asupra lor, insa cum ar trebui sa-i privim pe cei din primele doua categorii? Cei dintai pot sa experimenteze doar, insa exista si eventualitatea unei implicari afective, oricat de efemere, iar homosexualitatea "de circumstanta" nu trebuie pusa doar pe socoteala unui instinct sexual tiranic - exista si varianta masturbarii. In plus, clasificarea ca bisexuali e vaga - bisexualitatea adevarata se exprima in conditii de libertate, nu "experimentale". Voi ce parere aveti?

Intamplare

2009-12-31T18:50:00.000+02:00

Ieri treceam pe langa o piata. La cativa metri de mine, un caine se tot gudura pe langa un tip, doar-doar va primi ceva. Tipul scoate o petarda, o aprinde si i-o arunca. Animalul se repede imediat dupa ea. Proiectilul sfaraie, cainele da din coada, adulmeca, impinge cu botul. Ma uit in alta directie. Dupa cateva clipe de tacere profunda, intorc capul. Petarda odihnea intr-o mica scobitura a asfaltului in care mai ramasese un caus de apa... Lucky dog!

Un altfel de 2

2009-12-26T18:55:00.000+02:00

M-am intrebat, fiindca tot suntem in perioada de Sarbatori, ce mi-as dori pentru noul an, in afara de cele stiute, sanatate si noroc. Si mi-am amintit cine sunt, ce sunt. Pe cartea mea de identitate, CNP-ul incepe cu 2. E normal. La barbati incepe cu 1, la femei incepe cu 2. Femeile au locul lor rezervat: dupa barbati. Casatoria nu mai este o uniune intre soti, ci intre (1) un barbat si (2) o femeie. Se putea altfel?! Conform matematicii, 2-ul e dublul unei unitati. Conform societatii, 2-ul e fractiunea unei unitati. Iar acum, dorinta: 2-ul sa fie reformulat, curatat de funingine, de rusini si de capete plecate si sa devina ceea ce merita sa fie - solidarizarea unor singularitati demne si autonome.

Sa avem incredere! La Multi Ani!

Editura Nemira, falimentara

2009-12-23T15:27:00.000+02:00

Prima editura importanta lovita de criza, Nemira, cu datorii (1,8 mil. euro) mai mari decat cifra de afaceri (1,7 mil. euro), a cerut intrarea in insolventa in vederea reorganizarii judiciare. O veste proasta pentru iubitorii de carte, atatia cat sunt. Si se pare ca nu-s prea multi, Romania ocupand ultimul loc in Uniunea Europeana in privinta consumului de carte. Sursa aici.

Voi obisnuiti sa cumparati carti?

Leapsa ciudateniilor

2009-12-23T14:52:00.000+02:00

Preluata de la Urobores.

1. Imi place sa-mi miros parul. Si, in general, sa-l tin peste fata (o suvita). Asta fac si acum.

2. Acasa la mine, toate usile trebuie sa stea inchise. Fara un motiv anume. Chiar singura in casa, nu pot sa dorm sau sa lucrez cu usa deschisa.

3. Nu ma uit la televizor decat fortata. Prefer orice alta forma de media.

4. Am avut un soarece de camp ca animal de companie. Cumparat ca orice pet.

5. Imi plac si sobolanii. Pe bune. Intr-o gara i-am aruncat unuia bucatele de paine, ca la porumbei.

6. Nu port bluze cu maneci mulate. Never.

7. Nu colectionez cartile alea de la Adevarul pe care TREBUIE sa le ai in biblioteca.

8. Am farfuria mea, lingura mea, furculita mea, paharul meu, si nu le folosesc decat pe astea.

9. Pastrez reviste cumparate acum zece ani. Inca.

10. Imi vine rau daca mi se ia sange. Nu psihic, fizic. Dar asta poate nu-i asa ciudat.

Cui dau leapsa: celor care ma considera prietena.

