sâmbătă, 5 septembrie 2009

Un autor de care am (si voi avea mereu) nevoie

     Exista scriitori pe care ii porti in suflet mereu, de la prima lectura, de la primul contact. Exista, de asemenea, oameni la care te raportezi permanent, cu simplitate, cu umilinta, ca la niste modele de viata. Nu ma refer la o smerenie voita, ci la un impuls irezistibil, venit din strafundurile fiintei. In momente de gratie, excelenta morala se impleteste cu un talent literar iesit din comun. Cunosc un astfel de caz: scriitorul evreo-roman M. Blecher. Il cunoasteti? Pe 8 septembrie se implinesc o suta de ani de la nasterea lui - si nu pot sa nu ma bucur constatand ca opera (Intamplari din irealitatea imediata, Inimi cicatrizate, Vizuina luminata) ii este reeditata (la ed. Art) si ca exista macar sentimentul ca trebuie onorat prin declararea lui cetatean de onoare al Romanului, orasul in care a copilarit si in care apoi si-a scris cartile. Nu intentionez sa trec in revista toate detaliile vietii lui, dintre care majoritatea sunt relatate aici. Insa e cazul sa subliniez eroismul cu care acest tanar cu totul special (a murit la 28 de ani) s-a ridicat deasupra suferintelor atroce pe care i le provoca boala lui, Morbul lui Pott (de care a murit, la senectute, si Vasile Voiculescu). Vorbim de redactarea unor carti (cititi-le, ca merita!) in timp ce, sub carapacea unui corset de ghips, vertebrele ii putrezeau si se pulverizau, iar puroiul cumula regulat in abcese ce trebuiau punctionate (doctorii scoteau cu seringa si cate un borcan intreg de puroi). Adaugati febra, anchiloza picioarelor si hemoroizii datorati imobilizarii la pat. Blecher scria cu pretul unor eforturi enorme, cateodata pana la limita imploziei (Jurnalul lui Mihail Sebastian ofera informatii in acest sens, putine, dar socante). Cauta sa se salveze, nu de durerea lui trupeasca, ci de cea sufleteasca, de insingurare. Voia sa comunice, prezenta intr-o relatie de prietenie fiind unica forma accesibila lui de a fi om intreg. As putea zice ca avea vocatia prieteniei, dar mi se pare prea putin, in conditiile in care prietenia e aer, apa si hrana. O relatie cu totul speciala a avut cu Geo Bogza (acesta numarandu-se printre putinii scriitori etnici romani din generatia lui care erau opaci la antisemitism). Ma incapatanez sa cred ca prietenia ce i-a legat reprezinta tot ce poate fi mai profund in fiinta umana. Iata o epistola din corespondenta lor (M. Blecher, mai putin cunoscut. Corespondenta si receptare critica, Hasefer, 2000):

