A început să mă mănânce înainte de Crăciun. Cu puţin timp înainte. Zic "o să-mi treacă, ce poate fi grav aici?"; aştept, sufăr cu stoicism, nimic, nici vorbă să treacă. Până la urmă, pe culmile disperării, decid să iau taurul de coarne. Mă duc la Longhin, la gardă, pentru o şedinţă de stiptease. Jos cămaşă, jos pantaloni, jos chiloţi - drept e că am făcut-o cam repede. Prezint medicului, o madamă blazată, un cur la fel de roşu şi de scărpinat ca tot restul corpului. Pune un diagnostic, dă o reţetă, mă trimite un etaj mai sus la injecţie. M-am scărpinat pe scări, pe hol, în cabinet, înainte şi după injecţie. Efectul îl simt după câteva ore, iar, după alte câteva, se şi duce. Cele două soiuri de pilule plus unguentul rămân de ruşine, şi, privind în urmă, nu înţeleg de ce am mâncat de Crăciun ceai cu pâine şi supă de legume, că mai rău oricum nu putea să fie. În a doua zi de Crăciun, duminică seara, din nou la urgenţă, cu o piele la fel de roşie pe unde nu tranzitase la vânăt. Altă doctoriţă, altă injecţie, pastile noi, cu cortizon, un pumn de pastile. Regimul glisează de la dur la draconic. Nimic sărat, niciun fel de grăsimi, ouă şi lactate deloc, nici în cantităţi homeopatice, peşte nu, carne nu (excepţie: pieptul fiert de pui), dulciuri nu, legume la conservă nu, roşii nu - că sunt "tratate", citrice nu, fructe olegianoase - nuci şi alune - nu, alimente cu aditivi evident că nu, dar, doamnă, ce pot să mănânc????? Am voie supă de morcovi nesărată (în care pot să adaug două-trei fire de pătrunjel), piure nesărat, pâine fără sare, nesăratul piept de pui, nesăratul orez fiert, nesăratul compot de mere, nesăratul ceai, nesăratele 12 pastile pe zi şi să vin la consultaţie după o săptămână, dacă tratamentul încă nu mi-a venit de hac. După cel mai urât Revelion din viaţa mea decid cu de la mine îngăduinţă să înghit mai puţine pilule decât mâncare. La consultaţie mi se reduce doza de medicamente (aşa că scad din ce mai scăzusem) şi primesc dezlegare la iaurt, eh, deja mă obişnuisem cu regimul de puşcărie şi să îmi apară gratii roşii pe faţă or de câte ori evadam de la domiciliu. După încă o săptămână pun punct (sau aproape). Din moment ce nu mai luam pastilele cu cortizon (pe care le scăzusem mai rapid decât trebuia, riscând recidiva), trec la pâinea cu sare, apoi, cu prudenţă de echilibrist, la supa sărată şi la altele. Sigur că rămâi cu sechele după aşa ceva, numeri picăturile de ulei din salată şi stai cu oglinda-oglinjoara la nas, iese sau nu iese? Bine, am uitat să vă spun, mai ai şi alimente interzise, interzise DE TOT, vreau să spun că, în teorie, n-ar trebui să mai consum mezeluri şi icre şi ciocolată şi nuci şi alune TOATĂ VIAŢA. Mă rog, crede cineva că e posibil? Totuşi, încă mai fac un pui de medicaţie - o pastilă fără cortizon -, iar inima, conectată la epidermă, bate mai tare la cea mai mică mâncărime...
Voi aţi avut probleme din astea, alergii, urticarie? Cum mâncaţi de obicei, gătit, negătit, bio, fast-food, vegetarian...?
5 comentarii:
Haolio, mama draga, cu ce-ai gresit de la viata, vorba tziganului!
Am avut si eu din astea, dar cumva din vina mea, ca am crapat in mine de le cofetarie- copil fiind- si m-am facut ca un dalmatzian dupa...
Iar in privinta cealalta, a mancatului, eu am trecut de o luna si un pic pe un regim pesca-ovo-lacto-vegetarian (care am aflat ca se numeste simplu "pescaterian" ; dar asta numai dupa ce mi-am frant limba in doua zicand ditamai expresiunea :P)
De mancat mananc mai mult fiert, pe cat se poate evit prajelile, salate cat mai multe, ulei de masline la greu, lamaie la fel, si am in plan sa incerc uleiul de samburi de struguri, si as mai vrea ca luna viitoare sa-mi iau un aparat de gatit in abur de la Philips, ca macar dai un ban, dar face!
"Pacatul" meu e ca beau cafea, si nu prea ar trebui, si mai beau un pahar de vin inainte de masa de seara.
Daca nu te-ai scarpinat de pereti si de tocurile de la usa, tot e bine :))
Odata cand era la lucru mi-au iesit pe tot corpul niste bube rosi, pete, habar nu am cum sa le numesc...am fost la spitalul de contagioase se uitau doctorii la mine ca la circ...nu stiau ce am! Am facut analize...nimic! Nu era alergie sau mai stiu eu...pana la urma doctorita de familie a dezlegat misterul : era din cauza stresului, facusem probabil o criza. Si uite asa m-am facut cu o saptamana de concediu! :) Bun intre timp am experimentat si eu "n" tipuri de medicamente!
Am avut, e mult de-atunci, nopți nedormite de mîncărime. Aveam rîie, știam asta, și știam și de la cine, cum și de cînd. Și da, i-am spus și dermatoloagei, dar nu m-a crezut. La prima vizită mi-a spus o poveste cu o alergie la șampon, și mi-a dat, ca în bancul cu badea Ion care îi ținea locul doctoriței de la policlinica din sat, o alifie, să mă ung. La a doua vizită m-a întrebat dacă am făcut baie in lac (era vară), și mi-a spus altă poveste, cu niște gîngănii care zboară deasupra apei și te pișcă cînd ieși, și mi-a mai dat o alifie să mă ung, alta. La a treia vizită mi-a spus să fiu bărbat, ce dracu, și să nu mă mai văicăresc atîta.
Soluția a fost simplă: Am traversat Leopoldstrasse și m-am dus la dermatologul de vizavi, un profesor universitar. I-am spus care îmi era bănuiala, și m-am simțit oarecum obligat să mă scuz: Știți, am dat și mîna cu el... A avut delicatețea să nu zîmbească (rîia e din categoria bolilor cu transmitere pe cale sexuală, cel puțin în Germania), și mi-a spus amical: Pentru asta trebuie un pic mai mult decît o strîngere de mînă.
(De altfel am fost norocos, sau pur și simplu bine informat și prudent: Respectivul mai avea de dat, pe lîngă rîia ocazională, și HIV.)
este o piesa de teatru a lui peter weiss, marat/sade... jean paul marat are o mancarime incredibila. este o angoasa ca reactie la lipsa egalitatii intre indivizi. e bine sa ai astfel de "mancarimi"
Trimiteți un comentariu