Am fost acum câteva zile la Londra. Călătorie de plăcere dar, paradoxal, nicio plăcere. Bine, aerul era mai respirabil, nu canicula din Bucureşti, iar circulaţia, decentă, iarăşi, nu ca la noi. Misiune imposibilă să dai de britanici. Centrul colonizat de turişti în procent chiar mai mare decât prevăzusem. Fără vagabonzi şi cerşetori. Fără câini. Poluare demnă de o mare metropolă. Văzut British Museum, care e uluitor şi care mi s-ar fi părut o bijuterie dacă n-ar fi fost infestat (da, ăsta e cuvântul!) de câteva tone de vizitatori scurşi din toată lumea, ataşaţi unor aparate foto mult mai vii şi mai active decât orice purtător de sandale. Abia strecurându-mă printre bureţii de carne transpirată în speranţa de a vedea conţinuturile unor vitrine (dacă mumii, atunci omor!), cred că am fost involuntar fotografiată de mai multe ori împreună cu artefactele - nu cred să mă înjure vreun japonez pentru asta, ca româncă sunt oricum o pată de culoare în pozele lui. Măă, şi câte poze, dacă s-ar scoate toate pe hârtie ar fi material destul pentru o piramidă, ar mai şi rămâne... M-am spălat de flash-uri la National Gallery şi mi-a mai rămas timp să identific în Londra şi o străduţă năpădită de hârtii şi ambalaje de tot felul... abia aceea merita pozată, ca raritate.
În altă ordine de idei, românitatea mea nu a dat de bănuit. Cine ştie, dacă mă duceam în Finlanda, păţeam ca amicul C., căruia i s-a refuzat cazarea, ca român!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu