Cum poţi spune totul într-o frază

     Despre adânca mizerie a glugii pe ochi nu am citit până acum nimic mai impresionant decât aceste două rânduri, nu mai vechi de o lună:

     Scuze că postez pe acest blog un anunţ care nu are legătură cu tema blogului. Sunt un tânăr gay de 26 ani şi caut o tânără lesby din Bucureşti pentru prietenie de convenienţă.

     Încercaţi o clipă să vă imaginaţi contrariul: un bărbat la vârsta însurătorii  căutând cu disperare un alt bărbat pe care să-l ţină de mână pe stradă ca să nu-l râdă lumea, să nu fie batjocorit de familie/ prieteni/ societate...

     Şi mai imaginaţi-vă ceva: că e posibil ca tânărul să nu găsească pe nimeni, nu din lipsă de lesbiene, ci din lipsă de încredere a acestora în identitatea gay a autorului, în spatele căruia s-ar putea ascunde un grup de noi-dreptaci "vânători de lesbiene"...

     Pe scurt, o mizerie de societate, nici nu vreau să mai comentez.

Scurt pe doi - ce mi-a plăcut mai mult în ultima vreme

     Să bag în mine classical music până la refuz. (Am dezvoltat cu ocazia asta o curiozitate faţă de Francis Poulenc. Era gay, ştiaţi?) Să mă uit la filme - recomand cinefililor răscolitorul thriller psihologic Cum mi-am sfârşit vara (Rusia 2010), văzut cu ocazia Festivalului Filmului Rus. Să citesc. Să caut prostii pe net. Şi, desigur, şi altele, mai personale, nu vă aşteptaţi să vorbesc despre.

     Un proiect nou, interesant, presupun, pentru cititoarele mele, găsiţi aici.

Ce înseamnă să promovezi homosexualitatea?

     Întrebarea din titlu ar putea părea ciudată, întrucât nu e vorba de o marfă: nu se cumpără, nu se vinde, nu se împrumută şi nu se dă moca. Eşti ceea ce eşti. Dar şi homofobii au dreptate atunci când afirmă că minorităţile sexuale îşi promovează înclinaţiile. Da, o fac. Este şi foarte natural să transmiţi publicului mesaje pozitive referitoare la identitatea şi gusturile proprii. Cel mai adesea individul nici nu e conştient de ceea ce transmite - îndrăgostiţii din parcuri oferă fără niciun efort o imagine idilică a cuplului, iar credincioşii care se închină în autobuze când trec pe lângă o biserică se conformează unei tradiţii cert interiorizate, devenite reflex. De ce anume homosexualii ar proceda rău dacă nu şi-ar mai cenzura în public orice gest susceptibil să îi "dea de gol"? Moralitatea publică nu trebuie să gliseze spre făţărnicie. Şi, din păcate, am motive să afirm că încuiaţi sunt din belşug în toate taberele. Unii repudiază vehement gesturile de tandreţe comise pe stradă de cupluri gay/lesbi, alţii, de altă orientare, sunt în stare să îţi spună în faţă că eşti nesimţit(ă) dacă îţi săruţi sau îmbrăţişezi iubitul/iubita hetero acolo unde te-ar putea vedea şi ei. Bigoţii şi fricoşii par a avea ca trăsătură comportamentală definitorie graba cu care reglementează pentru alţii. Rezultat: toată lumea vrea să evite să cadă într-un minorat care ar însemna supunerea la legile întocmite de Inamic (Celălalt fiind prin definiţie Inamicul!) şi toată lumea îşi face reclamă din răsputeri. Produse sunt întotdeauna de vândut: produse-idei şi produse-marfă. Homosexualii, care nu trăiesc în altă galaxie, apelează la media, la artă, la politică pentru a se face văzuţi. Se autopromovează. Promovează, deci, homosexualitatea. Iar cei care îi condamnă se autopromovează cu o obstinaţie cel puţin egală. Unii buni şi unii răi, da??

Homosexualitatea, genetica sau nu?

     Mai mult din intamplare descopar un blog in care problematica homosexualitatii este abordata dpdv psihiatric - ideea fiind aceea ca nu este determinata genetic, iar homosexualii ego-distonici (cei nemultumiti de situatia lor, care doresc sa se schimbe) pot deveni heterosexuali cu sprijin de specialitate. Argumentatia caracterului non-genetic al homosexualitatii este aceasta:

     Majoritatea geneticienilor spun ca in comportamentul uman sunt implicate mai multe gene: de la cel putin 5-6 la cateva sute. In acest caz, modificarile de comportament s-ar produce foarte lent si constant; cu alte cuvinte, cu numai cateva procente in fiecare generatie si de-a lungul mai multor generatii. Cu alte cuvinte, homosexualitatea nu ar putea aparea si disparea brusc in cadrul unei familii, asa cum vedem in realitate. Homosexualitatea nu poate constitui o mutatie genetica. Desi un comportament determinat genetic are tendinta sa persiste intr-o familie timp de mai multe generatii, cu modificari minime si foarte lente, in cazul unei mutatii genetice schimbarile pot fi bruste. Insa pentru a se petrece aceasta, este nevoie ca mai multe gene sa devina mutante in acelasi timp - un scenariu imposibil. Din punct de vedere genetic este imposibila schimbarea simultana chiar si a numai cinci sau sase gene. Daca homosexualitatea ar fi genetica sau determinata genetic intr-o maniera decisiva, atunci "gena" sau "genele homo" nu s-ar putea mentine in cadrul unei populatii. Un adult are nevoie in medie de un copil pentru ca una sau mai multe gene specifice, prezente la adult, sa ramana in cadrul genetic. Insa, in medie, cinci homosexuali "exclusivi" au un singur copil. In aceste conditii, homosexualitatea ar disparea dupa cateva generatii. Evident, nu asa stau lucrurile. Totusi, aproximativ 50% dintre homosexuali sunt sau au fost casatoriti, fiind bisexuali, si au in medie 1,25 copii. Homosexualii exclusivi si bisexuali, luati laolalta, au numai 0,9 copii in medie, ceea ce inseamna ca o gena sau genele homo ar disparea incet dar sigur din mostenirea genetica. Dean Hamer, unul dintre cei mai ferventi sustinatori ai unei baze genetice a homosexualitatii, admite ca orientarea sexuala nu poate fi determinata de o singura gena. (Intregul articol aici.)

     Cum vi se par argumentele? Pentru ca (1) daca homosexualitatea nu e genetica, e imposibil sa soliciti drepturi ca grup, in baza unui comportament deviant, susceptibil de normalizare prin tratament psihiatric; (2) daca e genetica, homosexualii sunt oricum pe cale de disparitie, incet dar sigur... Daca as fi gay, as spune: Ce perspectiva!!!!

UPDATE: Constat cu satisfactie aparitia unei noi pagini pe blogul Wannabegay - Studii despre sexualitate. Promite. Recomand.