Zambesc...

     ...atunci cand ma gandesc ca cineva care cauta dark stories ar putea nimeri din greseala pe blogul meu. Daca se-ntampla... fie binevenit!

     Doritorii de zambete gasesc o caruta intreaga aici.

Alan Turing

     Alan Turing (1912-1954), matematician si informatician britanic de geniu, cel care a reusit decriptarea codurilor germane Enigma in timpul celui de-al doilea razboi mondial, a fost condamnat in 1952 pentru orientarea sa homosexuala la castrare chimica prin injectare de hormoni feminini. S-a sinucis dupa doi ani, otravindu-se. Ieri, premierul britanic Gordon Brown, raspunzand unei petitii initiate de informaticianul John Graham Cumming si semnate de mii de cetateni, si-a cerut scuze publice, recunoscand "tratamentul inuman" la care a fost supus omul de stiinta. Cititi aici si aici.
     Lucrurile incep sa se schimbe. Ce ziceti?

Destinatii gay

     Logo, post de televiziune al grupului MTV dedicat minoritatilor sexuale, organizeaza o competitie pentru obtinerea titlului de cea mai buna destinatie gay din lume. Concureaza Rio de Janeiro, Barcelona, Buenos Aires, Londra, Montreal si Sydney, orase alese de o echipa compusa din jurnalisti, editori si reprezentanti ai sectorului de turism. Se poate vota pe site-ul Trip Out Gay Travel. Castigatorul va fi anuntat pe data de 2 noiembrie. Cititi aici.
     Pentru voi, care sunt orasele cele mai gay-friendly?

    

Huo!

     Unei bolnave paralizate trebuie sa i se puna sonda. Nu i se pune in salon (se putea), e luata cu caruciorul si transportata cu liftul la Urologie.

     Altei bolnave, cu tub de oxigen si perfuzii, i se ia plosca, spre a fi dusa altei paciente. Dialog cu infirmiera: "Mi-ai luat plosca si i-ai dat-o aleia fiindca ti-a dat bani. Atunci o sa ma cac in pat si va trebui sa vii maine sa schimbi cearceaful".

     O suferinda de diabet urma sa primeasca trei pastile. Teoretic. Asistenta refuza sa i le aduca - se terminase programul.

     Inca nu stiu, dar e posibil ca si groparii sa procedeze la fel. Sa zicem, sa sape 90% din groapa, sa plece la sfarsitul programului acasa, sa se intoarca a doua zi si sa ingroape mortul. Asta daca intre timp nu-l fura cineva din cimitir!

Terapia prin ras

     Imi propusesem sa nu mai dau prea multe citate. Dar cateodata e inevitabil. Unele lucruri nu pot fi rezumate in niciun fel. Ca de exemplu urmatorul text, extras din Revista crestin-ortodoxa. Predici "Paine si apa pentru suflet (ierodiacon Visarion Iugulescu, anul de gratie 2004):

     "...balurile, seratele, ceaiurile, discotecile si multe alte petreceri, sunt aduse de la popoarele straine in tara noastra precum si luxul, sulemenirea sau fardul cum i se zice acum in termeni mai noi. Sulemenirea este o fantoma care nu lumineaza persoana ce o primeste, ci din contra o umbreste, caci femeilor care-si ung buzele si fata cu astfel de unsori zece ani la rand, dupa acest timp, fata incepe sa se zbarceasca, sa imbatraneasca, facandu-se ca o punga.

     S-a constatat de unii savanti ca rosul de buze este cel mai bun teren si cel mai favorabil pentru dezvoltarea microbilor; asa de repede se inmultesc, ca din doua in doua zile se fac cate cinci sute de colonii de microbi. Atat de mult s-a inmultit pacatul acesta care mai inainte nu exista decat la personalul de la circuri si teatre, apoi a trecut in randul doamnelor de la oras, iar acum, in cele din urma, a patruns aceasta plaga si in satele cele mai indepartate. Duhul cel necurat al sulemenirii le-a invatat sa-si vopseasca nu numai buzele, obrajii, ci si unghiile de la maini si de la picioare. Aceste pacate au devenit atat de frecvente, caci cele mai multe femei nu cred ca ar putea sa traiasca fara aceste unsori microbiene sau cum ziceau crestinii din vechime - murdarii ale satanei.

