Ma doare capul

     Modul in care functioneaza masinaria media romaneasca nu are cum sa nu stupefieze. Din '89 incoace, mai rar atata anchiloza, stupiditate, gaunosenie. Nu, nu exista subiecte politice serioase de discutat, Basescu a lovit un copil, nu, e facatura, atunci de ce n-a negat, e vinovat, nu e vinovat, de ce se dezgroapa mortii abia acum?, etc. Dar: subiectele politice serioase exista si e chiar ingrijorator ce se va intampla dupa 6 decembrie. De mobilizarea electoratului PNL depinde lacul sau putul in care vom cadea. Varianta 1: liberalii isi urmeaza liderul si il voteaza, cu mic, cu mare, pe Geoana. Iese Geoana. Vom avea un presedinte onorific si un guvern legat de maini si de picioare, care va gestiona criza economica clatinandu-se intre doua doctrine si doua programe electorale. Chiar lasand complet la o parte problema satisfacerii "mogulilor" (se vor gasi metode, nu-i bai), inca raman diferente sociologice notabile intre electoratul PSD si cel al PNL - asta inseamna interese divergente, concretizate in presiuni politice pentru un set de masuri sau altul. Un guvern mixt va trebui sa demonstreze multa flexibilitate ca sa se mentina. Daca reuseste, va fi bine... pana in momentul cand toata lumea se va simti frustrata si compromisa de atatea compromisuri. PDL-ului i se vor face din nou ochi dulci si va fi cel putin la fel de rau ca inainte. Varianta 2: liberalii stau acasa. Iese Basescu. Dupa o perioada de debusolare, liberalii cad la pace cu pedelistii. Urmeaza o perioada de respiro, apoi se reia meciul de box inceput pe vremea lui Tariceanu. Aceleasi parti, doar ca mult mai intaratate si mai agresive. Care pe care. Criza politica totala, blocaj institutional desavarsit. Colaps economic. Romanie neguvernabila, prabusindu-se intr-o prapastie fara fund, pe peretii careia vom citi pe rand: secolul XX, secolul XIX, secolul XVIII, ...

Reusite recente

     Ar fi nevoie de mai multa vizibilitate pentru persoanele care au reusit sa convinga societatea sa faca un pas inainte; ar fi decent, si justificat, si de tot interesul. Nimeni nu s-a ocupat, nimeni nu a amintit macar de Eva Brunne, recent devenita primul episcop gay (la Stockholm). Ca numerosi reprezentanti ai cultului luteran din afara Suediei sunt scandalizati, e in firea lucrurilor, dar cel putin avem o dovada concludenta ca exista si oameni ai bisericii cu o mentalitate democratica, straina de homofobie. Un alt aspect il reprezinta faptul ca biserica suedeza a consacrat simultan, pentru prima data, doua femei: Eva Brunne, lesbiana, si Tuulikki Koivunen Bylund. Ce se intampla acolo, nu mai sunt normali?

Dupa

     Dupa o ruptura. De familie, in familie, a ta, a altora. Invariabil, urmeaza o perioada de cicatrizare. Probabil ca nici una nu dureaza atat de mult si nu pune atatea probleme ca cea care urmeaza rupturii (definitive) de parinti. Nimeni nu e dinainte scutit de un atare risc, dar el e mult mai mare la gay, din motive stiute, iar cercetarile care s-au facut confirma ce se vede cu ochiul liber: relatiile cu familia (mai ales cu parintii) reprezinta unul dintre aspectele cele mai sensibile si mai distorsionate din viata unui gay. Exista si norocosi, dar in general cam toata lumea care vrea sa fie out plateste pretul. Si adesea il plateste dinainte, inca de le primele semne de "anormalitate". (Unii spun ca tocmai nefirescul relatiilor de familie, indiferenta sau, dimpotriva, o dadaceala exagerata, contribuie la conturarea orientarii sexuale gay - habar n-am, poate conduce la o constientizare precoce, e de demonstrat). Sa te impaci cu ruptura e bine, e rau? Trebuie sa te pliezi cerintelor societatii ca sa ai o viata cat de cat normala? Sau sa fii liber sacrificand si sacrificandu-te? Eu nu cred in fatalitate. Ca om, vrei sa fii fericit, impacand, in masura posibilului, ceea ce teoretic e incompatibil. Voi ati reusit? Cum va intelegeti cu tatal, cu mama, cu alte rude? Ati simtit vreodata nevoia sa ardeti toate puntile?

