Întrebarea din titlu ar putea părea ciudată, întrucât nu e vorba de o marfă: nu se cumpără, nu se vinde, nu se împrumută şi nu se dă moca. Eşti ceea ce eşti. Dar şi homofobii au dreptate atunci când afirmă că minorităţile sexuale îşi promovează înclinaţiile. Da, o fac. Este şi foarte natural să transmiţi publicului mesaje pozitive referitoare la identitatea şi gusturile proprii. Cel mai adesea individul nici nu e conştient de ceea ce transmite - îndrăgostiţii din parcuri oferă fără niciun efort o imagine idilică a cuplului, iar credincioşii care se închină în autobuze când trec pe lângă o biserică se conformează unei tradiţii cert interiorizate, devenite reflex. De ce anume homosexualii ar proceda rău dacă nu şi-ar mai cenzura în public orice gest susceptibil să îi "dea de gol"? Moralitatea publică nu trebuie să gliseze spre făţărnicie. Şi, din păcate, am motive să afirm că încuiaţi sunt din belşug în toate taberele. Unii repudiază vehement gesturile de tandreţe comise pe stradă de cupluri gay/lesbi, alţii, de altă orientare, sunt în stare să îţi spună în faţă că eşti nesimţit(ă) dacă îţi săruţi sau îmbrăţişezi iubitul/iubita hetero acolo unde te-ar putea vedea şi ei. Bigoţii şi fricoşii par a avea ca trăsătură comportamentală definitorie graba cu care reglementează pentru alţii. Rezultat: toată lumea vrea să evite să cadă într-un minorat care ar însemna supunerea la legile întocmite de Inamic (Celălalt fiind prin definiţie Inamicul!) şi toată lumea îşi face reclamă din răsputeri. Produse sunt întotdeauna de vândut: produse-idei şi produse-marfă. Homosexualii, care nu trăiesc în altă galaxie, apelează la media, la artă, la politică pentru a se face văzuţi. Se autopromovează. Promovează, deci, homosexualitatea. Iar cei care îi condamnă se autopromovează cu o obstinaţie cel puţin egală. Unii buni şi unii răi, da??
4 comentarii:
Ei, buni si rai... gresesc ambele tabere. Dar prefer autopromovarea prina arta decat prin violenta impotriva celuilalt "ca sa arat ca io am dreptate dom'le" Subiectiv? Da! Off topic: adooooor noul template! Sa-l "porti" cu placere! Hugs!
Lucrurile nu se schimbă cu violenţă sau adoptând politica struţului, arta în schimb îţi mai deschide mintea - eu personal datorez enorm la capitolul convingeri unui film f. bun pe care l-am văzut la o vârstă fragedă, care "m-a luat de la nivelul la care eram şi m-a dus unde a vrut el"; este vb de Kiss of the Spider Woman, îl ştii?
Multzam. ;)
Fiecare vrea sa aiba dreptate, fiecare vrea sa domine, sa nu fie mai prejos de altii. Nu stiu, în opinia mea promovarea homosexualitatii ar terbui sa insemne educarea si ajungerea din partea multimii la o concluzie favorabila cu privire la homosexualitate. Acum exista si promovare pozitiva si negativa.
Nu cred cã sunt multi heterosexuali care s-ar gandi la promovarea a ceea ce tot cei ca ei sunt în necunostinta de imprejurari. De aceea poate ne promovam singuri. Partea draguta ar fi sa invatam sa facem aceasta promovare (aproape inexistenta, in opinia mea) mai eficienta. Si nu prin Parade Gay. Parada Gay nu educa, dupa parerea mea. Este doar un manifest de a arata ca esti mandru ca esti gay. Nu spun ca e gresit sau bine. Spun doar ca promovarea homosexualitatii ar trebui facuta cat mai intens prin, daca ar fi sa dau exemplu, ceea ce sa întâmplã în timpul Saptamanii gay dinaintea marsului. Filme, cercuri de discutie, implicarea in activitati alaturi de persoane gay-friendly pentru a dovedi ca nu suntem ciudati, doar diferiti, într-un mod cat se poate de bun etc.
Nu stiu, asta e opinia mea.
@The Kiddo: referitor la promovare, Parada Gay e bună totuşi. Nu fiindcă ar avea vreun rol educativ, dar atrage atenţia şi cine vrea dă după aia un search pe net şi află mai multe. Ce se întâmplă în săptămâna dinainte e practic inexistent ca promovare, asta e o realitate, dar şi dacă s-ar face, multă lume ar veni? Şi ar veni şi str8? Pe bune? Nu, trebuie gândit altceva. De ex., o editură. Acum câtiva ani, editura Hasefer, a comunităţii evreieşti, era o editură într-adevăt bine cotată, care publica mult şi care şi vindea, asta într-o ţară ca a noastră, unde mai sunt vreo câteva sute de evrei. Dar românii sunt curioşi atunci când ştii să le stârneşti interesul, iar evreii mai beneficiau şi de reclama involuntară pe care le-o făceau Noua Dreaptă şi alţi antisemiţi. De ce să nu profite? Iar demersul a fost absolut eficient până la moartea lui Z. Ornea, când treaba s-a dus dracu`, pentru că epigonii sunt epigoni.
Altceva: un masterat de queer studies - ar merge, numai că e criză şi...
În fine, orice cuplu l/g îşi poate permite nişte gesturi de tandreţe acolo unde şi cuplurile hetero îşi permit. S-ar vedea că nu e altceva, e acelaşi lucru. Iar oamenii care ar observa nu ar fi puţini.
Trimiteți un comentariu