     Sora unei crestine, care a murit dintr-o boala foarte grea, s-a aratat acesteia in vis si i-a spus: Vai, sora mea, spune si tu sa nu mai faca nimeni ca mine! Ce chinuri grozave am tras de la demoni, nu pentru alte pacate, cat pentru ca m-ati ingropat cu unghiile rosii la maini si picioare! Vai, cum trageau de ele si se agatau, ce ace imi bagau pe sub ele si ce chinuri am suferit!"

     Daca doriti si link, aici.

     Comentarii?

Un personaj de care nu mai zice nimeni nimic

     E vorba de Mircea Solcanu. Nu, nu il consider nici frumos, nici carismatic. Dar e inteligent, curajos peste medie (se autocaracterizeaza ca "Timid. Extrem", insa si-a recunoscut public orientarea homosexuala; multi au facut-o?), cu idei de bun simt. Uneori, ascultandu-l, speri sa nu aiba dreptate. Ca atunci cand spune: Oamenii se imbata cu lucruri ieftine, precum gloria si celebritatea. Trei zile, atat tin; dupa trei zile, publicul te-a uitat. Se uita la emisiunile unde e parodiat, iubeste dansul, e fericitul posesor al unui catel pe care il poarta peste tot intr-o geanta primita cadou, brodata cu "la naiba", detesta barbieritul. Relatia cu Cabral a functionat gratie tolerantei reciproce: Daca noi nu ne-am fi tolerat unul pe celalalt, cum crezi ca ne-ar fi tolerat publicul? Asta pentru ca toleranta incepe de la cel de langa tine. Si nu se invata la nicio scoala, desi eu, daca as fi ministru al invatamantului, asta as propune. E un domeniu atat de subtil... Cred ca tine mai mult de ezoterism decat de educatie. Articol aici. Ce spuneti de introducerea ezoterismului ca disciplina de invatamant? Dar de micile lui simpatii si antipatii? Voua va plac animalele de companie, dansul? Si urati barbieritul (sau altceva)?

Politici Familiale si de Gen in Romania

     Fondul ONU pentru Populatie, filiala din Romania, a facut public recent raportul Politici Familiale si de Gen in Romania. Sunt abordate aspecte legate de structura si functiile familiei, roluri de gen, relatiile dintre generatii, fertilitate, ingrijirea copiilor, luarea deciziilor si distributia sarcinilor in gospodarie, reconcilierea vietii profesionale cu viata de familie, politicile familiale din Romania comparativ cu cele din alte state ale UE, politicile pentru familiile de migranti.
     Raportul confirma statistic realitatile observabile cu ochiul liber. Romanii valorizeaza casatoria, contracteaza casatorii la varste tinere (media fiind, in 2005, de 25,2 ani la femei si de 28,5 ani la barbati), insa foarte rar procreaza mai mult de 1, maxim 2 copii. Daca, in general, se crede ca nasterea timpurie a primului copil se asociaza cu rate inalte ale fertilitatii, in Romania varsta medie la prima nastere e de 25 de ani, cu 3 ani mai mica decat media europeana, fara ca acest lucru sa implice o fertilitate crescuta. Cauzele sunt in mare parte economice, standard general de viata scazut, cresterea costului unui copil, lipsa facilitatilor (crese), efectuarea cvasitotalitatii sarcinilor gospodaresti de catre femeile salariate (dubla zi de munca). Pentru femeile cu activitati profesionale valorizate, maternitatea presupune o serie de dezavantaje, iar cele care devin mame la varste tinere nu au, in majoritatea lor, un loc de munca. Romanii au o atitudine traditionalista cu privire la familie si paternalista referitor la rolul financiar al statului. Valorizeaza legaturile de familie (sentimentul raspunderii fata de copii si varstnici), dar sunt neincrezatori in staini. Foarte religiosi, accepta greu stilurile de viata alternative, desi gradul de toleranta e mai ridicat in mediul urban, la tineri si la persoanele cu un nivel de educatie ridicat. Doar un sfert sunt de acord cu concubinajul, si numai 10% cred ca homosexualii trebuie sa aiba drepturile pe care le au cuplurile heterosexuale. Femeile sunt considerate parinti mai buni (copiii trebuie sa ramana in grija lor in caz de divort), iar barbatii - lideri politici mai buni (ceea ce confirma persistenta stereotipiilor de gen). Tinerii se desprind tarziu de familia de origine, iar emigratia masiva pentru munca conduce la o lipsa a fortei de munca in Romania, cu sanse minime de atragere in tara a familiilor stabilite in strainatate. Intrucat copiii celor emigrati sunt educati in stainatate, raportul atrage atentia si asupra necesitatii de a mentine legatura culturala cu diaspora, atragand in tara coetnici (de ex., din Rep. Moldova si statele vecine) in masura posibilitatilor.

