Promovarea obscurantismului în revistele pentru femei

     Mama e o cititoare avidă de reviste pentru femei - banale, ieftine, dar, pare-se, utile. Cu reţete culinare, cu sfaturi pentru îngrijirea plantelor de apartament şi a animalelor de companie, cu rubrici de modă, psihologie, religie, cu "poveşti de viaţă", reportaje, interviuri. Până aici, nimic rău, fac parte din peisaj, e normal să existe. Dar trec azi pe la mama şi mă apuc să răsfoiesc câteva astfel de publicaţii. La o pagină consacrată pensatului aflu nu doar cum să unesc colţul gurii de colţul ochiului cu ajutorul unui creion, dar şi ce spun sprâncenele despre firea mea. Mă bucur că nu-s prea lungi, deci nu bârfesc şi n-am o fire conflictuală; mă bucur şi că-s închise la culoare, deci sunt veselă şi optimistă. Ştiam eu! Deschid altă revistă. O Libertatea pentru femei, ultimul număr, din 20 septembrie. De data asta, surpriză! Pe două pagini tronează un articol intitulat Sunt duhuri în casa ta?; imaginea unei locuinţe cenuşii, de lemn, şi a unei pisici negre mă introduc în atmosferă. Aflu că fantomele există şi că le pot recunoaşte uşor: scârţâie uşa, se agită căţelul, se aud şoapte, trosneşte mobila, sună telefonul sau stă ceasul. Depresia e, la rându-i, un semn. Dacă mă simt bolnavă şi nimeni nu găseşte nicio explicaţie, soluţia este să fac o sfeştanie şi să vorbesc cu duhovnicul. De fapt, nici n-ar trebui să aştept boala şi depresia ca să am "la îndemână un pic de tămâie şi apă sfinţită. Căci nu se ştie niciodată când...", da, exact, când apar stafiile. "Ele nu au reuşit să vadă lumina şi să o urmeze în lumea de dincolo", dar să nu mă sperii de ele: "dacă, în filme, sunt prezentate ca surse de rău, în viaţa reală, ele pot fi chiar protectoare". Ca să le returnez serviciile, ar fi frumos să le ghidez spre lumea de dincolo - presupun că în susur de rugăciuni şi după ce le-am omenit cu apă şi tămâie. Atenţie însă: "Dacă duhurile simt că te temi de ele, pot reacţiona violent şi îţi pot face rău". Redactora, Mirela Barbu, şi-a făcut datoria şi m-a atenţionat, conformându-se spiritului practic al publicaţiei. Textul e, poate, o capodoperă de aplatizare a paranormalului. Cum i-ar mai fi domesticit doamna asta pe Poe şi pe Hitchcock! Supranaturalul e luat în serios, spălat, clasificat şi rânduit în ale cotidianului, gospodăreşte. Cam în acelaşi mod în care şi eu rânduiesc această publicaţie bucureşteană alături de un opaiţ, o sobă, un beci, un drum desfundat, un puţ şi o balegă.

P.S. Încă mă întreb dacă opaiţul n-o să protesteze.

P.P.S.: Pentru a nu scrie un post ultrascurt, adaug aici două rânduri, ca să vă rog să citiţi, pe blogul lui Nicolas, despre cazul dramatic al unei lesbiene libiene emigrate în Franţa, unde încearcă să obţină azil.