De ce fel de reforma avem nevoie

2009-12-18T15:14:00.000+02:00

Avem nevoie de loialitate. Tot ce merge prost in Romania are la baza ipocrizia, tradarea, solidaritatea pe baza de clei, nu pe baza de structura. Ar trebui sa scotocim in propriul nostru sac, nu sa colectionam aschiile altora. Un aspect al naibii de greu de inteles, pentru ca "solidaritate", la noi, inseamna obedienta administrativa, nu proiect comun. Care proiect comun??? Ce idei comune??? Ce democratie? Ce dezbatere?

Un pas inainte

2009-12-16T21:49:00.000+02:00

Marti, consiliul orasului Washington D.C. a votat, cu 11 voturi pro si 2 impotriva, un proiect de lege care legalizeaza casatoriile gay. Proiectul mai trebuie sa fie aprobat si de congresul districtului Columbia. Primarul Washington-ului, Adrien Fenty, membru al Partidului Democrat, e un sustinator al initiativei. Republicanii se opun si cer organizarea unui referendum. Precedentele referendumuri pe acest subiect (California, Maine) au dat castig de cauza opozantilor mariajului gay, deci republicanii ar avea motive sa se increada in victorie - nu spunea Benjamin Franklin ca democratie este atunci cand doi lupi si un miel voteza ce sa manance la cina? Reprezentantii Bisericii Catolice se impotrivesc la randul lor, pana aici nimic de mirare, nou (sper eu!) e genul de santaj la care au apelat pentru a promova moralitatea publica: "au amenintat consiliul din Washington ca vor suprima programele sociale pe care le finanteaza in colaborare cu municipalitatea, prin care acorda asistenta unui numar de peste 68 000 de persoane". Sursa aici.

Ce stie Basescu

2009-12-11T23:02:00.003+02:00

Ultimele valuri pe net (zona romaneasca) au fost facute de o declaratie data de H.-R. Patapievici, directorul Institutului Cultural Roman, publicatiei spaniole La Vanguardia. Filosoful afirma: "Stiu din surse sigure ca lui Basescu i s-a oferit un film in care lui Mircea Geoana i se face sex oral, iar el a refuzat s-o foloseasca impotriva sa. Este un om onest, credeti-ma". Traiasca reteaua de informatori a presedintelui! Sau a fost un dar grecesc??? Ramanem cu abilitatea lui Patapievici de a aduce Romania in atentia presei internationale...
P.S.: Filmuletul a aparut, nici vorba nu e de ce spunea Patapievici...

Un viitor ciuruit

2009-12-10T14:24:00.000+02:00

Pentru prima data am senzatia unei rupturi clare cu viitorul. Acum, cand avem mai multa nevoie ca oricand de unitate si consistenta, viata publica din Romania seamana cu un cosmar. Personal, nu mai astept nimic: traiesc in plina ilegalitate, cu o victorie electorala obtinuta prin frauda (bingo, un aspect de noutate, fraudele de pana acum nu reusisera deturnarea vointei electorale, iata ca se poate!) si cu perspectiva ca situatia sa se prelungeasca inca 5 ani. NU vad niciun invingator, doar o lista lunga de perdanti. Geoana ar fi primul, cariera lui politica e terminata. PSD este, deocamdata, in genunchi pe coji de nuca si cu fata la zid; il asteapta zile grele, si ramane de vazut daca poate sa produca un lider demn de acest nume. Oricum, va trebui sa caute bine pentru a descoperi unul cu mai putin creier in cap si cu mai putina coloana vertebrala decat Geoana - nu spun ca nu-i posibil, dar e greeeu. Crin Antonescu a "reusit", intr-o interval scurt, sa cumuleze doua infrangeri consecutive. Ca sef al PNL, va avea o treaba foarte grea de facut, si anume sa impiedice faramitarea acestuia sub dublul impact al atractiei fata de putere (argumentata ca "interesul tarii") si al urii / fricii fata de Basescu. Cum, dupa cat se pare, consilierii lui Basescu vor ca liberalii sa fie poftiti la masa peste vreo 6 luni, adica pana li se coace dorinta, ramane de vazut cine va ceda mai intai - si, mai ales, cat. PDL-ul este partid de lider, substanta lui este agatata de scheletul politic al presedintelui-jucator, si asa va fi in continuare. Basescu e carismatic si izolat. Daca poate sa invete ca politica nu se face de unul singur, lucrurile vor sta prost. Daca nu... criogenia salveaza Romania! Om trai & om vedea.

