Mesajul lui B. Fundoianu

     Autorul versurilor reproduse mai jos este poetul evreu roman, emigrat in Franta, Benjamin Wechsler / Fundoianu / Fondane (n. 1898, Iasi, d. 1944, Auschwitz).

                Exodul (fragment)*

Oameni de la antipozi, voua va vorbesc,
va vorbesc asa de la om la om,
cu putinul din mine ce a mai ramas din om
cu picul de glas ce mai am in gatlej.
O! de n-ar striga,
de n-ar striga sangele meu de pe drumuri,
                                                 razbunare!
Alalli a sunat, vanatul e prins
dar lasati-ma sa vorbesc, sa va mai vorbesc
                                      cu aceleasi cuvinte
ce ne-au fost comune,
mai avem doar atat de putine cu inteles!

Veni-va o zi, aceasta e sigur, cand cu setea potolita,
noi vom fi dincolo de amintire,
moartea va fi desavarsit opera urii,
iar eu voi fi un manunchi de urzici sub
                                   picioarele voastre.

Ei bine, atunci sa stiti ca aveam si eu un obraz
ca al vostru. O gura care se ruga ca si voi.
Iar cand un fir de praf patrundea sau un vis
in ochi, acest ochi plangea un pic de sare. Si cand
un spin rautacios imi zgaria pielea
curgea din ea un sange tot atat de rosu ca
                                              si al vostru.

O, da, ca si voi am fost si eu crud,
si dornic de duiosie si insetat de putere,
de aur, de placere, de durere.
Ca si voi am fost rau si mi-a fost teama,
increzut in timp de pace si beat la succese
m-am impleticit speriat in ceasul esecului!

Da, am fost un om ca toti ceilalti
hranit cu paine, visuri, disperare. Da,
am iubit, am plans, am urat, am suferit,
am cumparat flori si n-am respectat
intotdeauna scadentele. Duminica
ma duceam la tara sa pescuiesc, sub ochiul
                           lui Dumnezeu, pesti ireali,

ma scaldam in raul
care canta in papuris si mancam cartofi prajiti
seara. Apoi, apoi ma inapoiam acasa sa ma culc
trudit, cu inima ostenita si plina de singuratate,
plina de mila pentru mine,
plina de mila pentru om,
cautand, cautand zadarnic pe un pantec de femeie
acea pace de negasit pe care cu totii am pierdut-o
odinioara, intr-o livada mare in care
inflorea, la mijloc, arborele vietii...

Am citit ca si voi toti jurnalele, cartile,
si n-am inteles nimic despre lume
si n-am inteles nimic despre om
desi adesea am sustinut altminteri.
Si cand moartea, moartea a venit,
am pretins poate ca stiu ce-i, dar azi, azi
va pot spune adevarul:
a patruns intrega in ochii mei uimiti,
uimiti de cat de putin pricep.
Voi, voi ati priceput mai mult decat mine?
Si totusi, nu!
Eu n-am fost un om ca voi.
Voi nu v-ati nascut pe drumuri,
nimeni nu v-a aruncat prin canaluri copiii,
pisoi micuti ce n-au facut inca nici ochi,
voi n-ati ratacit din oras in oras
haituiti de politie,
voi n-ati cunoscut dezastre in zori,
vagoanele de vite,
si hohotele amare ale umilintei,
acuzarea de o crima pe care n-ati comis-o,
de crima de a exista,
schimband nume si obraze
spre a nu purta un nume hulit
si un obraz care a servit lumii intregi
drept scuipatoare!
Va veni, fara indoiala, o zi, cand acest poem
se va gasi in fata ochilor vostri. El nu
cere nimic! Uitati-l, uitati-l! Nu e
decat un tipat, ce nu poate fi subiect de
poem perfect; voi avea oare timpul sa-l
                                                  sfarsesc?
Dar cand veti calca in picioare manunchiul
                                                  de urzici,
ce am fost eu intr-alt veac,
intr-o istorie care, pentru voi, va fi perimata,
amintiti-va doar ca am fost nevinovat
si ca, intocmai ca si voi, muritorii acelor zile
am avut si eu o fata brazdata,
de manie, de mila si de bucurie,
o fata de om, pur si simplu!

*Sursa: B. Fundoianu, Poezii, Bucuresti, Ed. Minerva, 1983, BPT, vol I. Tot acolo gasiti si originalul francez al versurilor reproduse mai sus. Traducerea apartine doamnei Dora Litman. Iubitorii operei lui Fundoianu / Fondane pot consulta si urmatorul blog profesionist consacrat poetului, fondane.wordpress.com. Multumim d-lui Eugen Meyer pentru recomandare.