Se afișează postările cu eticheta valori. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta valori. Afișați toate postările

sâmbătă, 19 martie 2011

Elogiul iezuiţilor

     Un blog neglijat, ăsta al meu! Iar cum asta se vede în primul rând în blogroll, m-am înarmat cu răbdare, mătură şi făraş. Cine, ce şi de unde copiază, ce mai e nou sub soare (da, sportivii şi actorii îşi scriu autobiografiile înainte de a le apărea vreun fir de păr alb, asta ştiam, dar nu îi inclusesem încă în listă pe Johnny Weir* şi pe Portia de Rossi), cine nu mai scrie deloc, cine învârte aceleaşi subiecte răsuflate (no ghine, excesul te face să le vezi pe toate răsuflate), cine se ocupă de probleme la ordinea zilei (niiiimeni), cine scrie doar ca să dea un semn că încă mai există... Şi am greblat puţin prin lista mea de bloguri.
     Iar acum trecem la subiect. Vreau să aduc un omagiu iezuiţilor, aşa de prost văzuţi şi de neînţeleşi. Ipocrizia, care le-a fost atribuită, nu e tocmai reală. Aceşti oameni erau dispuşi să facă multe sacrificii pentru credinţa lor, inclusiv să-şi rişte sănătatea şi viaţa prin cele mai necreştine colţuri ale lumii. Nu "se lipeau" de potenţaţi din interes personal sau de grup (o fi fost şi asta), ci pentru că fervoarea religioasă nu le sucise capul. Erau pragmatici, hotărâţi, flexibili. Ştiau că binele catolicismului trece prin influenţarea "liderilor de opinie" şi prin educarea tinerei generaţii (de unde înfiinţarea unor remarcabile instituţii de învăţământ, frecventate şi de necatolici). Voiau vizibilitate, influenţă. Stăteau la masă cu "vameşii" (protestanţi, atei, "păgâni"), vorbindu-le despre Dumnezeu şi evoluţie spirituală; cu fiecare în parte; ajutând pe fiecare să-şi cizeleze sufletul, să progreseze din punct de vedere moral. Sigur că nu toţi erau buni învăţăcei, iar eşecurile erau uneori usturătoare. Iezuiţii nu fabricau sfinţi, ei pur şi simplu refuzau să creadă în imposibilitatea de a converti nişte oameni - pe care îi luau cu duhul blândeţii oricare ar fi fost păcatele lor şi cărora le arătau prietenie fără a face concesii doctrinare de niciun fel. Puterea lor, foarte mare, venea din combinaţia disciplină-abilitate, ceea ce bineînţeles că le-a atras ura oponenţilor, dar acesta a fost preţul succesului lor. Să nu-i condamnăm; să învăţăm de la ei. Personal, încerc să fac asta, iar din gura mea n-o să auziţi "homophobia sucks". Dacă norocul face să interacţionez cu un homofob cu cât de puţine înclinaţii misionare (adică dispus să vorbească şi să argumenteze), e chiar plăcut, deşi, trebuie să recunosc, la sfârşitul polemicii eu sunt relaxată şi cu reală prietenie pentru om, în timp ce nefericitul, în majoritatea cazurilor, numai că nu plesneşte de furie şi de frustrare. Dar dacă zâmbeşte şi îmi întinde mâna, ei, atunci se schimbă socoteala, şi îi zâmbesc şi eu pentru că avem ceva comun, acceptăm diferitul, iar asta e esenţial şi ne ajută să trăim şi să respirăm cel puţin tot atât ca şi convingerile noastre de altă natură.

