Da, exista ceva initiative in acest sens din partea istoricilor contemporani, mai putin dispusi sa preia fara spirit critic toate faptele reprobabile atribuite de antici (si de moderni, pe urmele primilor) notoriului imparat roman (54-68). Nu, nu a dat foc Romei in anul 64. Altele au fost cauzele si factorii favorizanti (v. Guy Achard, Nero, Corint, 2004, p. 76): marfuri inflamabile in pravalii, case de lemn, strazi inguste, alimentare insuficienta cu apa, oras cu peste un milion de locuitori, mijlocul lunii iulie, vant puternic. Mai mult, dupa dezastru, a depus mari eforturi pentru refacerea metropolei. Da, conform unei (singure) surse, a aruncat vina pe crestini, pe care i-a martirizat, dar avea nevoie de un tap ispasitor, ca sa nu creada poporul ca nu mai e iubit de zei! Si-a ucis multi membri ai familiei, inclusiv mama, insa nu de sadic, ci pentru a-si conserva puterea si a o putea exercita liber. Au existat represiuni salbatice impotriva elitei, dar aceasta dupa descoperirea accidentala a unei conspiratii reale si ramificate. Si, in plus, a facut multe lucruri meritorii, mai ales in domeniul edilitar. Plebea Romei il iubea sincer, deoarece oferea, in sens propriu, paine (se ocupase personal de buna aprovizionare a orasului) si circ (manifestari artistice si sportive la care, incredibil pentru un imparat, participa el insusi). Nici cu Senatul nu avusese la inceput probleme, insa relatiile se racisera foarte mult dupa ce s-a vadit ca Nero e un personaj excentric si risipitor, care nu se sfieste sa confiste spre binele propriu averile celor cazuti in dizgratie si fortati sa se sinucida. Mai rau, in sanul armatei era foarte prost vazut, soldatii refuzant sa se supuna unui imperator-vedeta, care canta vocal si instrumental, joaca teatru, participa la intreceri ecvestre si se casatoreste cu cine vrea el, femeie sau nu. Asa ca, dupa 14 ani, nenorocosul lider, inca foarte tanar (30 de ani) este pus pe fuga de o revolta militara si nevoit sa-si curme zilele (11 iunie 68) in casa din nordul Romei a unui particular, Phaon, dupa ce Senatul il declarase dusman al poporului roman si il osandise la o moarte umilitoare (urma sa fie pus in jug, tarat in pielea goala prin urbe si biciuit cu vergile pana murea).
Sa-l reabilitam pe Nero? Da, fusese crud, golise vistieria, si, cel putin in ultima parte a domniei, pierduse contactul cu realitatea (cand afla de rebeliunea legiunilor galice, ii convoaca pe principalii senatori si cavaleri si le aduce la cunostinta cum imbunatatise el tehnica realizarii orgilor hidraulice!). Insa, nu mai putin, fortase o schimbare a mentalitatilor sau cel putin incercase, atragandu-i pe romani spre lux, arta si sport. Dar si spre un foarte mare libertinaj. In plus: Nero a fost considerat imparatul pederast. Pe langa neveste de genul feminin, a avut si doi soti - un barbat-barbat (Pythagoras/Doryphorus) si un eunuc, Sporus, numit si Sabina, dupa sotia decedata a lui Nero, Sabina Popaea, cu care semana. In plus, in timpul unor escapade adolescentine violente, ce includeau batai, talharii si crime, Nero, o spune Dio Cassius, agresa sexual femei si baieti. Era imparatul bisexual? Astazi, asa am zice. Insa, pentru epoca lui, ceea ce conta nu era implicarea in relatii homosexuale, ci rolul jucat in cadrul actului sexual, rol ce fixa un raport de putere. T. P. Wiseman, citat de Edward Champlin, descrie astfel situatia: "Un barbat care se lasa de buna voie penetrat de un altul era tratat cu dispret si cel care era constrans sa accepte aceasta situatie era prin urmare umilit. Dar barbatul dominant nu era nici condamnat, nici dispretuit; dimpotriva, el isi demonstra astfel superioritatea si masculinitatea facandu-l pe celalalt sclavul placerii lui" (Champlin, Nero, All, 2007, p. 161). Cu alte cuvinte, exista indulgenta pentru violul homosexual, iar homosexualii activi nu erau priviti ca homosexuali. Nero, zice Tacitus, si-ar fi "pangarit" fratele vitreg inainte de a-l otravi. Suetonius vorbeste de un abuz (probabil felatie) asupra altui tanar, Aulus Plautus, perceput tot ca rival. Mai semnificative pentru orientarea sexuala a imparatului sunt, evident, relatiile sale maritale cu barbati. Dar si aici exista analize conform carora lucrurile n-ar fi ceea ce par. Revenim la lucrarea lui Champlin.
