O carte ce poate - si merita - sa fie citita in paralel cu cea recenzata anterior, a lui Sevillia, este Ce facem cu strainii? Pluralism vs multiculturalism a lui Giovanni Sartori. Aparuta tot la Humanitas in urma cu doi ani. Autorul se razboieste cu notiunea de multiculturalism, pe care il considera nefast. De ce? Fiindca eterogenitatea e rea, mai ales cand o tara se afla sub asaltul unei imigratii necontrolate. Care sa fie diferenta dintre pluralism si multiculturalism? Sartori explica: pluralismul presupune o societate deschisa, democratica, in care diferentele (culturale, religioase etc.) sunt respectate si in care toleranta reciproca este perceputa ca valoare; prin insasi natura lui, pluralismul favorizeaza asimilarea, integrarea in societate. Multiculturalismul, in schimb, nu toceste diferentele, dimpotriva, le cauta si le ascute (cand nu merge chiar mai departe, inventandu-le). Toleranta si recunoastere exista doar dinspre majoritate spre minoritati, nu si invers. Efect: in loc de integrare, fragmentare & sectarism. Multiculturalismului ii lipsesc, mai ales, clivajele interferente (cross-cutting cleavages), pe scurt, liniile de separatie intre comunitati coincid, apare fractura, societatea se dezmembreaza. Sartori: Proiectul multicultural poate doar sa conduca la un "sistem de triburi". De la general la particular, la marea pb. a Occidentului european, in mod special a Frantei si a Italiei: fluxurile migratoare afro-arabe. Cauze: explozia demografica (progresul medicinei, incurajarea procreatiei de catre Biserica) si erodarea populatiei agricole (la tara traiesti din roadele pamantului, chiar dc esti sarac, somerul urban moare de foame). Solutii? In niciun caz o politica "liberala" ("Se poate oare veni de hac revarsarilor raurilor bandu-le apa? Nu"). In niciun caz acordarea cetateniei primului venit ("cetatenia acordata imigrantilor neintegrabili nu duce la integrare, ci la dezintegrare"). Sartori clasifica diversitatea in: lingvistica, cutumiara, religioasa si etnica, alteritatea cea mai dificila fiind reprezentata, evident, de strainul (musulman) cu valori societale / religioase opuse celor ale civilizatiei europene, care se ghettoizeaza (in)voluntar in zone de saracie lucie si cultiva resentimentul fata de presupusul sau impilator, nativul, care nu-i asigura un loc de munca celui precar educat si obisnuit cu munca lenta. Sartori are dreptate sa se teama pentru identitatea gazdelor in cazul in care imigratia neasimilata atinge o masa critica... Propune, cum era de asteptat, limitarea imigratiei, asigurarea de locuri de munca celor intrati, aculturatia valorilor politice (intelegerea statutului de cetatean). Foarte bine. Si totusi...
Filosofia lui Giovanni Sartori izvoraste dintr-o profunda mefienta fata de neomogen. Revendicarea alteritatii, a oricarei alteritati, gaseste in el criticul cel mai taios, indiferent cat de cizelat, deferent, masurat i-ar fi discursul. Politicos si net. Fara portite. Daca Giovanni Sartori ar fi martian, mi-ar da voie sa ma stabilesc acolo si chiar sa spun ca sunt om... cu conditia sa ma vopsesc in verde. Intrebare: cat de eu pot sa fiu ca sa nu ranesc pe altul?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu