luni, 28 septembrie 2009

Discretie

     In principiu, notiunea de discretie imi impune respect. Esti discret: iti reprimi o lacrima, un geamat, un strigat de durere. Esti discret: uiti sa impartasesti amicilor confidentele care ti-au fost facute. Esti discret: nu iti arati pe strada tatuajul pe care tocmai ti l-ai facut pe fund. Dar pana unde poti - sau merita - sa fii discret? Falsa intelegere a notiunii poate transmite senzatia ca te rusinezi de unele lucruri, ca de o infractiune, un viciu, o indignitate. Trebuie sa eviti sa spui ceea ce esti? Patapievici lauda, in Omul recent, discretia "naturala" a homosexualilor din trecut, incomparabil mai retrasi, si acuza lipsa ei la homosexualii "masificati" de azi. Pentru un filosof, e curioasa confuzia intre pudoare si frica - eu nu as garanta pentru bunul simt al unor persoane care traiesc, de nevoie, o viata dubla. Ma gandesc (acum, independent de textul lui Patapievici): exista oare oameni carora viata privata a unui heterosexual le inspira imaginea cuiva care face sex prin closete publice sau noaptea, in parcuri? Nu, heterosexualul e "banuit" ca face sex acasa la el, nu in locatii promiscue. Homosexualul insa trebuie sa fie discret: sa aiba o viata publica impecabila si o viata personala inglodata in abjectie si acoperita de tacere. Gunoiul se ascunde sub pres, nu? Iar asta inca nu-i tot. Pentru ca e indecenta manifestarea sentimentelor inoportune, tradatoare de viciu. Sa-ti schimbi partenerii ca pe sosete e ok, cu conditia sa pastrezi aparentele. Sa vii in casa parintilor cu iubitul de mana, asta nu mai e ok! Iar ce mi se pare mai lamentabil este ca nu numai homofobii, chiar si gay-ii au interiorizat prejudecata conform careia acelasi comportament are valori diferite la persoane cu orientari sexuale diferite. Cumva lucrurile sunt intoarse pe dos: aventurile de o noapte, multiplicate la infinit, tin de firescul situatiei, in timp ce gesturile de tandrete, demascatoare, trebuie cenzurate vigilent. Pai, sincer, atunci cand vrei o relatie, tocmai autocenzura perpetueaza instabilitatea erotica, insingurarea si nefericirea. Cum sa tina o relatie in care iubitul e vecinul de la 4, colegul de scoala, tovarasul de munca, cumnatul verisoarei de gradul III ?! Si nu e obligatoriu ca lumea straight sa judece, sa arate cu degetul, sa agreseze verbal sau fizic cuplurile mai putin conventionale. Uneori nici nu le baga in seama (vezi ce scrie aici); alteori le arata interes (nascut din curiozitate) si respect (atunci cand ajunge sa le cunoasca); si, chiar si in cele mai ostile manifestari, pastreaza un rest, un ce, o intrebare: Oare se iubesc?
     Da oamenilor de gandit!

     Si, cum tot m-am obisnuit eu sa va intreb cate ceva, ce parere aveti de asta?

14 comentarii:

Anonim spunea...

În RM practic e imposibil să am o relaţie homosexuală de durată. E ca şi cum aş visa să zbor pe Marte sau, mă rog, nu chiar aşa departe, să zicem pe Lună (în cazul în care adun câteva zeci de milioane de dolari şi mai îndeplinesc nişte criterii impuse). E o chestie foarte greu de explicat. La moment pot doar să o constat, mai puţin să o explic.
În cazul meu, situaţia se mai complică şi pentru că îmi place un anumit gen de bărbat (unii bărbaţi de vârstă medie şi peste; dacă preferam tineri, care, uneori, sunt mai descuiaţi la minte, n-aş fi avut poate probleme chiar atât de mari).
Oricum, e extrem de anevoios sa te gândeşti la o relaţie homo de durată într-o lume în care homosexualitatea e invizibilă şi e considerată perversiune, deviere, hidoşenie, abjecţie, boală psihică şi lista de epitete ar putea fi continuată.

Anonim spunea...

mai mult off-topic : patapievici mi s-a parut mai mereu usor tampit . Acum m-am convins...

Anonim spunea...

m-ai facut sa lacrimez... spuneam si eu intr-un text: societatea ne obliga la promiscuitate (pentru ca ne izoleaza, blameaza, stigmatizeaza) si dupa aceea ne condamna PENTRU CA suntem promiscui. o sa revin...:D

ana_maria spunea...

frica interiorizata si transformata in bun simt.

frumos ca ai impartasit cu noi povestea francezilor. sunt frumosi :)

Dak spunea...

@Enervant: In Rep. Moldova nu exista organizatii lgbt, nu exista niciun fel de initiative, proiecte, nimic?!

@Alexiuss: Mie mi-ar fi placut ca Patapievici sa gandeasca altfel...

@Wannabegay2: Vai, nu ai dreptate! De fapt, o societate care, prin faptul ca stigmatizeaza, "obliga" la promiscuitate, e o societate in proces de deschidere, foarte departe de "ideal", idealul fiind acela ca gay-ii sa fie atat de terorizati incat sa traiasca precum sihastrii.

@Ana-Maria: Ma bucur ca-ti plac.

Anonim spunea...

