Lumea virtuala queer e mica si fragmentata, cu bloggeri patrunsi de importanta propriilor opinii, hurducati in logica, insensibili in afecte, alergici la critica rationala, virtuosi in cea irationala, cu zero argumente, cu nervi, cu capra vecinului, sau, dimpotriva, plicticosi de moooori, de ce nu se lasa de meserie?! Unii dispar cu saptamanile fara sa lase pe blog nici echivalentul unui post-it, pe altii nu ti-i reprezinti decat lipiti de tastatura, cu radacinile fundului bine infipte in cernoziomul scaunului (sau echivalent). Dar ii citesc si ma intreb de ce: pentru ca sunt acolo, pentru ca rutina gandirii si fixatiile lor imi sunt cunoscute, pentru ca, fara calculator, ei ar muri pentru totdeauna. Cateodata, in circumstante absolut neutre d.p.d.v. gay, imi vine in minte ce-ar-zice/gandi/face vreunul dintre oamenii "virtuali" stiuti de mine; si zambesc; e un exercitiu de imaginatie tonic.
Daca ati afla, indiferent cum, ca un blogger - pe care il cititi fara sa-l cunoasteti personal - a murit, i-ati simti lipsa? Daca ati fi fortati de imprejurari sa stati departe de net un timp mai indelungat, v-ati gandi la fostii vecini de blog?
14 comentarii:
sa stii ca blogosfera queer nu e extraordinara, in opinia mea... sunt niste bloguri exceptionale ale unor lesbiene destepte si vreo 2-3 bloguri gay mai rasarite.... in rest, niste wannabes care cred ca e "cool" sa ai blog... insa sa stii ca am o experienta legata de intrebarea ta... am citit pe un blog gay ca bloggerul a murit si iubitul lui ii folosea blogul ca sa ne anunte de asta.. nu il citeam aproape deloc pe bloggerul respectiv, insa nu stiu de ce, mi-a parut extrem de rau ca a murit... deci banuiesc ca daca un blogger pe care-l citesc des ar muri mi-ar parea rau... chiar daca singura personalitate pe care o cunosc e cea expusa in fata monitorului...
@Wannabegay: Stiu la ce blog te referi. Eu l-am descoperit DUPA, si mi s-a parut foarte stranie situatia. In plus, frunzarind prin blogul ala, am dat peste niste posturi cu un continut atat de neverosimil, incat mi-a trecut prin minte ca omul, saturandu-se de blog, si-a inscenat decesul!... Mi-a fost imposibil sa simt compasiune, nu doream decat sa stiu, e farsa sau nu-i farsa!
In ce priveste blogurile, le prefer pe cele mai masurate, fara prea multe detalii personale, oamenii sunt mai sinceri cand nu vorbesc de viata lor privata. In rest, am constatat ca pun un accent mai mare pe capacitatea unor texte de a naste conversatie/dezbateri, decat pe calitatea lor intelectuala, nu ca acesta din urma n-ar conta.
(de pe contul meu de google haha)
stiu la ce blog te referi, draga Dak, si nu stiu nici eu sa cred. am avut si eu acelasi sentiment de neverosimil si am luat in calcul scenariile (1) despartire, (2) inscenare, (3) moarte. toate m-au intristat, nu in egala masura, firesc, drept pentru care compasiunea se indreapta in continuare spre supravietuitor/i.
si e adevarat, cunoscut/necunoscut, gay/negaymi-ar parea rau sa aflu ca a murit vreun blogger. exista si ipoteza mortii unui blogger in momentul in care nu mai scrie, deh, moarte virtuala dupa viata virtuala, nu? mi s-a intamplat sa ma gandesc la asta, la moartea virtuala, vreau sa zic, chiar azi cand am vazut ca inca un autor si-a inchis blogul. pe de alta parte, eu respect genul asta de decizii, pentru ca stiu ce m-ar convinge si pe mine sa fac acelasi lucru.
si prefer sa ma gandesc la moartea virtuala a unui blogger in a carui lume de dupa moarte e mereu soare, a iesit in lume si zburda. macar de-ar fi mereu asta cazul.
xoxo
O.