                                                                                                               Roman, 23.XI.1936

                                                  Iubitul si marele meu Geo Bogza,

     In fine azi am primit de la tine randurile pe care le asteptam. Cu mare nerabdare le asteptam, trebuie sa-ti spun.
     In ultimul timp a fost intre noi nu stiu ce anume care tine poate de dezamagirile tale, dar mai ales de indolenta mea. Cand am o preocupare mare traiesc intr-o febra, intr-o neliniste care ma impiedica sa fac cel mai marunt gest util sau urgent; sunt complet anihilat, distrus de asteptarea mea stupida. Iata ce-au fost zilele mele in asteptarea cartii, in timpul tratativelor cu editorul meu.
     Iti va spune odata Mihail Sebastian tot ce-a fost in legatura cu aceasta aparitie. Iti inchipui, cred, ca nu au mers lucrurile ca pe bile si acum cand cartea va fi in fine in librarii surasul meu, departe de a fi unul de extrema satisfactie, va fi, poate, identic aceluia, obosit, pe care il are o femeie dupa nastere.
     Toate acestea m-au impiedicat sa-ti scriu.
     Iti marturisesc ca acum cand fac bilantul lor, sunt cu totul umilit de meschinatatea lor si cand ma gandesc ca tu in timpul acesta ai avut intense si reale preocupari "din viata, nu din carti" imi vine sa ma ascund de rusine.
     Cert, n-am dus-o prea usor nici eu in anumite privinte, in afara de literatura. Am avut complicatii cu boala, foarte grele si foarte dureroase insa cred ca nimic nu conteaza fata de disperarile morale care rod marunt in piept, ca niste soareci.
     Stiu ca tu nu crezi in forte oculte; nici eu - insa daca ar exista asemenea forte care sa produca o echitate in lume, sa imparta si sa repartizeze durerile, ei bine, iti marturisesc ca as lua asupra mea cu imensa bucurie disperarile si tristetile tale, pentru a le suferi eu, fiziceste, in carnea mea, decat sa stiu ca te tortureaza pe tine. Poate vei gasi ca e naiv acest gand, asa e intotdeauna cu gandurile adanc simtite, care te preocupa zile si nopti intregi: cand le pui pe hartie apar de-o extraordinara naivitate... Si totusi gandul acesta este acela cu care ma culc in fiecare seara si a carui putinta de realizare o doresc din tot sufletul si din tot corpul meu.
     Iata: daca aceasta hartie si acest angajament pot avea vreun sens, in domenii pe care nu le banuim, incepand chiar de azi, vreau sa iau asupra mea toate disperarile, toate nelinistile si toate durerile tale.
     Te rog iubitul meu Bogza, examineaza tot ce-ti scriu in profunzime, iti scriu din adancul meu si nu rade de nimic. (In fond nimic in lumea asta nu este ridicul, in afara de anumite lucruri pur burgheze care nu merita decat un imens hohot de ras).
     Si acum, lucruri mai senine.
     Cand vii aici cu Elly? Cred ca stiti, v-am scris mi se pare, ca am un acordeon si cant din el aproape in fiecare zi. E un instrument splendid, vorbesc de acordeonul meu nu in general, cu ornamente de celuloid si nichel, cu clape ca la piano si niste sunete admirabile. Exercitez mereu ca sa ma perfectionez; acum cant "convenabil".
     Toate aici sunt in aceeasi tonalitate cenusie de viata monotona si solitara; azi a nins, era o lumina alba, neobisnuita in odaie. Pentru lunile de iarna, m-am mutat tot in odaia din mijloc unde am stat si anul trecut. Toate obiectele sunt la locul lor, exact ca si anul trecut.
     Bine ar fi daca ati putea veni si sa stati mai mult timp; sa ne patrundem ca la  Brasov, sa fim egoisti, sa ne inchircim in prietenia noastra, sa traim cateva zile "pure".
     Toate astea, stiu bine, sunt atat de departe de realitati...
     Va trimit toata dragostea mea, mai calda si mai vie ca totdeauna, ca un vin care s-a invechit,

                                                                                                                                        M. Blecher

11 comentarii:

ana_maria spunea...

frumos ca am descoperit si pe altcineva pasionat de latura mai putin cunoscuta din literatura romana. nu stiam de biografia lui blecher, ma intreb insa in ce masura ii schimba receptarea. intelegem mai mult din " in cautarea" daca stim de boala lui proust?

blecher e varianta pt mine la "metamorfoza" lui kafka. ma elibereaza.

am gasit si eu pe net cartea aceea despre corespondenta lui blecher. ms mult ca ai zis de carte. am aflat informatii interesante pt mine. nu stiam de legatura lui blecher cu bogza, oricum e trist parcursul lui bogza in perioada comunista. prietenia dintre ei insa ... frumoasa imaginea aceea "de as putea ti-as lua problemele asupra mea", mi-a placut.

stiam ca si lovinescu chiar daca era putin antisemit nu a lasat sa transpara acest lucru in cenaclul lui.la bogza e altceva, avangarda noastra insemna in mare parte contributia evreilor in literatura romana ( exagerez? nu cred!), iar george bogza este numele sub care semna ca avangardist.

ce am mai scris! inchei prin a-ti recomanda fantaneru - ,,interior", e tot o carte mai putin cunoscuta a unui autor interesant, dar putin discutat din literatura romana. sper sa iti placa si inca o data ms pt informatii.

hei, abia astept postarile tale.

ana_maria spunea...

" putin antisemit " - intelegi tu...

nu exista grade de comparatie pt asa ceva. dar e de apreciat ca a diferentiat critica/spatiul literar - de preferintele sale personale, politice.

wannabegay2 spunea...

de unde atata bunatate? chiar ma face sa-mi reconsider ideea ca natura umana e intrinsec rea... se poate ca acesti oameni sa fie exceptia, totusi... povestea lui imi aduce aminte de frida kahlo, la un anumit nivel. m-am apucat sa citesc inimi cicatrizate. chiar m-ai bucurat cu subiectul asta... in fiecare zic iti accesez blogul de vreo 10-20 de ori sa vad ce ai mai scris, ce s-a mai comentat si de fiecare data confirmi.

ana_maria spunea...

frida kahlo? dezvolta - chiar imi place personajul dincolo de opera sa. astept

Dak spunea...