Despre (in)utilitate

Blogger (fara inspiratie de la primul post): Vreau sa-mi fac un blog interesant si nu-mi iese.
Comentator (bine intentionat si anonim): Baga chestii sexy, porno, si o sa ai cel mai citit blog.

Nu ma intrebati unde am gasit acest inteligent schimb de replici. Ca nu mai stiu; dar el a pus capac la toate. Nu cred ca blogareala e obligatorie. Da, scrii (si) pentru cititori, vrei sa transmiti informatii, stari de spirit, reflectii, idei. Pui in comun parti din tine. Ce ai in cap, ce ai in suflet, ce iti doresti, la ce aspiri. Insa intimitatea virtuala nu inseamna suflarea mucilor in aceeasi batista, salivarea pe tastatura, masturbarea in grup. Putin imi pasa ca ai facut sex in trei cu mesterii care au venit sa-ti puna gresie si ca in cinci minute i-ai satisfacut pe amandoi cu cele doua scule ale tale. Mai bine ziceai ca le-ai dat o bere si te credeam. Si nu, nu e nevoie sa pui pe blog fotografia pasarelului tau, ca toti avem in dotare cate-un sex. Iar daca te agati de un troll aruncat nu se stie de cine si iti intitulezi articolul "Sex anal la 11 ani" e bine sa stii ca preferam un titlu gen "Studiu despre masturbarea la embrioni" sau "Fabricarea primului pampers cu dildo". Aflam si eu ca viitorul e luminos, ca stiinta progreseaza, iar comertul o duce bine. Sau macar anunta ca ai "continut pentru adulti", ca sa nu mai dau cu nasul in ce produci dumneata.

Un autor de care am (si voi avea mereu) nevoie

     Exista scriitori pe care ii porti in suflet mereu, de la prima lectura, de la primul contact. Exista, de asemenea, oameni la care te raportezi permanent, cu simplitate, cu umilinta, ca la niste modele de viata. Nu ma refer la o smerenie voita, ci la un impuls irezistibil, venit din strafundurile fiintei. In momente de gratie, excelenta morala se impleteste cu un talent literar iesit din comun. Cunosc un astfel de caz: scriitorul evreo-roman M. Blecher. Il cunoasteti? Pe 8 septembrie se implinesc o suta de ani de la nasterea lui - si nu pot sa nu ma bucur constatand ca opera (Intamplari din irealitatea imediata, Inimi cicatrizate, Vizuina luminata) ii este reeditata (la ed. Art) si ca exista macar sentimentul ca trebuie onorat prin declararea lui cetatean de onoare al Romanului, orasul in care a copilarit si in care apoi si-a scris cartile. Nu intentionez sa trec in revista toate detaliile vietii lui, dintre care majoritatea sunt relatate aici. Insa e cazul sa subliniez eroismul cu care acest tanar cu totul special (a murit la 28 de ani) s-a ridicat deasupra suferintelor atroce pe care i le provoca boala lui, Morbul lui Pott (de care a murit, la senectute, si Vasile Voiculescu). Vorbim de redactarea unor carti (cititi-le, ca merita!) in timp ce, sub carapacea unui corset de ghips, vertebrele ii putrezeau si se pulverizau, iar puroiul cumula regulat in abcese ce trebuiau punctionate (doctorii scoteau cu seringa si cate un borcan intreg de puroi). Adaugati febra, anchiloza picioarelor si hemoroizii datorati imobilizarii la pat. Blecher scria cu pretul unor eforturi enorme, cateodata pana la limita imploziei (Jurnalul lui Mihail Sebastian ofera informatii in acest sens, putine, dar socante). Cauta sa se salveze, nu de durerea lui trupeasca, ci de cea sufleteasca, de insingurare. Voia sa comunice, prezenta intr-o relatie de prietenie fiind unica forma accesibila lui de a fi om intreg. As putea zice ca avea vocatia prieteniei, dar mi se pare prea putin, in conditiile in care prietenia e aer, apa si hrana. O relatie cu totul speciala a avut cu Geo Bogza (acesta numarandu-se printre putinii scriitori etnici romani din generatia lui care erau opaci la antisemitism). Ma incapatanez sa cred ca prietenia ce i-a legat reprezinta tot ce poate fi mai profund in fiinta umana. Iata o epistola din corespondenta lor (M. Blecher, mai putin cunoscut. Corespondenta si receptare critica, Hasefer, 2000):

