Surprinde-mă!

     Nu-mi spune că vrei drepturi. Ştiu. Nu-mi spune că vrei să fii tratat egal. Ştiu. Nu-mi spune că vrei respect. Ştiu. Nu-mi vorbi de democraţie şi de civism. Am mai auzit. Şi, hai s-o spun pe şleau, puţin îmi pasă ce vrei, mă interesează ce oferi. Je suis le plus maigre cheval de ta plus humble frise. Am ochi. Am urechi. Am "antene". Am blog - dar n-am avut tot timpul. O perioadă preferam să citesc şi să comentez, desigur că acolo unde mă simţeam ca la mine-acasă. Găseam că e normal să nu existe comentarii moderate - că tot făcurăm vorbire de ele în postul anterior; prin urmare, nu atribuiam niciun merit celor care nu moderau. Îmi ziceam că nu moderează pentru că e în interesul lor să n-o facă. După o vreme, mi-a mai trecut obtuzitatea, dar ideea de bază a rămas. Până în urmă cu câteva luni... Intru pe un blog nemoderat, dintre cele mai de calitate, la pagina de comentarii recente. Surpriză: comentatorii obişnuiţi se răriseră, în schimb apăruseră mai multe anunţuri erotice în genul celor din wc-urile publice. Obiectul atenţiei era un post în care bloggerul, fără doar şi poate bine intenţionat, nominaliza pentru doritori câteva site-uri de dating. Atât i-a trebuit! Zeci de "comentarii" erau şterse, şi încă mai erau câţiva pereţi de văruit! Mi-am amintit că citisem şi un post cu mesajul Nu insistaţi, nu sunt interesat. Incredibil, se spunea şi de ce. Dar, evident, dialogul cu nesimţirea eşuase, iar în casa virtuală vita încălţată, cu fixaţia la purtător, continua să-şi pună copitele pe pereţi, iar proprietarul să dea cu bidineaua. Atunci am simţit: 1. că habar nu am de ce îmi văd comentariul apărând imediat ce l-am trimis şi 2. că o grămadă de texte activiste o să le uit, dar asta n-o să uit. 

Aşteptăm pui

     În seara asta eram cu buna dispoziţie undeva foarte jos, gândindu-mă la fata aia, la mama ei, la drama lor, la imposibilitatea ca o astfel de problemă să se rezolve cu adevărat, la cât de nedrepte sunt aia şi ailaltă. Nu aveam nici atâtica dorinţă să mai scriu pe blog, cu atât mai mult cu cât subiectele lgbt nu mai îmi vin în minte, parcă mi-am pierdut interesul văzând în ce măsură lucrurile bat pasul pe loc, or, ce înseamnă a bate pasul pe loc atunci când lumea merge înainte? Proiectele lgbt vizează ori socializarea/distracţia, ori educaţia sexuală, ori culturalizarea, sub varii aspecte. La nivel politic, pauză, un nimic vocal şi bine intenţionat, de care m-am scârbit complet. Cu un marş pe an, câteva articole în presa centrală, câteva bloguri leşinate şi două-trei afişe cu mâini împletite, ojă pe ojă, nu se va obţine nicio fărâmă de drepturi încă două decenii de acum înainte, sper să n-am gura aurită. Aşa că ziceam, hai să scriu despre altceva, uite, despre Gaudeamus, că începe joi, ei, şi, cine e interesat se duce oricum, dacă e vreo lansare de carte gay, anunţ eu după, că nu-i bai. Cu moralul în starea amintită, vezi primul rând, iau legătura cu o veche prietenă, îi zic eu aşa, dar mi-a fost dirigintă, şi o întreb una-alta. Hopa, în cele nouă luni de când n-am mai stat de vorbă s-a copt un pui. E fetiţă şi se agită, protestează că încă nu-şi vede mămica. Greţuri, şi pofte, şi sângerări, şi oboseli, şi medic, şi stat la pat... da` puiul e acolo, un pui de om căruia nu-i doresc să plece din ţara în care o să se nască, aţi ghicit voi că nu e România. Deja altă stare de spirit, deja iubesc boţul de Marie din Maria mea. Te aştept să vii printre noi, pui!