joi, 25 februarie 2010

Despre coming-out-ul târziu

     Fără a mă baza pe altceva decât pe bunul simţ, sunt sigură că maaarea majoritate a persoanelor gay de ambele sexe îşi încep viaţa sexuală cu persoane de sex opus - mediul social decide, şi, mai presus de orice, grupul de prieteni al adolescentului/ adolescentei care clar împinge într-o anumită direcţie. Fă sex! Fă sex! Cum, încă nu?! Măcar de ruşine, tot trebuie să te supui, că nimeni nu vrea să pice de nătăfleaţă! Ok, o faci. Băieţii, ca s-o facă. Fetele, ca să aibă prieten. Băieţii gay scapă repede. Văzut, plăcut prea puţin, încercat altceva. Fetele însă ştiu că trebuie să aibă un prieten stabil, ca să nu li se spună că-s curve. Din simplu conformism, caută prieten stabil. Găsesc. Băiat cuminte, la locul lui, cu intenţii serioase. Bravo! Acum pirostriile. Acum copilul. Tot mai întorci capul după femei? ...De obicei, astfel de persoane trebuie să treacă printr-o dramă personală, să piardă totul, ca să pună propriile preferinţe deasupra siguranţei sociale. Iar aceste persoane vor spune, sotto voce, că sunt bisexuale. Nu că n-ar fi. Dar, dacă procentajul "gay" tot cântărea atât de mult în balanţă, ce bine ar fi fost să nu se fi încurcat, atâta vreme, în relaţii nefericite cu bărbaţi (pe care vor fi încercat să le salveze cu o încăpăţânare tipic feminină)! Nota de plată: după ieşirea din labirintul în care s-au dat cu capul de toţi pereţii, descoperă că lumea lesbi le evită pentru că au zgârieturi pe faţă, contuzii, răni. Nişte rebuturi gay! Ei, dar şi Ulise arăta ca un cerşetor când s-a întors în Itaca!
     Poţi să accepţi ca gay o persoană cu trecut straight?
       Voi aveţi trecut straight?

duminică, 21 februarie 2010

Ce trebuie să facă noua conducere a PSD

     Greu e să-l ai pe Ponta ca preşedinte şi pe Vanghelie ca unul dintre vicepreşedinţi! Chiar şi aşa, e obligatoriu:
1. să se întrerupă hemoragia politică de care beneficiază "grupul independenţilor", adica PDL. Senatorul Şerban Mihăilescu şi deputaţii Ioan Munteanu şi Culiţă Tărâţă au demisionat recent din PSD, dar gestul era vădit programat dinainte - ar trebui să fie ultimii.
2. să se "centralizeze" un pic partidul, care arată în prezent ca o salată în care frunzele sunt încă netăiate, uleiul în sticlă şi sarea în solniţă.
3. să existe o clarificare doctrinară, iar PSD ori să devină de centru-stânga, ori să îşi pună altă etichetă.
4. niciun compromis cu PDL; non-combat cu partidele care se opun PDL.
     E prea mult?