Impotriva violentei

     Maine, 25 noiembrie, este Ziua Internationala pentru Eliminarea Violentei asupra Femeii. Lumea se plange, ca de obicei, de proportiile violentei domestice si de faptul ca nu exista decat un numar cu totul insignifiant de adaposturi pentru femeile-victime si pentru copiii lor. Desigur, trebuie construite adaposturi. Dar nu pentru femei si copii. Victimele ar trebui sa ramana acolo unde domiciliaza, iar agresorul sa plece, chiar daca e casa lui, si sa primeasca ordin de restrictie. Curios cum de nimeni nu a propus asta, totusi e elementar si suntem si intr-o perioada "fierbinte" din punct de vedere politic. Un individ agresiv poate ca s-ar gandi de doua ori inainte sa loveasca daca ar sti ca asta va insemna pentru el obligatia de a-si parasi locuinta, chiar daca numai pentru un interval limitat (care sa ii permita partenerei, daca nu e proprietara casei, sa isi gaseasca o noua resedinta). Voi ce ziceti, aveti idei?

Un spion indragostit

     Un spion german, Anton K., a fost arestat si trimis in judecata pentru divulgarea de informatii clasificate translatorului sau, care ii era si iubit. Indiferent de rezultatul procesului, sunt toate sansele ca imaginea Serviciului Federal de Informatii al Germaniei sa fie sifonata. Stire din Der Spiegel, preluata de Jurnalul National.

     Daca n-ar fi la mijloc o sotie tradata, spionul mi-ar fi simpatic... Voua?

Metroura

     Din lirica lui Macedonski (citez din memorie, ca de obicei):

Dac-as fi streang v-as spanzura,

Dac-as fi spada v-as strapunge,

V-as urmari dac-as fi glont

Si v-as ajunge.

     Reclama gratuita inteleg sa fac acestui sondaj si acestui fragment de literatura.

Rabdare si (optional) tutun

     Cateodata traiesc acut senzatia ca lucrurile stau pe loc si ca nu se vor schimba niciodata, indiferent de eforturile individuale sau institutionale. Am avut o discutie azi, la fel de placuta ca nisipul intre dinti. Homosexualii sunt anormali. Imposibil sa li se respecte "diferenta", notiunea insasi de diferenta e suspecta, rezultatul unei ideologii dubioase. Pentru ca normalitatea e de un singur fel. Casatoria e de un singur fel. Fericirea e de un singur fel. Coruperea e de un singur fel (merele putrede le strica pe cele bune). Asa ca, Dak, argumenteaza in continuare ca nu toti oamenii inteleg fericirea in acelasi mod, ca orientarea sexuala minoritara nu e o infractiune, ca nu toti pedofilii sunt gay, ca nu toti gay-ii sunt pedofili, ca dreptul de a intemeia o familie cu persoana iubita nu trebuie refuzat homosexualilor si lesbienelor, ca si homosexualii si lesbienele pot fi corupti de o normativitate sociala care impune sabloane de acceptabilitate, creand falsi heterosexuali... Dupa aproape o ora in care mi-am pus creierii pe moate ca sa gasesc cele mai convingatoare argumente vine intrebarea: Esti pe invers? Uf! Ma declar depasita.

