De câtva timp ideea de blog tematic nu prea mă mai încântă, mai ales că nu am tot timpul ceva nou de anunţat - cochetam cu diverse alte formule, dar şi cu ideea de a lua o pauză, în care să revin la statutul de simplu cititor. Bun, dar, dacă descopăr ceva util, voi pune pe blog, măcar din simţul datoriei. Spre exemplu, acum doresc să vă atrag atenţia asupra unui site dedicat persoanelor transgender, primul de acest fel în România: transgen.ro. În ce mă priveşte, nu am avut comerţ cu astfel de persoane, dar, acum vreo două luni, pe când mă pregăteam să iau avionul spre Bucureşti din aeroportul Luton (Londra), m-a izbit felul în care arăta persoana de lângă mine: cu trăsături bărbăteşti, cu o uşoară pilozitate facială, dar cu o voce subţire, de adolescentă, cu rotunjimi feminine şi cu gesturi efeminate. Părea foarte imatură şi dependentă de mama sa, care o însoţea; mi-a făcut milă şi m-a impresionat negativ superficialitatea dispreţuitoare cu care era privită şi care crea un gol în jurul ei ("Tot felul de ciudaţi", bombănea o doamnă care îşi împărtăşea planurile de emigrare oricui era dispus să asculte). Atunci a fost prima dată când am reflectat la norocul pe care îl au, prin comparaţie, persoanele gay, lesbi şi bi, cărora e e atât de uşor să se piardă în mulţime. Acea fiinţă nefericită şi nu mai puţin nefericita ei mamă simţeau fiecare privire, auzeau fiecare şoaptă, prindeau fiecare gest. Mă bătea gândul să le spun ceva, dar am tăcut. Singurătatea stă bine în coconul ei de mătase.
Tu te-ai luptat cu singurătatea?
3 comentarii:
Siguratatea, cred ca e cel mai mare dusman al meu...si nu numai! Nu am trecut prin momente de genul de mai sus, dar imi dau seama, sau macar incerc, ce este in sufletul lor! Depinde si de caracterul fiecaruia, isi dau seama de la inceput cand aleg sa fie liberi/libere...Imi aduc aminte de primul caz de genul din Ro, ca apoi, anul acesta sa vad ceva poze pe net cu respectivul/respectiva tot desfigurat si regretand pasul facut...si bla bla. Nu cred ca e vb de regret, ci doar nu a avut puterea si curajul sa isi continue drumul! Presiunea la care sunt supusi ei e f.mare, tot timpul sunt luati in vizor si cateodata...batjocoriti, de niste oameni care sunt prea ingusti la minte!
@Bumblebee30: E într-adevăr nevoie de o mare tărie de caracter, pt. că perioada de tranziţie e de lungă durată, dramatică, riscantă şi, finally, mutilantă (no kids ever). Oamenii ar trebui să aibă simţul propriilor limite: dacă merg mai departe - se prăbuşesc. Dar e adevărat şi că nu poţi să te opreşti la jumătatea drumului fără asumarea altor riscuri... sociale, în primul rând, dar şi psihologice. Cu cât mă gândesc mai mult la subiect, cu atât mi se pare mai teribil.
Singuratatea a fost prietena mea mult timp,pana cand am descoperit cartile ,iar apoi iubita actuala.Si eu am cunoscut un transexual ,care arata superb ,nu imi puteam lua ochii de la el(ea).In fine ,mie mi-a placut sa vorbesc cu el(ea),si ii consider la fel ca restul oamenilor !
Trimiteți un comentariu