luni, 30 august 2010

Înţelepciune sau prostie?

     E ok si aşa şi nu am pretenţii... Aşa sunt toţi... De ce să mă chinui degeaba... Monogamia oricum nu există...
     Dacă o asemenea percepţie ar fi monopolul femeilor înşelate, care ţin cu dinţii de ceea ce îşi închipuie că e o relaţie, parcă nu mi s-ar sui sângele la cap cu asemenea viteză. Însă soiul acesta de înţelepciune e mult mai larg răspândit, parcă s-ar suge o dată cu laptele, de la ţâţa mamei! E normal ca el, domnul, să mai calce strâmb, să acceseze servicii contra cost şi să facă ochi dulci colegelor lui sau prietenelor tale. E democraţie, îţi spune, şi e bărbat, nici n-ar putea să se abţină, altminteri ar fi nefericit şi, după o vreme, te-ar părăsi pentru că n-ar mai suporta atââta nefericire! Iar femeia? Ei bine, femeia nu vrea să sufere, nu vrea ca trăsnetul să cadă pe capul ei pe neaşteptate. Dacă îl aşteaptă şi i se pare şi normal să cadă pe capul ei, atunci, pare-se, va suferi mai puţin şi va fi bine. Foarte bine şi fericiţi amândoi... mai ales că se găsesc şi destui bărbaţi, iar instinctele umblă cu şliţul desfăcut. Dacă e baltă, e peşte. Cine ar putea să garanteze pentru altul? Nici măcar pentru sine. Evident, e mai bine s-o cauţi cu lumânarea, să demolezi cu propriile forţe digurile, aşa, ca să-ţi demonstrezi că n-o să te prăbuşeşti în faţa valurilor... În liceu am avut un profesor de bio foarte simpatic, foarte prieten cu elevii lui, pe care, din cauza diferenţei mici de vârstă, nici măcar nu prea îi percepea ca elevi. Discuta liber. Prietenă nu avea, dar avusese câteva. Le înşelase? Da. De ce? Oricum se aşteptau la asta şi atunci de ce nu? O spunea simplu, liniştit: dacă nu ar fi fost atât de convinse, le-ar fi fost fidel. Vă gândiţi că nu era sincer? Eu cred că era. Dorinţa de a fi crud, de a face conştient rău cuiva, mai ales partenerului de viaţă, e puţin răspândită. Majoritatea sunt cruzi din prostie, din prostia de a crede că nu contează. Dar nici nu contează, nu? Pentru că monogamia nu există. So, hai să ne chinuim unii pe alţii!

     Citeşte şi acest post.

     Tu ai suferi dacă ai avea un partener de viaţă infidel?
     Crezi că, în general, oamenii pot fi fideli pe termen lung?

5 comentarii:

Eclipse spunea...

Depinde mult de perspectiva. Nu poti sa iei un exemplu si sa il generalizezi, pentru ca nu se aplica tuturor relatiilor. Unii au o relatie din dragoste, altii din comoditate, altii din convingere, a lor, a partenerului, a rudelor, altii din interes si asa mai departe.
E cam tras de par sa spui ca te astepti ca partenerul sa te insele, n-ai cum sa pornesti la drum cu ideea asta pentru ca nu mai dormi noaptea.

Miss Sunshine spunea...

E cam tras de par sa nu fii in stare sa scrii un post fara a te inspira din ce-au zis altii.

E parerea mea, si nu-ti permit tie sa scrii cu italic chestii de cacat, pe care oricum EU nu le-am gandit. ai trecut fix pe langa subiect, eu nu gandesc asa cum ai scris tu in prima fraza. dar unde dai, si unde crapa.

o zi frumoasa

Dak spunea...

@Eclipse: Eu m-am legat de o anumită concepţie despre viaţă, pe care o dezaprob total şi care este răspândită inclusiv în rândul unor persoane publice pe care le credeam mai luminate. Referitor la ultima frază: aşa credeam şi eu, până am descoperit contrariul. Există femei atât de complexate (too old, too fat, too ugly) sau atât de îndrăgostite de crai, încât sunt dispuse la aproape orice numai să-l păstreze.

@Miss Sunshine: Eşti din blogosfera asta? Te rog, fă o tură pe aici şi numără autorii care scriu posturi inspirându-se "din ce au zis alţii" (să zicem pe site-uri, pe bloguri, în cărţi, în filme, în piaţă sau pe scara blocului). Dacă îmi exprimam o opinie pornind de la opera lui Akira Kurosawa eram mai cu ştaif, hein?
Din fericire, pentru a scrie un post pe blogul personal nu am nevoie decât de permisiunea mea. Primele rânduri sunt cu italic pentru a diferenţia opiniile mele de opinii care nu-s ale mele, dar pe care le-am auzit - şi pe care, sorry, NU ţi le-am atribuit. Dacă aş fi făcut-o, puneam link direct acolo. Faptul că link-ul există se datorează ideilor pe care le profesezi şi care pot funcţiona ca un minunat alibi pentru lucruri foarte urâte. O zi frumoasă şi ţie.

Miss Sunshine spunea...

pe mine nu m-a deranjat ca te-ai inspirat dintr-un post de-al meu, pt.ca tocmai, asa cum ai zis si tu, nu esti singura care o face. dar ai facut-o pe un ton suparator.

iar eu, nu am spus in niciun caz ca astea sunt asteptarile mele de la o relatie. ca da, ne cuplam si da, o sa ne insele. si nu vorbeam strict despre barbati, vorbeam despre FIINTELE UMANE, in general- ca nu sunt monogame.

dar unde dai, si unde crapa. se pare ca ai cam inteles gresit.

all in all, blogul tau e chiar dragut

Dak spunea...

@Miss Sunshine: Tonul apare întotdeauna într-un post în care se exprimă o atitudine. Referitor la "inspiraţie", ceea ce ai scris tu a fost doar ultima picătură dintr-un şir mult prea lung. Poate că ar fi fost mai corect din partea mea să dau o bibliografie cu cărţi şi articole & listă de linkuri, dar asta mi-a scăpat.

Ştiu ce ai scris, ştiu care a fost abordarea ta, iar aşteptările tale de la o relaţie oricum nu făceau obiectul interesului meu. Problema se punea din alt unghi, dacă oamenii sunt monogami. Păi, cam sunt, chiar dacă vorbim de monogamie serială. Asta în plan real, nu ideal. Iar monogamia serială cuprinde nenumărate variaţii individuale, aş putea să insist, dar nu e cazul. Tu însă atacai ideea de monogamie şi ideea de stabilitate - da, în general, fără referire la un sex (gen) anume. Or, argumente de acest tip sunt folosite foarte des pentru promovarea ideii că prostituţia e ok şi că despărţirea/divorţul e în plan încă de la începutul relaţiei/mariajului. Idei foarte toxice în general, dar în mod aparte pentru femei. Cine frecventează sexul plătit? Femeile? Bărbaţii? Familiile monoparentale sunt o categorie favorizată sau aflată la periferia societăţii? Sunt alcătuite din mame şi copii sau din taţi şi copii? Căţi bărbaţi de 50 de ani nu se însoară cu puştoaice şi câte femei de aceeaşi vârstă, fostele lor soţii, nu rămân singure? Ţi-am dat doar câteva motive pentru care "instinctele" ar trebui trebui educate, iar "miturile" - ţinute pe piedestal. La ce foloseşte? 1)- la structurarea caracterului şi 2)- la proiectarea pozitivă a viitorului. Aş vrea să văd şi eu pe cineva care chiar se simte bine în apa şi în filosofia lui Heraclit...

Mulţumesc pentru compliment.