*Pentru care am o mare admiraţie şi despre care am scris aici.

duminică, 30 august 2009

Care pe care

     Bineinteles ca mi-am pus intrebarea: "Cand o sa se schimbe tara asta, astfel incat oricine, cu orice orientare sexuala, cu orice idei, apartinand oricarei comunitati sa se simta ca acasa?". Bineinteles ca am cautat un raspuns. Cel pe care l-am gasit suna asa: "Lucrurile se schimba in momentul in care te schimbi, iti impui (absolut benevol, fara nicio presiune din afara!) niste exigente si nu numai ca le respecti, dar te si rupi de cei care nu le respecta". Foarte frumos. Apare o comunitate solidara, care accepta diferentele inerente dintre membrii ei si care ii izoleaza pe intoleranti, scandalagii, extremisti, fortandu-i sa se conformeze sau sa se multumeasca cu un statut marginal. HA-HA-HA! Paaai, e invers. Centralitatea nu o obtii profesand toleranta, nu, ferit-a sfantu'! Doar e democratie. Nu se poate sa-i iei omului dreptul elementar de a avea prejudecati si de a le trambita in gura mare, de a injura nu numai persoane, dar si categorii umane intregi in baza... gustului personal. De respect pentru Celalalt nu s-a auzit. Si vorbesc de respect, nu de simpatie, nu de compasiune, nu de sentimente inaltatoare. Alb sau negru. Barbat sau femeie. Fumator sau nefumator. Crestin sau ateu. Gay sau straight. De dreapta sau de stanga. Patriot sau tradator de tara. Si tot asa. Iar prejudecatile sunt departe de a fi unilaterale, caci ele isi raspund si se potenteaza reciproc. Un caz tipic de dialog al surzilor e cel dintre militantul gay si credinciosul practicant:
     -Bigotule!
     -Perversule!
     -Asa m-am nascut!
     -Ei, na! Te-au corupt altii sau te-ai pervertit singur!
     -Asta o crezi pen' ca ai fost spalat pe creier de biserica.
     -Citeste Biblia, cuvantul lui Dumnezeu!
     -Nu ma intereseaza ce-au scris niste evrei homofobi cu mii de ani in urma.
     -O sa arzi in iad pentru ca ai practici contra naturii.
     -Asta o cred doar capetele patrate ca tine, homosexualitate exista si la animale.
     -Tot o sa arzi in iad.
     -Pentru ca asa m-a construit Dumnezeu?
     -Nu confunda viciul cu natura. Dumnezeu vrea mantuirea ta, pocaieste-te.
     -Care Dumnezeu?
     -Hulitorule! Antichristule!
     -Agent al Inchizitiei!
     Nu mai continuu cu acest dialog imaginar. Cititorii mei ar putea ramane cu impresia ca aici e principala linie de fractura, atunci cand intregul tablou pare pictat de Picasso. Si, mai nou, calul de bataie sunt bisexualii. Unii nu cred ca exista, ca sunt pur si simplu gay-i si lesbiene care nu si-au dus coming-out-ul pana la capat, si care inca se agata de... respectabilitatea sociala. Aberatii. Realitatea e ca heterosexualii ii detesta pe bisexuali mai rau decat pe gay-i si lesbiene, aceasta fiindca le vine mai greu sa evite compania lor erotica. Imi vine acum in minte o stire mai veche cu o crima oribila, motivata de gelozie (barbatul descoperise ca iubita are legaturi cu o alta femeie). Dar... sunt si voci care proclama ca bisexuali sunt cata frunza si iarba, dar nestiuti de nimeni, fiindca isi reprima inclinatiile neacceptate social si poarta masca heterosexualitatii. Concluzie? Straight-erii sunt bi, bisexualii sunt gay/lesbi, iar ultimii? Ei, probabil ca sunt cu totii activisti. Se intelege ca asemenea idei nu vor clarifica niciodata delicata problema a inclinatiei sexuale, dimpotriva. Cine are interesul sa pescuiasca in ape tulburi? Minciuna va produce mai multi gay-i, mai multe lesbiene? Pana la urma, daca vorbim de lupta pentru drepturi, conteza modul de a gandi, nu preferintele sexuale. E atat de greu de priceput?!?

miercuri, 26 august 2009

Ce facem cu strainii?