@Ana-Maria: Cunoasterea bolii lui Blecher ajuta in intelegerea literaturii lui: spre exemplu, accentul pe care il pune pe vis, pe aspectul halucinatoriu al (i)realitatii, se poate foarte bine sa izvorasca din propriile lui perceptii atunci cand avea stari febrile (iar acestea erau dese).
Eu nu pot spune ca Lovinescu era antisemit. Unii scriitori evrei care l-au cunoscut personal il considerau asa, dar eu... nu l-am prins cu nimic. Intr-adevar, daca avea prejudecati, e de apreciat ca a facut o disjunctie intre spatiul privat si cel public / profesional.
De Fantaneru am incercat, dar n-am reusit sa ma apropii. Mi s-a parut agramat peste limita tolerabilului. Nu stiu daca ii mai acord vreo a doua sansa.
@Wannabegay2: Multumesc pentru interes si aprecieri.
@Ana-Maria: Ceea ce e comun la Blecher si la Frida Kahlo e incercarea de a-si depasi suferinta prin creatie, altfel nu sunt asemanatori. In ceea ce il priveste pe Blecher, aspiratia lui era "transpunerea in literatura a inaltei tensiuni care se degaja din pictura lui Salvador Dali". Si fapt e ca nu imi pot imagina pe cineva care sa guste literatura lui Blecher si sa nu se indragosteasca la prima vedere de operele lui Dali.
Frida Kahlo (1907-1954) a avut o existenta foarte chinuita. La 6 ani, atac de poliomielita. 9 luni recluziune la pat. Ramane cu un picior atrofiat. La 18 ani, sinistru accident de autobuz (ciocnire cu un tramvai). O bara de metal ii strapunge corpul, mutiland-o. Coloana vertebrala fracturata in trei locuri, clavicula rupta, coaste rupte, umar luxat, tripla fractura de bazin, piciorul drept dislocat, cu gamba fracturata in unsprezece locuri. Supravietuieste printr-un miracol, insa ramane cu sechele pe viata. Incepe sa picteze. Casnicie nefericita cu Diego Rivera, care o inseala, printre altele, cu propria ei sora. Isi doreste, dar nu poate avea copii. Permanente probleme de sanatate, agravate in timp. Nenumarate operatii. Scolioza. Corset. Depresii. Cu putin inainte sa moara i se taie piciorul...

Dak spunea...

Frida Kahlo era bisexuala, inclusiv filmul care s-a facut despre viata ei atragand atentia asupra acestui aspect.

ana_maria spunea...

nu cred in continuare ca prin biografie poate fi explicata opera unui scriitor. reductionism. suntem in conflict acum? kahlo ( stiam de biografia ei, alt "personaj" care m-a fascinat, nu stiam de film - ms de informatie)a fost asociata cu suprarealistii in mod fortat. era realitatea vazuta de ea, da - de un om care a suferit intreaga viata.

eu incerc intotdeauna sa diferentiez omul de scriitor. ar fi o nedreptate facuta operei care exista dincolo de elementele mundane. (ah, ce limbaj pretentios m-a luat asa de dimineata)

kahlo era o femeie, un om puternic, dincolo de feminin si masculin. poate o idealizez. asta apropo de relatia cu rivera.

it's been a pleasure as always to talk with you. :D

Dak spunea...

Nici eu nu cred ca opera unui scriitor se explica prin biografie; interpretarea realitatii, felul taieturii, selectia & modul de organizare a materialului, atmosfera etc. sunt individuale si tin de arta autorului. Pe de alta parte, experienta de viata nu poate fi trecuta cu vederea, din cel putin trei motive: 1. ofera materie prima; 2. contribuie la forjarea unui anumit tip de sensibilitate (mai pronuntata la marginali si la cei care traiesc in recluziune fortata); 3. contribuie la formarea conceptiei despre viata. Preferinta mea pentru proza lui Blecher nu are legatura cu biografia lui, ci cu stilul & viziunea lui, insa acestea erau "slefuite" de biografie.
Si mie imi place Frida Kahlo.

wannabegay2 spunea...

imi pare rau, doamnelor, insa am o alta opinie: pentru a cunoaste cu adevarat un scriitor, trebuie sa-i cunoastem si biografia. exemple: garcia marquez (macondo exista si e parte a biografiei), nietzsche, bacovia, kafka, jm coetzee, puskin, sartre, toti suprarealistii, van gogh, brancusi, samd.

wannabegay2 spunea...

aaa... scuze... mi-am recitit comentariu si am ras vreo 10 minute. am scris "pt a cunoaste un scriitor" si am dat (si) exemple din pictura, sculptura. m-a luat valul. ma referam la artisti, desigur.

Dak spunea...

Ha! Era vorba de altceva. De literatura / arta, nu de scriitor / artist. Iar opera poate fi analizata si in context biografic, si independent. Adica, pentru a ramane la Blecher, Berk-ul tine si de geografia fizica, si de cea spirituala. Si Solange era personaj real, o spune Sebastian, caruia Blecher ii aratase poze. Ceea ce nu inseamna ca "Inimi cicatrizate" e relatare jurnalistica. Nu, e literatura.