Pentru mine blogurile pe care le urmaresc apartin unor prieteni. Am descoperit in spatele cuvintelor persoane, oameni care imi plac. De aia revin pe paginile alea. Nu cred ca e o mare diferenta intre ce stiu eu si personalitatile din "real woeld" . Imi imaginez o intalnire , undeva ( in gradina casei mele din vis), in jurul unei mese , fiecare pe fotolii( de alea din lemn curbat )si cu cate o masca pe fata. Dupa jumatate de ora cred ca ne-am identifica unii pe ceilalti.
( Pe mine cu siguranta m-ati recunoaste dupa 5 minute...)
5 minute- atata imi ia pana incep sa vorbesc despre pisica mea...
:))
Vezi că şi heterosexualii(lele) suferă de aceleaşi păcate pe care le atribui homosexualior. Am pescuit postarea asta pur întâmplător:
SOS! Nu mă lipsiţi de aerul cu care respir!
Aşa mi-a venit să strig şi am strigat! Muţeşte! Am simţit cum mi se golesc plamânii şi în sus spre gâtlej se face loc de presiune. Am simţit că sunt pe prag sa mă sufoc. Nu ştiu când am apucat să ţin la blogul meu atât de mult. Ştiu doar că am avut senzatia de parcă îmi ia cineva copilul de lânga mine. Am stat preţ de o oră cu ochii pe blogger, asteptând un rezultat pozitiv. Mi se blocase accesul, iar suportul tehnic îmi semnaliza o eroare. Mi-a fost frică sa nu dispară totul. Iar impreună cu blogul - şi eu. Astăzi am atins o altitudine necunoscută: culmea unei disperări ciudate ce purta un nume de 9 caractere: bX-59cppw...
http://lacafeaua.blogspot.com/2009/10/sos-nu-ma-lipsiti-de-aerul-cu-care.html
Cât priveşte rostul sau calitatea blogurilor, personal mi-am tras blogul strict pentru nevoile mele. Dacă l-a ajutat şi pe altcineva pur întâmplător, mă bucur pentru el. Dar nu asta am urmărit, nu asta a fost miza. Deocamdată, blogul meu personal îşi îndeplineşte menirea, mă defulez din greu pe el. Uneori am impresia că mi-ar exploda ţeasta sau aş începe să înjur în gura mare dacă nu aş avea posibilitatea să mă "răcoresc" pe el. Socot că e mai înţelept să înjur, să strig, să mă răstesc la un oponent imaginar decât să o fac în realitate, cu urmări imprevizibile şi deloc în folosul meu.
Când voi simţi că nu-mi mai foloseşte la nimic, îl voi lichida pur şi simplu, apăsând pe opţiunea "şterge blog".
@Octavian: Da, moartea virtuala, cea mai simpatica. Dar supravietuitorii tot sunt inclinati sa tina doliu...
@CM: Nu vad de ce ar fi nevoie de masca. Noi oricum nu prea stim cum aratam. :))) Insa da, f. draguta idee.
Salutari pisicii din partea mea.
@Enervant: Haaaa! Pai eu vorbeam de ceea ce citesc! Bloggerii pe care NU ii citesc n-au cum sa ma deranjeze, nu ca le atribui eu insusiri mai aparte! ;)
Cat despre blog, nu ma agat de el, il percep ca pe un telefon. Daca ar disparea intr-o secunda, i-as anunta decesul si as face altul.
si tu esti blogger - de ce scrii tu? :)
@Ceziceu: Tu de ce dai un telefon?
Buna,pt ca e prima data cand scriu aici.