Detronare la Vancouver

     Mda, am lipsit destul timp ca să se adune o groază de subiecte de tratat. Normal ar fi să încep cu politica zilei, congresul PSD adică. Întrebarea fiind daca cele două jumătăţi divorţează sau îşi dau mâna. Dar cum nu sunt vrăjitoare, mă abţin să le ghicesc. Şi trec la subiectul palpitant, J.O. de la Vancouver, patinajul artistic, proba băieţilor. Constat mai întâi că Pluşenko, dacă ratează aurul olimpic, reuşeşte măcar să se strecoare printre echipe de fotbal, antrenori de fotbal şi finanţatori de echipe de fotbal la rubrica de ştiri. E o performanţă demnă de o megavedetă a unui sport minor (toate sporturile sunt minore, cu o singură excepţie). L-am văzut la programul scurt. A avut tot ce i-a trebuit, a fost superb, dar emoţii nu am avut pentru el, ci pentru Lysacek, pe care nu îl doream în postură de Joubert II. Iar evoluţia lui Evan Lysacek, urmărită cu inima cât un purice - era de necrezut ce fleacuri puteau să distrugă un program: o ezitare abia vizibilă la aterizare, un gest uşor stângaci, depăşirea timpului cu o secundă - m-a adus pe culmile entuziasmului, cu toată absenţa cvadruplei, impusă tehnic de performanţele lui Pluşenko, dar punctată mai puţin decât ar merita. Locul II, uf, şi foarte foarte aproape de lider! Un alt patinator pe care nu îl doream "măcelărit" la programul scurt era Johnny Weir, un veteran al concursurilor de patinaj, nu no. 1, dar ambiţios şi cu nervi destul de tari ca să reziste într-un mediu teribil de concurenţial. A fost ok şi el, deşi părea mai mult ca niciodată ţinut la post negru de federaţia americană. Rafinat, androgin şi afectat, s-a plasat pe locul 6, pe care l-a menţinut şi după programul liber, unde a "tras de el" la unele elemente, dar i-a ieşit şi a meritat la final o încoronare cu trandafiri*. Lysacek mi-a plăcut şi la programul liber. N-a riscat, n-a pierdut. Mai mult nu putea să dea; era clar "best"-ul lui: o evoluţie curată, perfectă. Şi restul patinatorilor din grupele finale păreau a fi în vârf de formă, inclusiv atunci când se "bâlbâiau" pe gheaţă la aterizări (elveţianul Lambiel ş.a.) sau când îşi întrerupeau programul (japonezul Nobunari Oda; îţi trebuie ceva ghinion ca să ţi se desfacă şireturile la patină în cel mai important moment al carierei!). Cu o excepţie: Pluşenko NU era în vârf de formă deşi reuşea cvadruple! Autorul patentat al săriturilor exemplare părea uneori nesigur pe picioare după execuţii dificile - stupefiant! Când s-au anunţat rezultatele şi a ieşit pe II, doar vicecampion olimpic acum, la final de carieră, mi-a părut şi rău pentru el, şi bine pentru american. Micul scandal legat de subiectivitatea arbitrilor o să se uite (arbitrii ar fi fost acuzaţi de subiectivism şi dacă îl plasau pe Lysacek pe locul secund); gustul amar o să rămână. Patinajul este un sport dur în care nivelul de uzură (+ modificarea sistemului de arbitraj) asigură înlocuirea rapidă a generaţiilor. Intraţi, păpaţi. Pluşenko a intrat în patinajul artistic de performanţă la 15 ani, când a devenit vice la Europene, după Yagudin. Yagudin, doar cu un an mai în vârstă, a cedat repede. Pluşenko are acum 27 ani, milioane de fani, dar nu mai uimeşte. E un zeu "de pe alte timpuri", nereciclat, ne-rebrănduit, frumos şi vechi. Iar timpul nu mai are răbdare cu el. Păcat.

*Weir a obţinut la tehnic punctaj mai bun decât Daisuke Takahashi, medaliatul cu bronz. A pierdut pe mâna arbitrilor. Dacă acestora le-a plăcut Takahashi ca show-man, e ok. Dar dacă le-a displăcut Weir pentru că era prea efeminat, nu mai e ok. Homofobie la arbitri? Voi ce ziceţi?

vineri, 5 februarie 2010

Gayliens

     Am cam lipsit, văd că e destul să faci o mică pauză ca să dispară cheful de-a mai scrie ceva. Şi chiar n-am nimic de scris, aşa, ca info, a, da, Libertatea a descoperit (titlu de 10 cm pe prima pagină) - nu, nu America, ci nişte fotbalişti care fac prostii când sunt în cantonament... Vedeţi, să fii gay (fie şi din când în când) bate şi ţâţe gonflate, şi nevasta altuia, şi creieri împrăştiaţi pe jos, şi bebeluşi aruncaţi în tomberoane. Ajungi repede celebru! Iar gay-ii de la noi stau pitiţi în dulăpioarele lor (nici măcar jucătorii ăia nu doriseră să facă vânzare tabloidului),  în timp ce o groază de histrioni str8 mimează o orientare sexuală cool şi vandabilă.
     Ce părere aveţi de homosexualitatea "comercială"? Ajută? Dăunează?