Outingul şi decontul

     Cu un deficit bugetar record, de 156 mld. lire sterline, reprezentând 11% din PIB, Marea Britanie trebuie să apeleze la foarfece. Printre cei direct implicaţi în nepopularele măsuri ar fi trebuit să se numere şi fostul bancher David Laws, secretarul general al Trezoreriei. Însă politicianul liberal-democrat şi-a dat demisia din guvernul Cameron după numai 18 zile, ca urmare a dezvăluirii făcute de The Daily Telegraph: ziarul a informat că acesta a cheltuit ilegal bani publici ca deputat (40 000 de lire, adică 47 100 de euro), plătindu-i chirie partenerului său de viaţă, James Lundie, pentru camere ocupate succesiv în două locuinţe ale acestuia, din Kennington, respectiv Londra. Laws avea o legătură cu Lundie încă din 2001, dar o ascundea de familie şi prieteni. Iniţial, închirierea de spaţii de la partener nu era ilegală, iar când a devenit astfel, în 2006, Laws a preferat să considere (Clinton style: nu e sex, e felaţie!) că se menţine în litera legii: deşi coabitează cu iubitul, nu formează un cuplu cu acesta, întrucât nu îşi împărţeau conturile bancare şi aveau vieţi sociale separate. Acum, când outingul de care s-a temut e o realitate, reacţionează demn, îşi cere scuze, promite returnarea banilor, îşi dă demisia din guvern. "Cu toate că recentele mele probleme au fost provocate de dorinţa mea de a-mi păstra secretă viaţa sexuală, oamenii au dreptul să aştepte de la politicieni să se poarte responsabil". Foştii săi colegi de cabinet îl apreciază şi se pare că există mari şanse să revină în guvern. Deci, lucrurile nu stau prea trist pentru el. Păcat de episodul penibil în urma căruia imaginea lui publică a început să semene cu cea reală. Dar unde coaie nu-s...

Bilă albă pentru Partidul Verde

     Liderul Partidului Verde anunţă pe blogul său, remuscernea.ro că va participa sâmbătă la Marşul Diversităţii din cadrul Gay Fest, împreună cu alţi membri ai partidului său. Te-ai înscrie în Partidul Verde?

Anunţ

     Voi lipsi câtva timp de pe blog (sau voi scrie cu ţârâita), efectiv sunt prea prinsă cu altele pentru a mă ocupa de el aşa cum trebuie. Sigur, voi reveni, nu îl îngheţ de tot. Între timp, vă recomand să citiţi 2straight (vezi link), sunt câteva articole bune acolo, deşi ideea unui dialog cu homofobii de la Noua Dreaptă mi se pare lipsită de orice perspectivă. Tare m-aş mira să vină ăia la vreo masă rotundă!