     O carte ce poate - si merita - sa fie citita in paralel cu cea recenzata anterior, a lui Sevillia, este Ce facem cu strainii? Pluralism vs multiculturalism a lui Giovanni Sartori. Aparuta tot la Humanitas in urma cu doi ani. Autorul se razboieste cu notiunea de multiculturalism, pe care il considera nefast. De ce? Fiindca eterogenitatea e rea, mai ales cand o tara se afla sub asaltul unei imigratii necontrolate. Care sa fie diferenta dintre pluralism si multiculturalism? Sartori explica: pluralismul presupune o societate deschisa, democratica, in care diferentele (culturale, religioase etc.) sunt respectate si in care toleranta reciproca este perceputa ca valoare; prin insasi natura lui, pluralismul favorizeaza asimilarea, integrarea in societate. Multiculturalismul, in schimb, nu toceste diferentele, dimpotriva, le cauta si le ascute (cand nu merge chiar mai departe, inventandu-le). Toleranta si recunoastere exista doar dinspre majoritate spre minoritati, nu si invers. Efect: in loc de integrare, fragmentare & sectarism. Multiculturalismului ii lipsesc, mai ales, clivajele interferente (cross-cutting cleavages), pe scurt, liniile de separatie intre comunitati coincid, apare fractura, societatea se dezmembreaza. Sartori: Proiectul multicultural poate doar sa conduca la un "sistem de triburi". De la general la particular, la marea pb. a Occidentului european, in mod special a Frantei si a Italiei: fluxurile migratoare afro-arabe. Cauze: explozia demografica (progresul medicinei, incurajarea procreatiei de catre Biserica) si erodarea populatiei agricole (la tara traiesti din roadele pamantului, chiar dc esti sarac, somerul urban moare de foame). Solutii? In niciun caz o politica "liberala" ("Se poate oare veni de hac revarsarilor raurilor bandu-le apa? Nu"). In niciun caz acordarea cetateniei primului venit ("cetatenia acordata imigrantilor neintegrabili nu duce la integrare, ci la dezintegrare"). Sartori clasifica diversitatea in: lingvistica, cutumiara, religioasa si etnica, alteritatea cea mai dificila fiind reprezentata, evident, de strainul (musulman) cu valori societale / religioase opuse celor ale civilizatiei europene, care se ghettoizeaza (in)voluntar in zone de saracie lucie si cultiva resentimentul fata de presupusul sau impilator, nativul, care nu-i asigura un loc de munca celui precar educat si obisnuit cu munca lenta. Sartori are dreptate sa se teama pentru identitatea gazdelor in cazul in care imigratia neasimilata atinge o masa critica... Propune, cum era de asteptat, limitarea imigratiei, asigurarea de locuri de munca celor intrati, aculturatia valorilor politice (intelegerea statutului de cetatean). Foarte bine. Si totusi...
     Filosofia lui Giovanni Sartori izvoraste dintr-o profunda mefienta fata de neomogen. Revendicarea alteritatii, a oricarei alteritati, gaseste in el criticul cel mai taios, indiferent cat de cizelat, deferent, masurat i-ar fi discursul. Politicos si net. Fara portite. Daca Giovanni Sartori ar fi martian, mi-ar da voie sa ma stabilesc acolo si chiar sa spun ca sunt om... cu conditia sa ma vopsesc in verde. Intrebare: cat de eu pot sa fiu ca sa nu ranesc pe altul?

