Libertate

     Cam totul se invarte in jurul acestei notiuni, atat de strans asociata cu sfera etica. In trecut, spatiul de manevra al individului fiind considerabil mai restrans, nu apareau atatea frictiuni intre valori, nu isi batea nimeni capul, la modul serios, daca trebuie sau nu permise anumite lucruri. Traditia era totul, ea rezolva problema alegerii personale simplu, dizolvand-o. Omul nu traia pentru sine, ci pentru colectivitate, ale carei interese de prosperitate, omogenitate, amplificare numerica primau. O importanta interdictie a decalogului, Sa nu ucizi, era valabila in sanul comunitatii - se condamnau omorul, sinuciderea si lepadarea de prunci (aceasta din urma putand fi directa: pruncucidere, avort, sau indirecta: onanism, homosexualitate) -, insa cine ar fi indraznit sa refuze participarea la razboi din ratiuni morale? Doar dusmanul era dincolo de Lege, iar criteriile de utilitate de la baza moralei i se aplicau in sens invers: era foarte bine sa-l omori, sa-i brutalizezi / extermini familia, sa-l jefuiesti, sa-i dai foc la casa. Inauntru vs. afara. Uneori, in cazul elitelor conducatoare, granita dintre cele doua trecea chiar prin mijlocul familiei, si rezultatul era asasinarea rivalilor la tron: frati, nepoti etc. Modernitatea a condus la mai buna constientizare a paradigmelor de moralitate publica, dar, daca vorbim de progres, tot ce s-a obtinut, cu foarte mare greutate, a fost o oarecare largire a sferei lui "inauntru". Drepturile Omului se aplica si strainului (chiar, ce mai inseamna astazi "strain"?), ba si adversarului (numai sa nu fie terorist!). Bineinteles, vorbim de teorie si inca de una prea putin populara. Si astazi majoritatea americanilor (60%) aproba distrugerea Hiroshimei cu bomba atomica. E clar: un japonez nu e un american, viata lui trage mai putin la cantar, de ce sa fie crutat? Iar cetateni de rang secund avem peste tot; nu e rasa, e altceva. Mai dubios e ca, atunci cand legea NU discrimineaza (da, se mai intampla!), oamenii se revolta in chipul cel mai sincer. Cum, pentru aceeasi infractiune, aceeasi pedeapsa? Nicio impunitate pentru cei talentati, merituosi? De ce respectul pentru performantele profesionale sa nu stearga faptele reprobabile, pentru care oricine altul ar suporta rigorile legii? Comportamentul multor oameni de cultura in cazul arestarii lui Roman Polanski - pentru violarea unei fetite de 13 ani in 1977 - mi se pare lamentabil. Regizorul ar trebui eliberat, vai cat sufera, se fac petitii impotriva extradarii sale in SUA, bravo! Presupun ca semnatarii nu au copii, iar daca au le-ar placea sa stie ca un Mare Artist a binevoit sa le acorde acestora atentie, sa-i imbete, sa-i drogheze, sa-i forteze sa faca sex (normal, oral, anal) cu El, cu Majestatea Sa. Parca poti sa pui in balanta libertatea de a zice "nu" a unei copile oarecare cu libertatea unui creator de arta de a abuza de cine doreste! Impartirea dreptatii e apanajul celor puternici, nu al celor marunti. Macar din solidaritate justitia ar trebui sa-l lase in pace pe regizor. Ca si el e puternic si a strans o armata de sustinatori in spatele lui. Desi nu toata lumea ii da dreptate. Am citit un articol admirabil aici. Trebuie sa spun ca sunt 100% de acord cu autorul. Petitie impotriva sprijinirii lui Roman Polanski: aici.
     Ce este libertatea? Si, mai ales, libertatea cui sa faca ce?