Nu am blog deci sunt doar cititor. Din blogosfera gay nu citesc decat 4 bloguri; la fiecare apreciez altceva (ocazional ajung si pe alte bloguri atunci cand sunt linkuri catre ,cand citesc un comentariu interesant) Initial aveam un add on in firefox care mi le organiza , dar la fel ca si in cazul bookmarkurile superorganizate si stratificate in care oricum nu mai stii ce si unde ai pus, uitam cu zilele sa le citesc. Acum folosesc un plugin (si e vina prietenului pt ca el mi l-a dat :) ) care clipeste aici in toolbar e imposibil sa nu iti sara in ochi de fiecare data cand e un post , comentariu nou si asa am ajuns sa le citesc cu regularitate aproape. Nu ma deranjeaza frecventa posturilor,nu cred ca bloggari sunt obligati sa fie un "entertainment" permanent si ma amuza cei care lasa comentarii de genul: dc nu mai scrieti? la modul insistent sau cei care cauta neaparat controverse, nici nu ma consider un comentator autentic, dar e contagios oarecum si ma ia si pe mine valulul si ma trezesc ca scriu comentarii ca si acum.
Cat despre entitatea virtuala,imi imaginez asa intr-un viitor cand ne vom prezenta va fi ceva de genul: buna eu sunt x si alaturi de mine e holograma identitati mele virtuale. Dar pana la urma suntem umani si uneori cei pe care ii citesti impartasesc sau creaza imagini destul de intime si macar pt o secunda te bucuri sau esti trist alaturi de ei.
Exemplu personal: daca as vrea sa povestesc prietenului despre x, y informatii pe care le-am cititi pe un blog, m-am intrebat cum sa formulez: Am citit pe blogul x , sa folosesc numele blogului (nume care nu i-ar comunica nimic ) sau pseudonimul persoanei respective (varianta care mi s-a parut prea personala si implica o anumita legatura cu persoana respectiva). pana la urma tot la varianta "am citit pe net" am ajuns.
@Iris: Bine ai venit!
Apropo de frecventa posturilor, eu am o dilema ref. la bloggerii care nu au mai scris nimic de luni de zile: ii mai tin in blogroll, sau, gata, nu mai posteaza, ii declar morti si ii ingrop? Fiindca blogrollul nu e numai pt. mine, e si pt. cititori.
Despre comentariile de genul "de ce nu mai scrieti?" nu pot decat sa spun ca sunt adorabile, e al naibii de magulitor sa constati ca cineva a facut dependenta de tine! Oricum, o relatie tot se creeaza intre bloggeri si comentatorii fideli, nu neaparat de simpatie, dar acesta e in general cazul.
Referitor la blogroll/frecventaposturilor tu ai pus problema practic ca si autor de blog interesat de cititorii sai , eu am gandit-o egoist in comentariul meu..
1.Se poate pune problema daca trebuie sa existe o etica a bloggerilor, daca trebuie sa ai niste obligatii de bun simt fata de cititorii tai, sau 2. pur si simplu poti sa ii tragi de urechi pentru ca au uitat sa puna un semn cu "inchis pentru renovare" altceva nu prea vad ce le poti face.
Simpatici ,amuzanti tot pe acolo este :). Nu era depreciativ, poate doar neobisnuita cu franchetea lor.
@Iris: Exista doua variante mari de bloguri, cele scrise pentru propria persoana si cele scrise pentru cititori. Lasand la o parte bobarnacele realitatii, primele mor atunci cand dispare necesitatea sufleteasca, iar celelalte cand nu mai sunt citite. Bun-simt ar trebui sa arate toata lumea, cu atat mai mult daca nu poti fi tras la raspundere pentru lipsa lui. Viata virtuala inglobeaza la fel de multe reactii sufletesti ca si cea reala, oamenii se plac, se cearta, se critica, isi iau apararea, se impaca... Poti afla o gramada de lucruri despre un blogger numai tinand cont de stilul lui, fara a lua in considerare si continutul.
Trimiteți un comentariu