Demnitate si compromis

     Ar fi extraordinar de simplu ca fiecare om sa gaseasca ce-i trebuie batand din palme. Din nenorocire, insa, oamenilor le trebuie multe lucruri, toate importante si defel conectate intre ele. Iar atunci cauta portita de scapare a compromisului. Vrei sa te travestesti, ca forma de autoexprimare, dar te temi de reactiile oamenilor. Solutia: garderoba dubla. Iesi din casa imbracat cum trebuie, intri in casa si te imbraci cum vrei. Detesti rigorile, uniforma, dar o porti la serviciu, unde nimeni nu stie ca ea ascunde piercinguri si tatuaje. Il/o iubesti pe X, dar ti se pare ca n-ai sanse, asa ca te culci cu Y. Sau te culci cu Y, pe care il/o iubesti, dar te casatoresti cu Z, din ratiuni care n-au nimic in comun nici cu dragostea, nici cu sexul. Sau te casatoresti cu persoana iubita, pe care insa o inseli, fiindca doresti si alte experiente. Oricum ar fi, tot compromis se cheama. Si mai exista si acel compromis prin care oamenii consimt sa aiba aventuri (sau chiar relatii) cu persoane de alt sex decat cel catre care ar fi in mod normal inclinati. Treaba se intampla si la straighteri (la barbati, in medii strict masculine - armata, inchisoare, manastiri; la femei, dupa esecuri sentimentale / matrimoniale sau atunci cand aspectul lor fizic nu (mai) atrage sexul opus), insa incomparabil mai rar decat la gay-i si lesbiene. Acolo, compromisul e la el acasa, ba chiar investit cu surprinzatoare conotatii morale - e moral sa distrugi viata altora in tentativa de a descoperi daca te poti "normaliza" sau nu. Si, bineinteles, cum plaja de optiuni "gay" este restransa, o groaza de oameni se cupleaza cu parteneri nepotriviti, numai pentru ca sunt gay, sau, cel putin, dispusi sa aiba o legatura - oricat de efemera - cu ei. Vreau sa va intreb: daca ati fi indragostiti de o persoana straight si acea persoana ar fi dispusa, din cauza contextului sau a unei vulnerabilitati sentimentale, sa aiba o relatie cu voi, ce ati face?