1. Cronologic, Nero are prima uniune "gay" cu libertul Pythagoras, in decembrie 64. Context: festivalul Saturnalia, ce presupunea relaxarea (sau inversarea) normelor sociale. Tacitus descrie petrecerea, punctand dezlantuirea furibunda a tuturor impulsurilor sexuale. La orgie participa numeroase prostituate profesioniste (si exoleti, prostituati), dar nici alte categorii de femei (matroane respectabile, fecioare) nu au dreptul sa refuze avansurile sexuale ale barbatilor. Totul culmineaza, dupa cateva zile, cu mariajul homosexual al lui Nero. La ceremonie, imparatul-mireasa a fost impodobit cu valul nuptial, iar "Tacitus sugereaza ca totul, inclusiv consumarea casatoriei, s-a facut in vazul tuturor" (p. 152). Dar ce voia totusi Nero? Ei bine, sa transpuna in capitala imperiului, pentru poporul de rand, o statiune, Baiae, locatia de placeri preferata a potentatilor perversi. Iar rezultatul este socant: in lupanare sunt aduse aristocrate, prostituatele isi arata in public nuditatea, barbatul se travesteste in femeie, imparatul se casatoreste cu un fost sclav, spectatorii asista la reprezentarea teatrala a intimitatilor primei nopti de mariaj... Bogatii sunt umiliti, in timp ce plebea este rasfatata cu placeri accesibile pana atunci doar cremei societatii. Asa ceva nu se mai vazuse! Un alt episod este narat de Suetonius: in cadrul unui joc ce reda o forma de pedepsire a condamnatilor, imparatul, deghizat in animal salbatic, ataca organele genitale ale unor barbati si femei legati de stalpi, iar, la sfarsit, libertul Doryphorus (trebuie sa fi fost acelasi Pythagoras!) ii scoate blana cu care era acoperit. De ce ar fi simulat imparatul, autor al unei epigrame usturatoare la adresa unui aristocrat efeminat, practicarea actului sexual oral, rau vazuta? Pentru ca totul era doar o distractie, o modalitate de a-i amuza si soca in acelasi timp pe privitori. In ceea ce priveste casatoria, unii cercetatori apreciaza ca era vorba, in realitate, de un rit de initiere intr-un cult oriental, cel mithraist... totusi, un act ludic ar fi mai plauzibil din partea nonconformistului imperator, sfidator la adresa tuturor religiilor. Chiar numele Pythagoras, necunoscut in randul sclavilor si al libertilor imperiali, ar putea fi o porecla data de Nero pentru a parodia figura filosofului Pitagora, ce propovaduia... abstinenta sexuala!
2. In cazul celui de-a doua casatorii homosexuale, cu libertul Sporus, situatia este diferita, desi intentia parodica nu lipseste nicidecum. Nero era puternic marcat de decesul Sabinei Popaea, pe care e posibil s-o fi ucis el insusi, accidental, lovind-o cu piciorul in burta pe cand era insarcinata si provocandu-i un avort fatal. Indiferent daca lucrurile au stat sau nu asa, Nero ii ducea dorul fostei consoarte, pe care a zeificat-o in vara anului 65. Afland de existenta unei femei care semana cu defuncta, el trimite dupa ea. Apoi il descopera pe tanarul libert, foarte frumos si aducand surprinzator de mult cu fosta sotie. Il castreaza, pentru ca, dupa aceea, sa se insoare cu el in Grecia, cu contract nuptial si cu respectarea tuturor obiceiurilor (zestre etc.) - mirilor li se ureaza inclusiv sa aduca pe lume copii sanatosi! (Oponentii lui Nero comentau, cu haz, ca bine ar fi fost ca si tatal imparatului sa-si fi luat asemenea nevasta!) "Sotia" Sporus poarta vesminte femeiesti si joaca intrutotul rolul ce ii fusese repartizat; conform uzantelor, lumea i se adreseaza folosind termenii "doamna", "imparateasa" si "stapana". Nero ar fi vrut chiar deplina transformare a lui Sporus/Sabina in femeie, promitand multi bani si inalte onoruri cui ar fi putut realiza schimbarea de sex. El se insoara si cu Statilia Messalina, pentru a avea urmasi, dar nu aceasta, ci "sotia" eunuc ii va sta alaturi efectiv pana in ultima clipa. Ciudat, pentru ca sentimentele libertului fata de el nu pareau sa fie de dragoste: cu ocazia luarii auspiciilor, in ianuarie 68, Sporus ii face cadou un inel cu o piatra pretioasa pe care era reprezentata rapirea Persefonei. Gestul era temerar: sotului legitim ii este oferita imaginea unei tinere fete siluita de stapanul Infernului, iar imparatului care consulta zeii in privinta viitorului - reprezentarea coborarii in lumea mortilor! Soarta lui Sporus a fost, ca si a lui Nero, tragica, desi a continuat sa joace, si dupa moartea acestuia, un rol de "sotie". Mai intai a devenit protejatul lui Nymphidius Sabinus, prefect al pretoriului, puternic si ambitios, pretendent la tron, iar ulterior, la ceva timp dupa asasinarea lui Nymphidius de catre pretorieni, al lui Otho (fost tovaras de banchete al lui Nero, fost sot al Sabinei Popaea, cazut in dizgratie, revenit la conducere ca sprijinitor al lui Galba, devenit imparat vreme de cateva luni, intre ianuarie si aprilie 69, dupa uciderea lui Galba). Sporus, inca foarte tanar, s-a sinucis in toamna anului 69, se pare ca de rusine dupa ce i s-a propus interpretarea pe scena a rolului Persefonei...