Mica faza de hibernare virtuala

     A fost, a trecut, poate revine, sper sa nu. Aveam impresia ca blogurile gay sunt cam trecute in lumea cealalta, nimeni nu mai scrie, posturi nu, comentarii nu, ce sa fac, sa vorbesc la pereti? Asa ca-mi zic, hai sa lasam o vreme netul deoparte, sa ne ocupam de alte alea, mai importante. Zis si facut, si nu, nu i-am dus doru'. Iar sambata, intr-o statie de metrou, imi arunc ochii pe unul din ecrane si citesc pe burtiera urmatoarea stire: "Buenos Aires a devenit primul oras din America Latina care a legalizat casatoria intre homosexuali". Hopa! Si imi aduc aminte ca am un blog, ca unii oameni ma citesc, iar eu binevoiesc sa dispar fara urma si fara vreun anunt. Dar nici acest gandul nu ma mobilizeaza. Bine, aveam banuiala ca voi asista, daca mai exista veterani care scriu, la noi reprize de rafuieli - de asta data intre basescieni si crinieni, cu toate vocalizele electorale de rigoare, care imi fac o sila cu atat mai mare cu cat miza mi se pare egala cu zero: in nefericita eventualitate in care in turul doi raman cele doua specimene, eu stau acasa, si nimic in lume nu-mi va misca fundul spre sectia de votare. Iar acum vorbesc de politica, si nu vreau, propaganda ma dezgusta, si tocmai am primit un spam pe mail, unii freaca menta, hai, cos, uite ca exista si subiecte mai de rahat decat politica la zi, dar eu sunt ok, probabil singura din familie, si am vazut recent un film genial, pe care il si recomand cui nu l-a vizionat inca, Dersou Ouzala, 1975, in regia lui Akira Kurosawa. Subiectul, pentru cei interesati: viata (si drama) lui Dersu Uzala, vanator de samuri din taigaua extrem-orientala, la inceputul secolului XX. Perspectiva: cea a unui explorator rus - personaj absolut real, memoriile lui de calatorie s-au tradus si in romana - care ajunge sa-l cunoasca pe Dersu si sa se imprieteneasca cu el. Si acum, alt subiect, mai legat de tematica blogului.
     Am descoperit un personaj gay din vremea cand homosexualitatea "nu exista", ultimul conducator al Toscanei din familia Medici, Gian Gastone (1671-1737). Nefericitul, era fiul unui tata ultra-bigot, Cosimo al III-lea, care, contrazicand traditia familiei, refuza sa-i protejeze pe savanti de brutalitatea Inchizitiei, si care, in plus, ii persecuta pe evrei si ii condamna la moarte pe "sodomiti". Tanarul Giovanni (Gian) Gastone, fire introvertita, prefera sa stea singur si sa se ocupe indeaproape de o sera cu plante exotice. Lumea nu intelegea de ce era coplesit de melancolie, plictisit de tot si de toate, de ce avea uneori crize de plans necontrolate. Mai rau era faptul ca nu-i placeau femeile si, cu atat mai putin, gandul de a se casatori. Tatal ii gaseste o nevasta - "nici frumoasa, nici inteligenta, nici cultivata" (Pierre Antonetti, Familia Medici, Corint 2004, p. 75) - si il forteaza, cu toate protestele lui, sa se insoare cu ea. Sotii traiesc separat. Gian Gastone calatoreste la Paris, apoi la Praga, "unde da in patima jocului, a mancarii si a bauturii si se inhaiteaza cu homosexuali" (idem). La moartea tatalui sau, in 1723, urca pe tronul Florentei, complet nepregatit psihologic pentru asumarea acestei raspunderi. Dar, cel putin, poate practica liber "dragostea greceasca" (ca si unchii sai, cardinali), inclusiv transformandu-si camera in locatie de orgii. Concomitent, "mintea ii este complet tulburata de un acut sentiment de batjocura la adresa propriei persoane si de autopedepsire" (p. 77). Apatic, indolent, guverneaza cu blandete, mai mult nu decat da, si e categoric depasit de diplomatia epocii. In calitate de conducator politic, sfarseste lamentabil, totusi, sub influenta ideilor iluministe, ii revin si o serie de merite, precum diminuarea influentei bisericii asupra vietii de stat, masuri favorabile comertului si invatamantului, reducerea impozitelor care ii afectau pe cei saraci, reducerea cheltuielilor de la curte, stoparea persecutiilor antisemite, abolirea pedepsei cu moartea. Nu reuseste totusi sa se faca respectat, nici macar in familie, iar sora lui, religioasa pana la habotnicie, il inmormanteaza in cripta rezervata membrilor familiei Medici care nu guvernasera. Ce parere va face omul? Mie imi inspira mila.

Bile albe

     Atunci cand se vorbeste despre homosexuali o groaza de lume ofera generos bile negre. Asa ca, hai sa fiu Gica contra si sa dau niste bile albe. Acelorasi.