Lectura momentului

2009-12-07T13:05:00.000+02:00

Prostia omului alb, de Michael Moore. Ar trebui considerata chiar ca lectura (politica) obligatorie.

Va place M. Moore?

Pierde Basescu?

2009-12-07T01:21:00.000+02:00

Pare incredibil, in ciuda exit-poll-urilor. Sa fi fost prinsi in fragrant chiar toti fotografiacii de buletine de vot??? De unul stiu sigur, si nu de la tv, ca a fost dat pe mana politiei dupa ce isi fotografiase in cabina votul pedelist, dar ma indoiesc sa fi patit ceva cuviosii care imparteau cadouri de Sf. Nicolae in dosul unei biserici. Pe langa asta, omul a fost prins intr-o sectie din Bucuresti, unde vigilenta era sporita de prezenta observatorilor electorali independenti. Nu vreau deloc sa ma gandesc ce s-o fi intamplat in provincie, dar astept realmente cu interes sa vad ce iese la numaratoare...

Ma doare capul

2009-11-28T21:01:00.000+02:00

Modul in care functioneaza masinaria media romaneasca nu are cum sa nu stupefieze. Din '89 incoace, mai rar atata anchiloza, stupiditate, gaunosenie. Nu, nu exista subiecte politice serioase de discutat, Basescu a lovit un copil, nu, e facatura, atunci de ce n-a negat, e vinovat, nu e vinovat, de ce se dezgroapa mortii abia acum?, etc. Dar: subiectele politice serioase exista si e chiar ingrijorator ce se va intampla dupa 6 decembrie. De mobilizarea electoratului PNL depinde lacul sau putul in care vom cadea. Varianta 1: liberalii isi urmeaza liderul si il voteaza, cu mic, cu mare, pe Geoana. Iese Geoana. Vom avea un presedinte onorific si un guvern legat de maini si de picioare, care va gestiona criza economica clatinandu-se intre doua doctrine si doua programe electorale. Chiar lasand complet la o parte problema satisfacerii "mogulilor" (se vor gasi metode, nu-i bai), inca raman diferente sociologice notabile intre electoratul PSD si cel al PNL - asta inseamna interese divergente, concretizate in presiuni politice pentru un set de masuri sau altul. Un guvern mixt va trebui sa demonstreze multa flexibilitate ca sa se mentina. Daca reuseste, va fi bine... pana in momentul cand toata lumea se va simti frustrata si compromisa de atatea compromisuri. PDL-ului i se vor face din nou ochi dulci si va fi cel putin la fel de rau ca inainte. Varianta 2: liberalii stau acasa. Iese Basescu. Dupa o perioada de debusolare, liberalii cad la pace cu pedelistii. Urmeaza o perioada de respiro, apoi se reia meciul de box inceput pe vremea lui Tariceanu. Aceleasi parti, doar ca mult mai intaratate si mai agresive. Care pe care. Criza politica totala, blocaj institutional desavarsit. Colaps economic. Romanie neguvernabila, prabusindu-se intr-o prapastie fara fund, pe peretii careia vom citi pe rand: secolul XX, secolul XIX, secolul XVIII, ...

Reusite recente

2009-11-25T17:40:00.003+02:00

Ar fi nevoie de mai multa vizibilitate pentru persoanele care au reusit sa convinga societatea sa faca un pas inainte; ar fi decent, si justificat, si de tot interesul. Nimeni nu s-a ocupat, nimeni nu a amintit macar de Eva Brunne, recent devenita primul episcop gay (la Stockholm). Ca numerosi reprezentanti ai cultului luteran din afara Suediei sunt scandalizati, e in firea lucrurilor, dar cel putin avem o dovada concludenta ca exista si oameni ai bisericii cu o mentalitate democratica, straina de homofobie. Un alt aspect il reprezinta faptul ca biserica suedeza a consacrat simultan, pentru prima data, doua femei: Eva Brunne, lesbiana, si Tuulikki Koivunen Bylund. Ce se intampla acolo, nu mai sunt normali?