                                                                                                               Roman, 23.XI.1936

                                                  Iubitul si marele meu Geo Bogza,

     In fine azi am primit de la tine randurile pe care le asteptam. Cu mare nerabdare le asteptam, trebuie sa-ti spun.
     In ultimul timp a fost intre noi nu stiu ce anume care tine poate de dezamagirile tale, dar mai ales de indolenta mea. Cand am o preocupare mare traiesc intr-o febra, intr-o neliniste care ma impiedica sa fac cel mai marunt gest util sau urgent; sunt complet anihilat, distrus de asteptarea mea stupida. Iata ce-au fost zilele mele in asteptarea cartii, in timpul tratativelor cu editorul meu.
     Iti va spune odata Mihail Sebastian tot ce-a fost in legatura cu aceasta aparitie. Iti inchipui, cred, ca nu au mers lucrurile ca pe bile si acum cand cartea va fi in fine in librarii surasul meu, departe de a fi unul de extrema satisfactie, va fi, poate, identic aceluia, obosit, pe care il are o femeie dupa nastere.
     Toate acestea m-au impiedicat sa-ti scriu.
     Iti marturisesc ca acum cand fac bilantul lor, sunt cu totul umilit de meschinatatea lor si cand ma gandesc ca tu in timpul acesta ai avut intense si reale preocupari "din viata, nu din carti" imi vine sa ma ascund de rusine.
     Cert, n-am dus-o prea usor nici eu in anumite privinte, in afara de literatura. Am avut complicatii cu boala, foarte grele si foarte dureroase insa cred ca nimic nu conteaza fata de disperarile morale care rod marunt in piept, ca niste soareci.
     Stiu ca tu nu crezi in forte oculte; nici eu - insa daca ar exista asemenea forte care sa produca o echitate in lume, sa imparta si sa repartizeze durerile, ei bine, iti marturisesc ca as lua asupra mea cu imensa bucurie disperarile si tristetile tale, pentru a le suferi eu, fiziceste, in carnea mea, decat sa stiu ca te tortureaza pe tine. Poate vei gasi ca e naiv acest gand, asa e intotdeauna cu gandurile adanc simtite, care te preocupa zile si nopti intregi: cand le pui pe hartie apar de-o extraordinara naivitate... Si totusi gandul acesta este acela cu care ma culc in fiecare seara si a carui putinta de realizare o doresc din tot sufletul si din tot corpul meu.
     Iata: daca aceasta hartie si acest angajament pot avea vreun sens, in domenii pe care nu le banuim, incepand chiar de azi, vreau sa iau asupra mea toate disperarile, toate nelinistile si toate durerile tale.
     Te rog iubitul meu Bogza, examineaza tot ce-ti scriu in profunzime, iti scriu din adancul meu si nu rade de nimic. (In fond nimic in lumea asta nu este ridicul, in afara de anumite lucruri pur burgheze care nu merita decat un imens hohot de ras).
     Si acum, lucruri mai senine.
     Cand vii aici cu Elly? Cred ca stiti, v-am scris mi se pare, ca am un acordeon si cant din el aproape in fiecare zi. E un instrument splendid, vorbesc de acordeonul meu nu in general, cu ornamente de celuloid si nichel, cu clape ca la piano si niste sunete admirabile. Exercitez mereu ca sa ma perfectionez; acum cant "convenabil".
     Toate aici sunt in aceeasi tonalitate cenusie de viata monotona si solitara; azi a nins, era o lumina alba, neobisnuita in odaie. Pentru lunile de iarna, m-am mutat tot in odaia din mijloc unde am stat si anul trecut. Toate obiectele sunt la locul lor, exact ca si anul trecut.
     Bine ar fi daca ati putea veni si sa stati mai mult timp; sa ne patrundem ca la  Brasov, sa fim egoisti, sa ne inchircim in prietenia noastra, sa traim cateva zile "pure".
     Toate astea, stiu bine, sunt atat de departe de realitati...
     Va trimit toata dragostea mea, mai calda si mai vie ca totdeauna, ca un vin care s-a invechit,

                                                                                                                                        M. Blecher

Despre utilitate

La ce foloseste un blog?

Se intampla sa am probleme in familie. Veghe azi la spital. Tubul de oxigen, cuierul cu perfuzii, dansul verde al osciloscopului, gemetele din paturi, o, mama mea, acum o sa mor, mirosul de urina, injectii in burta, pilule, var, transpiratie, iconite, maine la fel.

Revin: la ce foloseste un blog?