     De ce e bine sa fii gay:

1. Homosexualul e urban si cosmopolit prin definitie. S-a nascut la tara (horror!), pleaca la oras. S-a nascut intr-un oras de provincie, se duce in capitala. Iar daca s-a nascut in capitala, pleaca intr-o capitala occidentala. Nu-mi imaginez homosexuali care sa se ingroape de vii prin nu-stiu-ce catun.

2. Homosexualul nu e atras de politicile extremiste. Vrea democratie, nu dictatura, pentru ca toate limitarile libertatilor publice s-au facut (si) pe socoteala lui.

3. Gay-ii nu ingroasa randurile fanaticilor religiosi. Stiu ei de ce.

4. Gay-ii sunt mai interesati sa se mentina in forma pana la o varsta inaintata. Nu au o nevasta care sa-i accepte oricum, cu burta, cu chelie. Ori arata bine, ori...

5. Interesul pentru stiri si pentru formele moderne de comunicare e mult mai ridicat. Ce s-ar face homosexualii fara net???

6. Procentajul de xenofobie este mai scazut la gay-i, la care solidaritatile principale sunt supraetnice. Decat un conational homofob, mai bine un strain gay.

     Comentati?

The Would You Have Been A Nazi Test

     Intrebare: cum ati fi reactionat la propaganda nazista daca ati fi crescut in Germania in anii '30? Pentru a da un raspuns nu e necesar niciun test, dar unii s-au gandit sa faca. Iata un chestionar de completat in timpul liber.

Cativa autori importanti

     Imposibil sa nu va recomand lectura unui post care trece in revista principalele figuri academice (SUA, Marea Britanie, Germania, Austria, Spania, Italia) preocupate de gay&lesbian studies / queer studies, feminism, postmodernitate. Recunosc, de majoritatea autorilor nici nu auzisem... Link aici.

     Pentru cei interesati, o bibliografie consistenta cuprinde si lucrarea lui Alain Touraine, Lumea femeilor, comentata deja de mine in doua randuri.

Cunoasteti...

... literatura pentru copii si tineret gay-friendly? Ati citit asa ceva cand erati mici?

Bisexualitatea - perceptii

     Intr-un mod neutru, bisexualitatea poate fi privita in trei feluri:

-ca mijloc al axei la ale carei capete ai homosexualitatea, respectiv heterosexualitatea;

-ca polul opus orientarilor sexuale ce presupun selectia unui singur gen/sex ca fiind dezirabil (homo- si heterosexualitate);

-ca mediu, ca un fel de magma primordiala ce serveste drept materie prima in procesul de agregare al heterosexualilor, bisexualilor si homosexualilor reali.

     Evident, bisexualitatea poate fi perceputa si altfel, inclusiv ca perdea ce acopera o orientare sexuala nedorita... Insa nu despre acest lucru vreau sa vorbesc, ci despre cum vad eu problematica. Si o vad asa:

     Homosexualitatea si heterosexualitatea sunt "monosexuale" (asa inventeaza omul termeni: din nevoia de a-si clarifica gandirea; inteleg prin "monosexualitate" inexistenta atractiei simultane pentru persoane care apartin ambelor sexe).

     Prin comparatie, bisexualitatea poate fi sau nu monosexuala. Bisexualii fideli/monogami (din proprie dorinta, nefortati de nimeni si nedirijati de nicio morala) apartin primei categorii, iar ei sunt mult mai aproape de gay-i si straighteri dacat bisexualii din a doua categorie, vulnerabili prin natura lucrurilor la o serie de probleme (psihologice, sociale etc.).

     Ei, si e si ceva in care imi rup dintii: de ce bisexualii stabilizati intr-o relatie monogama cu o persoana de acelasi sex, dupa experiente/relatii straight, se considera bisexuali, iar cei stabilizati in relatii monogame cu persoane de sex opus, dupa experiente/relatii gay, se considera fosti homosexuali?

