miercuri, 22 septembrie 2010

Mitocanul român şi femeia bărbată

     În ţara asta nu e loc pentru mimoze, cea mai mare bunăvoinţă nu-i suficientă pentru conservarea acelei fineţi, botezată din lipsă de inspiraţie cu numele de feminitate. Ce păţeşti cu unii cunoscuţi şi ce îţi aud urechile de la alţii! Bine, urechile ca urechile, după ce s-a turnat în ele o cantitate suficientă de sudalme, refulează pe gură, aşa cum la papagali iese pe cioc, dar ce faci atunci când nesimţirea se transformă în tortură? Eu m-am lovit de asta în week-end, în hotelul unui mic oraş din provincie, unde mă dusesem pentru relaxare, nu ca să mi se urce sângele la cap. Pereţii incintei nu erau din carton presat, dar asta a fost impresia în noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când vecinii de cameră, doi mahalagii spurcaţi la gură, au început în toiul nopţii să mute mobilele şi să înjure, baritonal, condiţiile de cazare. Li s-a atras atenţia, au început să-şi zbiere doleanţele, imposibil, de altfel, de îndeplinit la 1 noaptea. Când s-au săturat de ceartă şi s-au încuiat din nou în camera lor am avut naivitatea să cred că s-au potolit. Două minute n-a durat! Îmi recunosc laşitatea, mai întâi am apelat la soluţia pernei în cap. Rezultatul a fost nefericit: a continuat să se audă, dar cu întreruperi, şi se pierdea până şi suculenţa drăcuielilor!... După un sfert de oră decid că nu m-a făcut mama sfântă martiră, ciocănesc la uşa lor şi le atrag atenţia, calm, rar şi apăsat, că e o oră înaintată din noapte şi că am nevoie de şi dreptul la linişte. Cică şi ei vor să doarmă. Da? Atunci să se culce. Se culcă până la urmă, după alte vociferări, răstimp în care mă întrebam dacă nu s-ar cuveni să le mai fac o vizită. Obezul cu care vorbisem adoarme şi începe să horcăie. Celălalt începe să-l huiduie. Zoe, fii bărbată! Sunt bărbată, pun perna în cap din nou. Ce e un Stanley Ipkiss fără mască? Hai Zoe, fii bărbată!

Niciun comentariu: