11 Octombrie 1963

       Cu 48 de ani în urmă, pe 11 octombrie 1963, Franţa era în doliu: tocmai decedaseră, la interval de câteva ore, doi dintre artiştii consacraţi ai ţării, Edith Piaf (1915-1963) şi Jean Cocteau (1889-1963). Cei doi avuseseră o îndelungată relaţie de prietenie, iar, în ultimii ani, puternic afectaţi de boală (de inimă - Cocteau, cancer - Piaf), căutaseră să se sprijine unul pe altul prin conversaţii telefonice şi corespondenţă. Apropierea dintre ei i-a determinat pe jurnaliştii francezi să-i telefoneze lui Cocteau imediat după moartea cântăreţei, pentru a-i anunţa decesul şi a-l ruga să scrie un necrolog... Ce s-a spus în următoarele zile nu-i greu de imaginat, şi nu întâmplător, la înmormântarea lui Cocteau, fostul partener al acestuia, Jean Marais, e întrebat de presă Credeţi că...? Ce spune actorul, aici.

       Însă nu doar amiciţia şi circumstanţele decesului i-au legat pe Jean Cocteau şi Edith Piaf. Ei au colaborat pe plan profesional în 1940, când iubitorii de teatru au urmărit-o pe artistă în ipostaza inedită de actriţă în piesa lui Cocteau Le bel indifferent (Frumosul indiferent), variantă - scrisă special pentru Piaf, care îi făcea confesiuni scriitorului despre viaţa ei privată nefericită - a mai cunoscutei Vocea umană.

       Iată piesa:

Viaţa unui acrobat travestit: Barbette

     Făcând eu un pic de arheologie gay, descopăr o figură interesantă, uitată acum, ceea ce este şi explicabil, şi nedrept: artistul de circ (acrobatul) Barbette, un travestit de origine americană cu foarte mare succes în ţara lui şi în Europa (mai ales în Franţa) în perioada interbelică. Iată ce se ştie despre el:

     Van der Clyde Broadway s-a născut pe 19 decembrie 1899 în Texas şi a început să lucreze într-un circ de la frageda vârstă de 14 ani. A făcut acrobaţie în cadrul echipei The Alfaretta Sisters, după moartea uneia dintre "surori", şi a început să se travestească pentru a impresiona mai profund auditoriul. Începând din 1919 a debutat solo - la Harlem Opera House- şi a adoptat pseudonimul sub care a devenit celebru. Barbette a avut numeroase turnee în Europa şi America în anii '20-'30. În 1923 a lucrat în Marea Britanie, având un angajament la London Palladium, dar... nu pentru multă vreme. Surprins făcând sex cu un bărbat, a trebuit să părăsească Anglia şi nu i s-a mai permis reîntoarcerea. În Franţa a reputat însă un mare succes, beneficiind de reclama asiduă pe care i-a făcut-o scriitorul şi regizorul Jean Cocteau, fascinat de talentul său, dar şi de metamorfozele vestimentare ale artistului care, la sfârşit de număr, îşi scotea peruca blondă şi rochia, adoptând atitudini pronunţat masculine. "Un înger, o feerie, o pasăre". Cocteau a scris despre el un eseu, Le Numero Barbette, în Nouvelle Revue Francaise (1926) şi l-a distribuit în filmul său de debut, pelicula suprarealistă Le Sang d'un poete (1930). Barbette a colaborat şi cu artistul Man Ray, care l-a imortalizat în fotografii memorabile la începutul anilor '30. Cariera de acrobat a lui Barbette s-a sfârşit brusc, după ce un accident l-a făcut inapt să mai evolueze la trapez. A profesat ulterior ca antrenor şi coregraf. Foarte bolnav, după mulţi ani de suferinţă, s-a sinucis pe 5 august 1973, la 74 de ani. Viaţa sa i-a inspirat pe Bill Lengfelder şi pe David Goodwin, autorii piesei Barbette (2002).

Vocea umană

     Vocea umană, de Jean Cocteau. O piesă într-un act, o voce (feminină), un monolog, 3/4 h. Ascultaţi-o în linişte şi, dacă se poate, singuri. Spuneţi-mi şi ce părere aveţi. După mine, e capodoperă.

     Click aici.