O problema de deontologie

     Ca jurnalist, pana la ce punct ai dreptul sa rascolesti in viata privata a oamenilor in cautarea senzationalului? Informatia trebuie extrasa ca o masea din gura victimei (tale)? La asta ma gandeam citind ce afirma Rihanna despre mediatizarea imaginii in care aparea cu chipul tumefiat, dupa ce fusese maltratata de iubit. Fotografia, realizata de politia americana ca proba la dosar, a sfarsit prin a o supune unei teribile agresiuni psihice:

     "A fost umilitor. Nu este o fotografie pe care ai dori sa o vada cineva. Am avut impresia ca am fost abuzata. Am avut impresia ca devenisem un subiect amuzant pe internet, dar toate aceste lucruri se intamplau in viata mea reala."

     Link aici.

     In aceeasi serie, GayinRomania atrage atentia asupra modului in care tabloidele romanesti trateaza un "subiect gay" - Suntem pe prima pagina.

     Ce opinii aveti despre libertatea presei?

Les nuits fauves - filmul (Franta, 1992)

     Ciudat, nu prea imi vine sa scriu despre el, desi a primit patru premii Cesar in 1993, (cel mai bun film de debut, cel mai bun film, cea mai promitatoare actrita, cel mai bun montaj). E placut, e tulburator (ca si romanul), dar nu doresc sa trec dincolo de datele de plecare: Jean (Cyril Collard), un tip bi, seropozitiv, atras deopotriva de fata Laura (Romane Bohringer) si de baiatul Samy (Carlos Lopez), promiscuu, iresponsabil, toxicoman, amator de "nopti salbatice" cu necunoscuti dispusi sa-i satisfaca masochismul, isi distruge viata si i-o distruge si pe a iubitei (cu care face sex neprotejat fara sa o anunte ca e infectat cu HIV si pe care nu inceteaza sa o insele cu cine se nimereste, pana biata fata, disperata si dependenta sentimental de el, ajunge sa isi piarda mintile, fiind internata intr-o clinica de specialitate), iar finalul povestii e simplu si vag, invers decat tot ce fusese pana atunci. Ca in viata. Ultima parte a filmului e sub ce fusese inainte, dar cred ca si asta e tulburator, daca ne gandim ca realizatorul (Cyril Collard) isi traia ultimele luni de viata (decedat in 5 martie 1993, la 35 ani, cu trei zile inainte de decernarea premiilor Cesar; adevarata Laura murise deja de SIDA)... De notat faptul ca romancierul Collard a trebuit sa interpreteze el insusi rolul principal: actorii de profesie nu voiau sa auda de rol...

     Bisexualii ar trebui sa inteleaga si ei ca nu le pot avea pe toate... Altfel, ce iese depaseste cea mai neagra inchipuire. Ati sta cu un/o bi?

Alain Touraine despre minoritatile sexuale

     Lucrarea lui Alain Touraine, Lumea femeilor, a carei recenzie a fost facuta in postul anterior, acorda spatiu si interes si minoritatilor sexuale - in subcapitolele Critica radicala practicata de catre queer (Cap. 1), Rolul lesbienelor (Cap. 2) si Gay si lesbiene (Cap.4). Iata cum vede el lucrurile:

     Homosexualii joaca un rol important in transformarea conditiei femeilor - prin reactia lor "impotriva unitatii aspectelor vietii feminine (sex, dragoste, cuplu, familie)", ca si prin transgresiune, travestire. Biserica i-a condamnat cu violenta, ca avand un comportament "contra naturii", adica ostil reproducerii, insa reprosul nu mai are acum, cand totul in jurul nostru poarta amprenta artificialitatii, taria de altadata. Izolarea homosexualilor s-a redus substantial si prin diversificarea moravurilor si a practicilor sexuale. Initial, actiunea lor autonoma s-a sprijinit pe doctrine revolutionare derivate, in masura variabila, din marxism. Apoi, epidemia de SIDA a bulversat in chip dramatic viata gay-ilor. In prezent, cand SIDA este perceputa mai degraba ca o boala cronica grava decat ca una ducand fatalmente la o moarte prematura, cei infectati sunt compatimiti, nu stigmatizati, iar ceilalti sunt incurajati sa se protejeze. Homosexualii (barbati) sunt recunoscuti ca actori ai schimbarii moravurilor, vizibilitatea lesbienelor fiind - ca intotdeauna - mai redusa. Toate categoriile legate de gen tind sa se fragmenteze, sa se dizolve - v. rolul miscarii queer. In ceea ce ii priveste pe homosexuali, este esential "sa nu fie identificati cu anumite forme de sexualitate, cu anumite trasaturi de caracter sau cu anumite profesiuni" (p. 84). In Occident se vorbeste despre atenuarea prejudecatilor, a stereotipiilor homofobe, dar aceasta, noteaza Touraine, ar putea fi o simpla iluzie, in sensul acceptarii a ceea ce se afla departe, dincolo de sfera legaturilor interumane ale individului, cu mentinerea intolerantei in cadrul relatiilor personale, mai ales familiale. Prejudecata cea mai rezistenta ramane cea vizand imaginea homosexualitatii ca definire a unui "tip complet de personalitate si actiune" - nimeni nu gandeste in acesti termeni despre heterosexualitate.