Maternitate vs. homosexualitate

     E cam greu să te superi pe cineva/ceva de la care oricum nu te aştepţi la nimic bun. Prin excepţie, Noua Dreaptă a ajuns să mă enerveze, dar nu pentru extremism şi diversele fobii (evrei, comunişti, homosexuali, masoni, atei, Occident...), ci pentru modul, sistematic pervers, în care asociază heterosexualitatea cu maternitatea şi homosexualitatea (masculină) cu promiscuitatea. Un exemplu este un afiş (îl găsiţi pe site-ul lor) în care îngerii (mama şi bebeluşul, în lumină) se opun unui cuplu de stripperi gay. Că majoritatea homosexualilor sunt fooaarte departe de a face show din preferinţele lor, e clar. Că mesajul e jignitor, e clar de asemenea. Însă mult mai repugnantă e, pentru mine, asocierea feminităţii cu maternitatea. Nu îmi doresc urmaşi. M-aş simţi persecutată, bătută de soartă, blestemată de Dumnezeu să am unul. În acelaşi timp, aş considera strident şi absolut ridicol să mi se nege feminitatea sau să fiu bănuită de înclinaţii lesbiene pentru că nu-mi doresc copii. Şi nu-i vorba de raţiuni externe, gen dificultatea de a creşte un copil, dificultatea de a avea o carieră, sau altele asemenea. E un fel de refuz visceral. Trupul refuză. Mintea refuză. Dacă peste x interval de timp lucrurile ar sta altfel, ceea ce mă îndoiesc, iarăşi n-aş considera că am trecut de la întuneric la lumină, că sunt superioară cuiva, că am accesat vreo moralitate superioară. Ar fi trăirea mea personală, în bine sau în rău. Or, dăscăleala care proclamă procreaţia superioară neprocreaţiei e dezgustătoare. A aduce pe lume un copil nu exclude egoismul (să aibă grijă de mine la bătrâneţe, să ducă neamul mai departe ş.a.), tot aşa cum neprocreaţia nu certifică vreun soi de lemnozitate sufletească. Sunt necesităţi diferite, priorităţi diferite, şi nu, nu cred că vor exista vreodată atâtea "călugăriţe" încât să se depopuleze planeta!... Oricum, nu sunt cetătean de rangul doi - aşa cum nu-s (în teorie!) nici mamele care au manifestat ieri împotriva micşorării alocaţiei pentru creşterea copilului. Însă lucrurile continuă să fie văzute în alb şi negru, şi nu numai de către neolegionari. Lipsa respectului pentru om ca individ care alege şi e îndreptăţit să aleagă în chestiunile care îl privesc este total. Şi se politizează tot, până în pânzele albe.

    

     Voi cum vă raportaţi la procreaţie?

Dilemele iubirii (sec. XII)

     Nici legea, nici biserica şi nici măcar mentalitatea epocii nu par să inhibe elanul gay al unuia dintre discipolii lui Abelard. Totuşi, ceva îl împiedică pe Hilarius de Poitiers să dea curs chemărilor inimii... frica de consoartă, de urmările infidelităţii. Dialectica lui vreau & nu pot găseşte un debuşeu în versuri:

     Băiat frumos, floare curată;

     De-ai şti tu, mândră nestemată,

     Cum chipul tău încântător

     În mine a-nvâlvorat amor.

     Din clipa-n care te-am zărit,

     Cupidon cu-arcul m-a rănit;

     Dar şovăi, Didona mă cheamă,

     Şi de a ei mânie mi-e teamă.

     O! Cât de fericit aş fi

     Dac-aş putea eu părăsi

     Pentru noul favorit

     Amorul cel obişnuit.

Sursă: Jean Verdon, Dragostea în Evul Mediu, Humanitas, 2009, p. 270.

Voi ce aţi face dacă, având un partener stabil, v-aţi îndrăgosti de altcineva?

O situaţie cam ciudată

     Foarte prinsă cu alte treburi, n-am mai apucat să scriu şi pe blog; asta nu înseamnă c-ar fi dispărut din mintea mea: nu, deloc, iar atunci când mă gândesc la el, îl percep ca pe o foarte curioasă excrescenţă a mea. Nicio convergenţă între conţinutul lui şi existenţa mea de fiecare zi. Totuşi, resimt un inconfort, cam de aceeaşi natură cu cel al unei persoane gay "in". Aş vrea să spun că am blogul ĂSTA şi că, destul de regulat, interacţionez pe el cu homosexuali, lesbiene, bisexuale. Dar, din mai multe motive, prefer să nu. E foarte puţin probabil ca cineva să înţeleagă ceva (ăsta e cel mai nesemnificativ motiv). Eu nu am interese directe, personale, pentru ceea ce fac, în afară de o curiozitate febrilă şi de simpatia pe care o resimt faţă de unii din colegii mei de blogosferă. Iniţial, observasem diferenţele dintre mine şi ceilalţi. Apoi, diferenţele dintre ei. Iar, până la urmă, similitudini şi deosebiri de tot felul între oricare două persoane, inclusiv eu şi altcineva. Asta ar fi partea plină a paharului. Minusul e că percep incongruenţa unui soi de viaţă dublă, una reală, una virtuală. Poate că-i mai interesant aşa, dar nu-i plăcut. Sau nu tot timpul.