vineri, 29 ianuarie 2010

Feminism in Romania?

     In prezent, posibilitatea ca pe termen scurt/mediu Romania sa intre in incapacitate de plata e mai mare - vai, cu mult! - decat aceea de a avea o miscare feminista serioasa, incisiva. Eforturile care s-au facut, perfect onorabile si uneori considerabile, nu scot feminismul din marginea societatii civile, unde pare ca s-a eternizat. S-au scos niste carti, de ex. in seria Studii de gen, de la Polirom, s-au facut niste campanii, ca foarte vizibila Femei in umbra. Totusi, nimeni nu le acorda nicio importanta. Demersurile sunt prea intelectuale, prea putin politizate. Bila alba la PR, gri-neagra daca ne gandim la legislatie. Un numar restrans de doamne, delicate si rafinate, profeseaza un feminism anemic si apter. Prin comparatie, un numar mult mai mare de doamne si un numar covarsitor de domni (acestia, cu un plus de virulenta) se raporteaza la feminism ca la Uciga-l toaca... Intelectuali romani foarte distinsi vad rosu in fata ochilor cand vine vorba de aceasta miscare, neglijabila in Romania. Portretul feministei e colorat sistematic in cele mai intunecate culori: uraste barbatii, pe care vrea sa-i domine sau, poate din ratiuni freudiene, sa-i castreze, e frigida, perversa (dar nu cu barbati, altfel ar fi de bine), scorpie. Or, femeile nu ii urasc pe barbati, iar banuiala ca vor sa-i tina sub papuc e bizara: un sot emasculat e ultimul lucru pe care si-l doreste o femeie. Insa e nevoie de alte legi: de exemplu, de protejarea femeilor casnice in varsta, vaduve. In conditiile in care se cunoaste prea bine nivelul pensiilor, faptul ca vaduvele au dreptul legal doar la jumatate din pensia defunctului e, obiectiv vorbind, criminal. In lipsa unor rude capabile sa o ajute, femeia este, practic, condamnata la moarte prin inanitie. NU exagerez. Faptul ca, in viitor, femeile vor iesi la pensie la varsta de 65 de ani (ca barbatii) tine, aparent, de egalitate. Realitatea e ca posibilitatile de reangajare ale unei femei somere de, sa zicem, 55 de ani, sunt mult mai mici decat ale unui barbat. La 60 de ani credeti ca ar mai angaja-o cineva? Adaugati multele sarcini gospodaresti care apasa, in mod cu totul nedemocratic, pe umerii ei. O alta problema este aceea a maternitatii nedorite. Daca o femeie isi abandoneaza nou-nascutul in spital, politia se sesizeaza imediat. Ai facut un copil, il cresti! Atunci cand jurnalistii descopera cazuri de mame pruncucigase, si ei, si cititorii/telespectatorii se umplu de pioasa oroare! Insa e vorba de tinere din medii cu totul defavorizate, pe care nici familia, nici vreo institutie nu le ajuta si care nasc acasa, cu riscurile aferente, pentru a nu fi fotografiate la spital. Daca ar avea posibilitatea sa isi abandoneze la spital copiii - pe care nu ii doresc si pe care oricum nu ii pot intretine - nu am mai avea parte de monstruozitati. Nu se intelege. Nu se intelege nici ca o femeie maltratata de partener trebuie sa locuiasca undeva. Adaposturile se numara pe degete. Daca agresorul ar fi silit de lege sa paraseasca el, pentru un timp, locuinta comuna (chiar proprietatea lui fiind) si sa locuiasca intr-un adapost supraaglomerat, interzicandu-i-se sa se mai apropie de victima, lucrurile s-ar schimba in bine. Oricat de optimisti am fi privitor la natura umana, trebuie sa recunoastem ca, unde morala personala lipseste, e buna si pedeapsa... Alte legi ar trebui sa reglementeze situatia femeilor cu profesii valorizate social, spre a preveni discriminarea lor dupa un concediu de maternitate. Nu am facut decat sa schitez un mic program cu obiectivele cele mai stringente care ar trebui sa se gaseasca pe agenda oricarei organizatii feministe. Pana acum, plapandul feminism autohton a vorbit in soapta, sa nu fie banuit ca vrea razboiul sexelor. Acum va trebui sa vorbeasca tare si sa nu ezite sa faca presiuni asupra unor autoritati publice opace. Insa nu cred ca se va intampla asta. Problema de mentalitate. Mentalitatea strutului. Si cum nu poti face dintr-un mar putred unul bun, nu ramane altceva decat sa arunci marul stricat si sa iei altul. Ei bine, acest altul pe care nu il vedem trebuie sa existe. Trebuie.

Un comentariu:

CM spunea...

Despre femeile casnice in varsta :
de ce ar trebui sa primeasca intreaga pensie a defunctului sot? Cum justificam femeilor care au lucrat si au platit asigurari sociale toata viata activa , ca altele care au intretinut casa si nu au contribuit primesc aceeasi pensie ( sau poate mai mare )?
Problema e nivelul pensiilor intr-adevar, dar asta nu tine de feminism.
Despre sansa femeii de 60 de ani de a se angaja , o fi mai mica decat sansa barbatului de 60 de ani, dar si aceasta e extrem de mica. Vorbim de probabilitate apropiata de zero in ambele cazuti. Iar e o problema care nu tine de feminism . Mai degraba as spune ca ar trebui crescute cumva sansele persoanelor in varsta la supravietuire .
Despre copii nedoriti.
Eu cred ca problema e educatia. Exista informatii si ajutor care sa ajute femeile sa evite sarcini nedorite. Pruncuciderea este crima ( mai oribila decat oricare ) si nu vad justificare pentru acest gest.
Copii nedoriti nu trebuie abandonati la spital ( spitalele nu sunt crese) dar sunt sigur ca exista alternative , exista institutii care se ocupa de protectia copilului. Atata doar ca mama trebuie sa isi recunoasca esecul ca mama , sa se duca acolo si sa isi lase copilul in grija statului. Ca unele prefera sa isi omoare copii , in speranta ca nu vor fi prinse, e monstruos, dar nu tine de feminism...
Absolut de acord cu tine in problema femeilor abuzate.