     Comparativ cu gay-ii, lesbienele pun un accent mai mare pe identitatea lor sexuala decat pe orientarea lor sexuala. Ele nu diferentiaza foarte clar intre relatiile de afectiune fara implicare sexuala si relatiile propriu-zis sexuale; e ceea ce Adrienne Rich a numit continuum lesbian. Ele traiesc mai direct atractia fata de identic, simultan cu o dorinta homosexuala ce nu se reduce la cautarea identicului (p. 85). Pe plan social, s-au simtit "mai respinse si mai private de propria subiectivitate decat celelalte femei" (p. 45), ceea ce le-a determinat sa se implice puternic in miscarea feminista, unde au jucat un rol eminent. Imaginea lor publica, in calitate de femei, este cea a unor persoane mai stabile in legaturile lor de dragoste decat gay-ii - adevarat sau fals, acesta este cliseul si la femeile (vs. barbatii) straight. Interesant, in acest context, este rolul casatoriei gay: datorita acesteia, barbatii homosexuali par a cuceri un univers afectiv "rezervat" femeilor, cu pretul renuntarii la "o parte din influenta de tip gay: transgresiunea, gustul pentru risc si chiar sexualitatea brutala a back-rooms" (p. 44). Ca nu poti sa ai numai avantaje. :p

     In ce priveste definirea homosexualitatii, ea nu e tocmai usoara, intrucat exista, pe de o parte, "afirmarea homosexualilor ca o categorie definita de un anumit tip de sexualitate, si, de cealalta parte, ideea absentei frontierelor intre sexualitatea masculina si feminina, ceea ce a facut sa se vorbeasca de un al treilea sex" (p. 85). Analiza acestor complexitati a facut obiectul lucrarii Epistemology of the Closet, de Eve K. Sedgwick. Poate ca, se intreaba Touraine, barbatii gay, ca barbati (=categorie superioara) privilegiaza o abordare integratoare (largirea definitiei "tendintelor homosexuale"), in timp ce lesbienele sunt mai defensive si se definesc ca o minoritate sau ca un grup?

     Astept si opiniile voastre referitoare la analizele de mai sus.

     1. Considerati ca activistii gay transforma conditia feminina? Pentru ca, pentru unii dintre acestia - iarasi Touraine, m-am saturat sa tot fac apel la el!!! - "numai intr-o relatie intre barbati sau intre femei poate fi atinsa egalitatea fara a aboli identitatea partenerilor, in timp ce in raporturile dintre barbati si femei se manifesta totdeauna o dimensiune inegalitara".
     2. Cum procedati sa le scoateti oamenilor din cap ideea ca, daca esti gay, cunosc dinainte totul despre tine?
     3. Casatoria gay are importanta pe plan afectiv? Pentru ca toate argumentele pe care le-am auzit pana acum sunt de tipul: vrem drepturi (de ex.: la mostenire, la adoptie) sau vrem egalitate.
     4. Ce e homosexualitatea ca orientare sexuala? Pe mine nu ma satisface o atare definitie, fiindca e inca mult prea vaga. E imposibil sa fii atras(a) sexual de orice barbat sau de orice femeie.