Dupa

2009-11-25T15:35:00.000+02:00

Dupa o ruptura. De familie, in familie, a ta, a altora. Invariabil, urmeaza o perioada de cicatrizare. Probabil ca nici una nu dureaza atat de mult si nu pune atatea probleme ca cea care urmeaza rupturii (definitive) de parinti. Nimeni nu e dinainte scutit de un atare risc, dar el e mult mai mare la gay, din motive stiute, iar cercetarile care s-au facut confirma ce se vede cu ochiul liber: relatiile cu familia (mai ales cu parintii) reprezinta unul dintre aspectele cele mai sensibile si mai distorsionate din viata unui gay. Exista si norocosi, dar in general cam toata lumea care vrea sa fie out plateste pretul. Si adesea il plateste dinainte, inca de le primele semne de "anormalitate". (Unii spun ca tocmai nefirescul relatiilor de familie, indiferenta sau, dimpotriva, o dadaceala exagerata, contribuie la conturarea orientarii sexuale gay - habar n-am, poate conduce la o constientizare precoce, e de demonstrat). Sa te impaci cu ruptura e bine, e rau? Trebuie sa te pliezi cerintelor societatii ca sa ai o viata cat de cat normala? Sau sa fii liber sacrificand si sacrificandu-te? Eu nu cred in fatalitate. Ca om, vrei sa fii fericit, impacand, in masura posibilului, ceea ce teoretic e incompatibil. Voi ati reusit? Cum va intelegeti cu tatal, cu mama, cu alte rude? Ati simtit vreodata nevoia sa ardeti toate puntile?

Impotriva violentei

2009-11-24T21:54:00.000+02:00

Maine, 25 noiembrie, este Ziua Internationala pentru Eliminarea Violentei asupra Femeii. Lumea se plange, ca de obicei, de proportiile violentei domestice si de faptul ca nu exista decat un numar cu totul insignifiant de adaposturi pentru femeile-victime si pentru copiii lor. Desigur, trebuie construite adaposturi. Dar nu pentru femei si copii. Victimele ar trebui sa ramana acolo unde domiciliaza, iar agresorul sa plece, chiar daca e casa lui, si sa primeasca ordin de restrictie. Curios cum de nimeni nu a propus asta, totusi e elementar si suntem si intr-o perioada "fierbinte" din punct de vedere politic. Un individ agresiv poate ca s-ar gandi de doua ori inainte sa loveasca daca ar sti ca asta va insemna pentru el obligatia de a-si parasi locuinta, chiar daca numai pentru un interval limitat (care sa ii permita partenerei, daca nu e proprietara casei, sa isi gaseasca o noua resedinta). Voi ce ziceti, aveti idei?

Un spion indragostit

2009-11-19T01:49:00.000+02:00

Un spion german, Anton K., a fost arestat si trimis in judecata pentru divulgarea de informatii clasificate translatorului sau, care ii era si iubit. Indiferent de rezultatul procesului, sunt toate sansele ca imaginea Serviciului Federal de Informatii al Germaniei sa fie sifonata. Stire din Der Spiegel, preluata de Jurnalul National.

Daca n-ar fi la mijloc o sotie tradata, spionul mi-ar fi simpatic... Voua?

Metroura

2009-11-18T22:17:00.000+02:00

Din lirica lui Macedonski (citez din memorie, ca de obicei):

Dac-as fi streang v-as spanzura,
Dac-as fi spada v-as strapunge,
V-as urmari dac-as fi glont
Si v-as ajunge.

Reclama gratuita inteleg sa fac acestui sondaj si acestui fragment de literatura.