marți, 25 august 2009

Cautam cu disperare valori

     Acesta este subtitlul cartii Corectitudinea morala de Jean Sevillia, scrisa in 2006, publicata in 2007 in Franta si aparuta anul acesta in traducere romaneasca la Humanitas. Nu intamplator la Humanitas, dat fiind caracterul de manifest anti-political correctness al lucrarii. Pe scurt, autorul vede si descrie o Franta lipsita de omogenitate spirituala (individualism, hedonism, musulmani...), in care legea o fac delincventa, sexul si banul. Copiii nu invata, adultii nu muncesc. Vechile repere - stat, biserica, familie, scoala, traditie - sunt vechi si prafuite. Tineretul e needucat si prefera distractia ieftina. Invatamantul general si superior produce pe banda rulanta viitori someri. (Suna cunoscut?) Nu-i bai, ca se traieste din ajutoarele sociale generoase, existand si varianta traficului de stupefiante (in suburbiile rau-famate). Societatea a absorbit / absoarbe ca un burete imigratie neeuropeana si necrestina - africani, arabi, turci, chinezi - pe care nici macar nu incearca s-o asimileze. Francezii (aia veritabili) uita de valorile nationale, dar le cultiva pe cele exotice, nu mai dau pe la biserica, dar tin Ramadanul, cand nu se convertesc de-a dreptul la islam. Cei mai educati se stabilesc in SUA (fuga creierelor). Cei care raman suporta zilnic violenta bandelor de adolescenti alcoolici si drogati. Familia traditionala e in deriva, ceea ce favorizeaza infractionalitatea. Iata cazul unui baiat de 14 ani, autor a 102 (!) delicte: "Acest traseu a inceput la varsta de 9 ani: familie de tigani, tatal absent, mama in somaj. La 10 ani abandoneaza scoala. Primele delicte, care duc la altele mai grave. Inainte de varsta de 13 ani nu poate fi tinut in internat. Plasat in familii de adoptie sau in camine, fuge, apoi evadeaza dintr-un centru educativ inchis. Urmeaza apoi inchisoarea, pentru perioade de la doua saptamani la patru luni. Parintii lui sunt insolvabili: imposibil sa pui in joc responsabilitatea lor. Potrivit primarului, sa conditionezi primirea de ajutoare sociale de strunirea copilului ar starni . Acest pusti masoara un metru patruzeci, dar el terorizeaza nepedepsit o asezare intreaga. In starea actuala a legislatiei, nu se poate face nimic impotriva lui". Autorul incrimineaza abandonarea generala a reperelor morale si delegitimarea practic tuturor formelor de autoritate publica. Respectul pentru institutiile statului a disparut - din cauza... integrarii europene, iar societatea respinge deopotriva stanga si dreapta, fiindca nu se mai recunoaste in partide. Indiferenta crescanda pentru politic nu a impiedicat totusi o revolutie urbana (a tinerilor debusolati) in toamna lui 2005, cu un bilant dezastruos: 10 000 de masini incendiate, aproape 300 sute de cladiri distruse. O stim si noi de la televizor. Majoritatea piromanilor erau musulmani, cu sau fara cetatenie franceza. Sevillia condamna ipocrizia mass-media, care prefera, pentru a evita acuzatiile de rasism, sa treaca sub tacere identitatea etnica si religioasa a delincventilor. Pentru autorul francez, treaba e limpede: societatea merge intr-o directie gresita. Trebuie revalorizata familia, impulsionata natalitatea, respinse divortul, pornografia, libertinajul, concubinajul si homosexualitatea. Cu homosexualitatea in special ("prozelitismul gay"), Sevillia chiar are ceva de impartit. In primul rand, "relatia homosexuala este prin definitie sterila". Ca urmare a acestui lucru, "homosexualitatea si heterosexualitatea nu sunt de aceeasi natura". Una e superioara, alta e inferioara. Daca afirmarea acestui lucru se pedepseste in tribunale, aceasta se datoreaza regresului facultatii ratiunii si ingradirii libertatii cuvantului... In 1982, homosexualitatea a fost scoasa de sub incidenta legii penale, in 1999 a fost adoptat Pactul civil de solidaritate, pana unde? Pactul e deja o greseala, intrucat "denatureaza anumite caracteristici proprii casatoriei" si nu se stie cat timp opinia publica va mai respinge casatoria intre persoane de acelasi sex. Deja stanga e pro, iar tineretul n-are nimic impotriva. Dc se ajunge la asta, pasul urmator e adoptia gay, impotriva intereselor copilului ("Toti psihologii stiu ca un copil, pentru a se dezvolta, are nevoie in acelasi timp de un tata si de o mama"). Singurele studii care afirmau ca un cuplu homo poate creste copii la fel de echilibrati ca si ceilalti s-au facut in SUA, de catre organizatii gay care au chestionat parintii, nu pei cei mici. Patologie experimentala. Si se mai doreste si eliminarea transsexualitatii de pe lista maladiilor mintale...
     Vorbim de valori. Voi pe ce valori mizati?