Construirea de sine si noua cultura. De la polaritate la ambivalenta

     Cand apare momentul edificarii de sine? Ce il determina? Cum te diferentiezi? Ce te ajuta si ce te impiedica sa devii subiect? Asistam, in prezent, la o mutatie a valorilor culturale? Ambivalenta e pozitiva? Ce rol isi asuma femeile in societatea de azi? Reprezinta ele mai mult decat banuiam?

     Da, se pare ca da. Dupa epuizarea, in Occident, a incisivitatii politice feministe, dupa aparitia teoriilor queer, critice la adresa notiunii de gen, sociologul Alain Touraine propune, in Lumea femeilor (Ed. Art, 2007), o abordare noua a unui spatiu prea putin si prea partial cunoscut, cel in care traiesc, se dezvolta si se (re)formuleaza femeile. Primul lucru pe care il face Touraine este sa mute accentul de la cei-care-discrimineaza-femei la femei. Si nu la femei ca victime, ci la femei ca subiecti emancipati, cu posibilitatea si capacitatea de a-si dirija propria existenta. Touraine e constient de (si reproba) inegalitatile care s-au perpetuat, insa le considera insuficiente pentru a nu permite femeilor spatiul necesar pentru o edificare libera (sau relativ libera) a personalitatii. De la victima neajutorata la subiect e cale lunga, insa feminismul a oferit libertati politice, implicit oportunitati de emancipare, de care femeile au profitat. Postfeminismul este reflexiv si antifeminist, refuza orice implicare politica, insa, nu mai putin, afirma apasat identitatea feminina ("Eu sunt femeie"). Touraine critica, in primul capitol (Vor femeile sa le suprime pe femei?), analizele care, pornind de la determinismul sociologic, dezvolta utopia unei societati unisexuate. Recunoaste meritele teoriilor care au erodat viziunea traditionala asupra genului, chiar ideea de gen, insa decupajul pe care il efectueaza trateaza in special aspectul cultural al mobilizarii sexualitatii (notiunea e importanta!) in serviciul dezvoltarii individului. Sexualitatea pune-in-legatura: cu Celalalt si cu Sinele. Pentru femei, sexualitatea libera joaca un rol crucial in forjarea identitatii, deoarece traditia (casatorii aranjate, controlul virginitatii etc.) le-a reprimat emanciparea pe acest plan. Dincolo de backgroundul teoretic, Touraine prefera sa asculte ce afirma femeile despre ele insele, abia ulterior extrapoland. Lucrarea sa are la baza cercetarea sociologica (interviuri, grupuri de discutie) a unor subiecti-femei de origini si apartenente diferite, inclusiv femei musulmane (nascute in Franta), acestea din urma fiind analizate separat.
     Femeile reale contrazic prin spusele lor multe asteptari. In primul rand, se autopercep ca femei, nu ca victime, nu ca "proletari" sau "colonizati" ai barbatilor, despre care vorbesc si la care se raporteaza in mica masura. Sunt centrate pe propria persoana, isi afirma cu tarie subiectivitatea. In cazul lesbienelor, identitatea de gen e inca si mai puternica, ele se vad ca femei, mai apoi ca lesbiene. (La barbatii gay e invers, apare o disociere marcata de barbatii heterosexuali). Corpul are o importanta exceptionala ca "spatiu de raportare la sine si de construire a sinelui" (p. 69) - sexualizarea lui prin tratamente cosmetice, chirurgie estetica etc. raspunde (si) unei nevoi de... autoseducere. Femeile nu inteleg, nici nu accepta imperativul de a opta pentru viata profesionala sau pentru cea personala; ele stiu mai bine decat barbatii "sa faca mai multe lucruri in acelasi timp" (p. 150) si considera indispensabila ambivalenta. Raportarea la conditia lor din prezent nu presupune nicio referire la trecut, nici macar atunci cand li se infatiseaza o analiza istorica de tip evolutionist. Aceasta, deoarece plaseaza in centrul experientei sexualitatea; nu avem o gandire a lumii, ci o gandire a sinelui (p. 90). Lupta ele impotriva barbatilor (pentru ca le domina/exploateaza)? De fapt, "femeile urmaresc astazi obiective pozitive cu privire la ele insele si nu doar obiectivele negative ale luptei impotriva dominatiei masculine" (p. 101). Mult