In RM exista o organizatie, dat nu stiu daca este LGBT, se pare totusi ca e doar de informare.
Totusi, era vorba de un banal act sexual in comentariul meu. Pe langa homofobia crunta de aici, mai am si eu gusturile mele. Nu e suficient ca cineva sa fie barbat sau homosexual ca saimi doresc o relatie cu el. De regula, in organizatii gay se aduna tineri, care nu sunt punctul meu forte. In plus, in RM populatia urbana e preponderent formata din rusi. Poate o sa ma crezi nazist ori smintit, dar tiparul rusesc nu-mi place. Rusii ocupa in imaginarul meu erotic cam acelasi loc ca si femeile. Pot in cel mai bun caz sa discut cu ei pe diverse teme, dar nu m-as excita niciodata la vederea unui rus. Probabil limba vorbita, felul diferit de a fi isi lasa amprenta asupra trasaturilor fetzei unui popor, pt ca pot detecta cu usurinta si practi fara gres daca cineva e rus sau nu.

Deci, in cazul meu posibilitatea de alegere e limitata rau, mai ales daca pornim si de la ideea ca si eu, evident, trebuie sa ma incadrez in gusturile celui care eventual imi este pe plac, in cazul in care creierul ii este deparazitat de prejudecati.

Deci, nu doar homofobia unei societati e la mijloc (dar ea conteaza totusi cel mai mult), ci si o multime de alti factori.

Dak spunea...

@Enervant: Cu gusturile personale se descurca fiecare pe cont propriu, nicio organizatie nu ajuta! Dar aspectele care tin de societate trebuie abordate frontal, de asta si pusesem intrebarea.

Anonim spunea...

Nu cred ca aş apela vreodată la o organizaţie sa-mi acorde suport ce ar ţine de sexualitate, char dacă ar fi vizate aspectele sociale. E o chestie pe care o consider intimă în toate aspectele, şi n-aş accepta să intervină cineva. Dacă tot scriu de gusturile mele, este pentru a mă înţelege mai bine, dar şi pe alţii din jurul meu. Diferenţele dintre homosexuali pot fi uriaşe, la fel de mari ca între homosexuali şi heterosexuali.

Dak spunea...

@Enervant: Mie nu mi se par f. mari diferentele dintre homosexuali si heterosexuali.
In ce priveste "aspectele sociale": dupa ce te-ai confruntat cu homofobia nu-mi vine a crede ca problematica orientarii sexuale ar mai intra la "strict personal".

Anonim spunea...

Mă refeream strict la diferenţele ce ţin de gusturile sexuale, nu la altceva. Poate de asta ma deranjează destul de tare când cineva îmi spune că aş fi diferit când află că sunt homosexual. Absolut toţi prietenii meu sunt heterosexuali, de care nu mă deosebesc cu nimic, exceptând bineînţeles orientarea sexuală.

Probabil sunt prea obosit să devin activist gay, să politizez problema gusturilor mele sexuale. Nu-mi doresc decât să fiu receptat ca un om banal şi obişnuit, şi să nu trezesc curiozitatea nimănui în momentul când află că sunt homosexual.

Dak spunea...

@Enervant: Daca ai avea prieteni gay - surpriza! - ai descoperi ca nu te deosebesti de ei cu nimic, nici macar prin orientarea sexuala!

Anonim spunea...

Am fost acum ceva timp la o conferinţă ce viza păturile marginale ale socităţii: romi, homosexuali, persoane cu dizabilităţi. Mi-a displăcut atunci cei câţiva homosexuli prezenţi acolo care se străduiau să meargă cât mai afectat cu putinţă (învolburat), care se sărutau la fel de afectat cu colegele lor de organizaţie. Cu părere de rău, în societăţile tradiţionale nu prea o să vezi doi bărbaţi viril ţinându-se de mână sau sărutându-se, cu aerul cel mai firesc, obişnuit şi natural din lume, fără chestii care i-ar deosebi de restul. În evidenţă ies uneori adolescenţi, cărora li se iartă extravaganţele.
De fapt, societatea nu receptează omul în carne şi oase, ci anumite tipare. O să fiu perceput ca normal cât timp voi trece drept heterosexual. În momentul când se află că sunt homosexual, voi fi receptat nu direct, ci mediat de modelul stereotipizat al homosexualului, voi fi privit ca un dinozaur. Şi mi-a displăcut mult că cei din LGBT-ul local ţineau cu orice preţ să-şi pună diferenţa în evidenţă, prin straie, mers, alte gesturi specifice subculturii gay. Este exact chestia care mă oripilează cel mai mult. Nu cred că homosexualii sunt diferiţi de heterosexuali, la ce bun o subcultură gay?

Dak spunea...

Toti oamenii sunt receptati de semenii lor prin intermediul unor sabloane de gandire. Absolut toti, tot timpul. Numai ca, atunci cand stereotipiile sunt mult prea suparatoare, unii doresc sa pozeze, pt. a-si marca identitatea diferita. E o modalitate adolescentina de a delimita un spatiu personal de libertate, insa fiecare face cum crede. Pe de alta parte, prietenii ii alegi in functie de gusturile proprii. Fara compromisuri, dar lasand niste portite deschise. In cazul tau: n-ai dat pana acum de niciun gay care sa-ti semene?

Anonim spunea...

Încă nu, poate pentru că homosexualitatea în cultura rurală a basarabenilor e ceva de domeniului inexistentului, şi cei care îmi seamănă n-au riscat niciodată să fie cine sunt cu adevărat. Se chinuie şi chinuie probabil nevestele cu care s-au căsătorit.