Ce ma reprezinta?

     Totul. Fiecare celula, tot trecutul meu, datele de identificare, impulsurile, gandurile, dorintele, sentimentele, hobbiurile, sanatatea sau boala, temperamentul, valorile, si, bineinteles, faptele. In spatiul virtual, ma reprezinta blogul si comentariile. Dintr-un anume soi de orgoliu, verific ce scriu, asa cum imi verific tinuta in oglinda inainte de a iesi din casa. E corect gramatical? E bine paginat? Nu lipseste vreun punct, vreo virgula? Nu-i vorba ca ma citesc si altii, si pe ciornele cele mai ordinare pun puncte si virgule. Iar aspectul asta mi se pare foarte... straight. Am banuiala ca persoanele gay riguroase in aceasta privinta au avut dificultati mari in a se accepta asa cum sunt. Pentru ca autocontrolul implicat de o corecta, uneori pedanta, ortografie, isi scoate capul si sub forma stoicismului cu care a-normalul este zavorat in subconstient. Doar temperamentul mai ajuta, si nu orice temperament. Ceea ce respecta oamenii in mod natural - bunul simt, sangele rece, statul "in banca" proprie, cenzurarea instinctelor - e cum nu se poate mai contraproductiv atunci cand valorile utile sunt afirmarea de sine, mandria, indrazneala, riposta. Am zis "valori utile"? Da, utile, aproape indispensabile, pentru coming-out. Foarte folositoare in continuare pentru activisti. Si foarte riscante atunci cand sunt lasate de capul lor. Persoanele gay cele mai curajoase si mai implicate sunt si cele mai colerice, iar ce se face pe o parte se strica pe cealalta. Atragerea reflectoarelor asupra propriei persoane (sau a gastii proprii) nu ajuta atunci cand toata lumea profeseaza individualismul, iar disciplina este un obicei pierdut inca din clasele mici de scoala. Ce a sapat si sapa in continuare "comunitatea" (imi vine sa rad) gay este temperamentul devenit viciu de caracter. Ranchiuna, fatarnicie, egoism, vanitate, meschinarie. Foarte out si foarte de dat la cos. Bine ar fi sa ma citeasca cineva.