mai mult decat barbatii, le revolta politica (tarata vreme indelungata de misoginism) si mass-media (care vehiculeaza clisee sexiste). Refuzul participarii la viata politica este ferm, de aici si lipsa de vizibilitate. Totusi, femeile pot fi considerate actrite ale transformarii campului cultural. In conditiile in care modernizarea, in lumea occidentala, a avut ca principiu intemeietor polarizarea intre o elita (desigur masculina) care a concentrat in mainile sale toate resursele - si restul populatiei, schimbarea de paradigma, in prezent, nu poate fi decat depasirea acelui dualism care a instituit categorii umane "inferioare". Or, femeile, dupa emancipare, actioneaza astfel incat "sa permita tuturor sa combine ce fusese separat sau pecetluit fie cu insemnele superioritatii, fie ale inferioritatii" (p. 151). Noua cultura, ai carei agenti sunt femeile, nu inseamna indulcirea vietii publice prin recursul la sentiment, ci recompunerea experientei personale si colective prin ambivalenta (care e preferabila alegerii). Un exemplu: femeile nu vor sa se apropie de modelul actual al vietii masculine, desi nu au parte de aceleasi reusite profesionale, dar unii barbati sunt nemultumiti de "invadarea vietii de catre munca" (p. 150). Bineinteles ca schimbarile culturale presupun o femeie emancipata. Cat de emancipate sunt insa femeile musulmane?
     Apartenenta, prin religie si traditie familiala, la un spatiu cultural mult deosebit de cel occidental, se traduce printr-o evolutie mai lenta spre statutul de subiect, intrucat prioritara este castigarea autonomiei - de multe ori cu pretul unei dureroase separari de familie. Musulmanele din Franta au acces la educatie si la slujbe profesionale si sunt mai degraba moderne decat traditionaliste (ceea ce nu se poate afirma intotdeauna si despre barbatii din generatia lor). Dar exista cutume si control social, exercitat, cateodata, in chip foarte brutal. "In prezent, acestor fete le este imposibil sa iasa din imobilul in care locuiesc imbracate in fusta, fara sa fie apostrofate cu denumirile cele mai teribile, si, cu atat mai mult, le este imposibil sa se plimbe de mana cu un baiat. Or, acesta stare de fapt se aplica chiar si celor ai caror parinti sunt foarte liberali si am ascultat cu surprindere astfel de marturii din gura unor femei care au trecut de treizeci de ani. Toate atribuie responsabilitatea pentru acesta situatie cate unui grup de baieti care, neavand de lucru si neurmand vreo facultate, nu au altceva de facut decat sa exercite acest control social, de altfel combinat uneori cu organizarea unor violuri colective" (p. 179). Cauza pentru acesta agresivitate pare a fi discriminarea mai mare de care se lovesc, in Franta, baietii musulmani comparativ cu fetele (nu trebuie uitat nici fanatismul religios). Trecerea de la cultura islamica la cultura secularizata a Frantei este dificila si pentru nepotii francezi ai imigrantilor algerieni sau marocani; ei, si mai ales ele, se raporteaza ambivalent atat la Islam, cat si la societatea occidentala. De o parte intoleranta, constrangere, fundamentalism - dar si inradacinare, de cealalta parte prejudecati, uneori rasism - dar si libertate si drepturi individuale. Fata de fratii lor, femeile intervievate se impaca mai bine cu dubla lor identitate, iar cateodata gasesc, surprinzator, un sprijin in religie in vederea propriei emancipari (adevarat, se raporteaza la valorile profesate de Coran, nu la numeroasele interdictii care le ingradesc libertatea). Daca nu afirma atat de apasat Eu sunt femeie, cel putin cred si spun: Intr-o buna zi, eu sau fiica mea vom fi femei libere.

     In sfarsit, un autor se ocupa de femei si ofera un mesaj tonic! Totusi... cum poti sa schimbi societatea rupand legatura cu viata politica, chiar cu viata publica?! Emanciparea individuala si consolidarea identitatii sunt esentiale, dar sa te limitezi numai la atat?

     P.S. Cartea vorbeste despre postfeminism. Despre realitatile din Romania, informatii aici.