A fost, a trecut, poate revine, sper sa nu. Aveam impresia ca blogurile gay sunt cam trecute in lumea cealalta, nimeni nu mai scrie, posturi nu, comentarii nu, ce sa fac, sa vorbesc la pereti? Asa ca-mi zic, hai sa lasam o vreme netul deoparte, sa ne ocupam de alte alea, mai importante. Zis si facut, si nu, nu i-am dus doru'. Iar sambata, intr-o statie de metrou, imi arunc ochii pe unul din ecrane si citesc pe burtiera urmatoarea stire: "Buenos Aires a devenit primul oras din America Latina care a legalizat casatoria intre homosexuali". Hopa! Si imi aduc aminte ca am un blog, ca unii oameni ma citesc, iar eu binevoiesc sa dispar fara urma si fara vreun anunt. Dar nici acest gandul nu ma mobilizeaza. Bine, aveam banuiala ca voi asista, daca mai exista veterani care scriu, la noi reprize de rafuieli - de asta data intre basescieni si crinieni, cu toate vocalizele electorale de rigoare, care imi fac o sila cu atat mai mare cu cat miza mi se pare egala cu zero: in nefericita eventualitate in care in turul doi raman cele doua specimene, eu stau acasa, si nimic in lume nu-mi va misca fundul spre sectia de votare. Iar acum vorbesc de politica, si nu vreau, propaganda ma dezgusta, si tocmai am primit un spam pe mail, unii freaca menta, hai, cos, uite ca exista si subiecte mai de rahat decat politica la zi, dar eu sunt ok, probabil singura din familie, si am vazut recent un film genial, pe care il si recomand cui nu l-a vizionat inca, Dersou Ouzala, 1975, in regia lui Akira Kurosawa. Subiectul, pentru cei interesati: viata (si drama) lui Dersu Uzala, vanator de samuri din taigaua extrem-orientala, la inceputul secolului XX. Perspectiva: cea a unui explorator rus - personaj absolut real, memoriile lui de calatorie s-au tradus si in romana - care ajunge sa-l cunoasca pe Dersu si sa se imprieteneasca cu el. Si acum, alt subiect, mai legat de tematica blogului.
Am descoperit un personaj gay din vremea cand homosexualitatea "nu exista", ultimul conducator al Toscanei din familia Medici, Gian Gastone (1671-1737). Nefericitul, era fiul unui tata ultra-bigot, Cosimo al III-lea, care, contrazicand traditia familiei, refuza sa-i protejeze pe savanti de brutalitatea Inchizitiei, si care, in plus, ii persecuta pe evrei si ii condamna la moarte pe "sodomiti". Tanarul Giovanni (Gian) Gastone, fire introvertita, prefera sa stea singur si sa se ocupe indeaproape de o sera cu plante exotice. Lumea nu intelegea de ce era coplesit de melancolie, plictisit de tot si de toate, de ce avea uneori crize de plans necontrolate. Mai rau era faptul ca nu-i placeau femeile si, cu atat mai putin, gandul de a se casatori. Tatal ii gaseste o nevasta - "nici frumoasa, nici inteligenta, nici cultivata" (Pierre Antonetti, Familia Medici, Corint 2004, p. 75) - si il forteaza, cu toate protestele lui, sa se insoare cu ea. Sotii traiesc separat. Gian Gastone calatoreste la Paris, apoi la Praga, "unde da in patima jocului, a mancarii si a bauturii si se inhaiteaza cu homosexuali" (idem). La moartea tatalui sau, in 1723, urca pe tronul Florentei, complet nepregatit psihologic pentru asumarea acestei raspunderi. Dar, cel putin, poate practica liber "dragostea greceasca" (ca si unchii sai, cardinali), inclusiv transformandu-si camera in locatie de orgii. Concomitent, "mintea ii este complet tulburata de un acut sentiment de batjocura la adresa propriei persoane si de autopedepsire" (p. 77). Apatic, indolent, guverneaza cu blandete, mai mult nu decat da, si e categoric depasit de diplomatia epocii. In calitate de conducator politic, sfarseste lamentabil, totusi, sub influenta ideilor iluministe, ii revin si o serie de merite, precum diminuarea influentei bisericii asupra vietii de stat, masuri favorabile comertului si invatamantului, reducerea impozitelor care ii afectau pe cei saraci, reducerea cheltuielilor de la curte, stoparea persecutiilor antisemite, abolirea pedepsei cu moartea. Nu reuseste totusi sa se faca respectat, nici macar in familie, iar sora lui, religioasa pana la habotnicie, il inmormanteaza in cripta rezervata membrilor familiei Medici care nu guvernasera. Ce parere va face omul? Mie imi inspira mila.
Am descoperit un personaj gay din vremea cand homosexualitatea "nu exista", ultimul conducator al Toscanei din familia Medici, Gian Gastone (1671-1737). Nefericitul, era fiul unui tata ultra-bigot, Cosimo al III-lea, care, contrazicand traditia familiei, refuza sa-i protejeze pe savanti de brutalitatea Inchizitiei, si care, in plus, ii persecuta pe evrei si ii condamna la moarte pe "sodomiti". Tanarul Giovanni (Gian) Gastone, fire introvertita, prefera sa stea singur si sa se ocupe indeaproape de o sera cu plante exotice. Lumea nu intelegea de ce era coplesit de melancolie, plictisit de tot si de toate, de ce avea uneori crize de plans necontrolate. Mai rau era faptul ca nu-i placeau femeile si, cu atat mai putin, gandul de a se casatori. Tatal ii gaseste o nevasta - "nici frumoasa, nici inteligenta, nici cultivata" (Pierre Antonetti, Familia Medici, Corint 2004, p. 75) - si il forteaza, cu toate protestele lui, sa se insoare cu ea. Sotii traiesc separat. Gian Gastone calatoreste la Paris, apoi la Praga, "unde da in patima jocului, a mancarii si a bauturii si se inhaiteaza cu homosexuali" (idem). La moartea tatalui sau, in 1723, urca pe tronul Florentei, complet nepregatit psihologic pentru asumarea acestei raspunderi. Dar, cel putin, poate practica liber "dragostea greceasca" (ca si unchii sai, cardinali), inclusiv transformandu-si camera in locatie de orgii. Concomitent, "mintea ii este complet tulburata de un acut sentiment de batjocura la adresa propriei persoane si de autopedepsire" (p. 77). Apatic, indolent, guverneaza cu blandete, mai mult nu decat da, si e categoric depasit de diplomatia epocii. In calitate de conducator politic, sfarseste lamentabil, totusi, sub influenta ideilor iluministe, ii revin si o serie de merite, precum diminuarea influentei bisericii asupra vietii de stat, masuri favorabile comertului si invatamantului, reducerea impozitelor care ii afectau pe cei saraci, reducerea cheltuielilor de la curte, stoparea persecutiilor antisemite, abolirea pedepsei cu moartea. Nu reuseste totusi sa se faca respectat, nici macar in familie, iar sora lui, religioasa pana la habotnicie, il inmormanteaza in cripta rezervata membrilor familiei Medici care nu guvernasera. Ce parere va face omul? Mie imi inspira mila.