Acum intrebari:
1. Cat de gay vi se pare Nero? Histrionismul lui micsoreaza sau, dimpotriva, amplifica "ciudateniile" sale sexuale?
2. Cum apreciati mentalitatea epocii vizavi de ceea ce insemna sa fii homosexual?
2. In cazul celui de-a doua casatorii homosexuale, cu libertul Sporus, situatia este diferita, desi intentia parodica nu lipseste nicidecum. Nero era puternic marcat de decesul Sabinei Popaea, pe care e posibil s-o fi ucis el insusi, accidental, lovind-o cu piciorul in burta pe cand era insarcinata si provocandu-i un avort fatal. Indiferent daca lucrurile au stat sau nu asa, Nero ii ducea dorul fostei consoarte, pe care a zeificat-o in vara anului 65. Afland de existenta unei femei care semana cu defuncta, el trimite dupa ea. Apoi il descopera pe tanarul libert, foarte frumos si aducand surprinzator de mult cu fosta sotie. Il castreaza, pentru ca, dupa aceea, sa se insoare cu el in Grecia, cu contract nuptial si cu respectarea tuturor obiceiurilor (zestre etc.) - mirilor li se ureaza inclusiv sa aduca pe lume copii sanatosi! (Oponentii lui Nero comentau, cu haz, ca bine ar fi fost ca si tatal imparatului sa-si fi luat asemenea nevasta!) "Sotia" Sporus poarta vesminte femeiesti si joaca intrutotul rolul ce ii fusese repartizat; conform uzantelor, lumea i se adreseaza folosind termenii "doamna", "imparateasa" si "stapana". Nero ar fi vrut chiar deplina transformare a lui Sporus/Sabina in femeie, promitand multi bani si inalte onoruri cui ar fi putut realiza schimbarea de sex. El se insoara si cu Statilia Messalina, pentru a avea urmasi, dar nu aceasta, ci "sotia" eunuc ii va sta alaturi efectiv pana in ultima clipa. Ciudat, pentru ca sentimentele libertului fata de el nu pareau sa fie de dragoste: cu ocazia luarii auspiciilor, in ianuarie 68, Sporus ii face cadou un inel cu o piatra pretioasa pe care era reprezentata rapirea Persefonei. Gestul era temerar: sotului legitim ii este oferita imaginea unei tinere fete siluita de stapanul Infernului, iar imparatului care consulta zeii in privinta viitorului - reprezentarea coborarii in lumea mortilor! Soarta lui Sporus a fost, ca si a lui Nero, tragica, desi a continuat sa joace, si dupa moartea acestuia, un rol de "sotie". Mai intai a devenit protejatul lui Nymphidius Sabinus, prefect al pretoriului, puternic si ambitios, pretendent la tron, iar ulterior, la ceva timp dupa asasinarea lui Nymphidius de catre pretorieni, al lui Otho (fost tovaras de banchete al lui Nero, fost sot al Sabinei Popaea, cazut in dizgratie, revenit la conducere ca sprijinitor al lui Galba, devenit imparat vreme de cateva luni, intre ianuarie si aprilie 69, dupa uciderea lui Galba). Sporus, inca foarte tanar, s-a sinucis in toamna anului 69, se pare ca de rusine dupa ce i s-a propus interpretarea pe scena a rolului Persefonei...
Acum intrebari:
1. Cat de gay vi se pare Nero? Histrionismul lui micsoreaza sau, dimpotriva, amplifica "ciudateniile" sale sexuale?
2. Cum apreciati mentalitatea epocii vizavi de ceea ce insemna sa fii homosexual?
